Până apuc să povestesc cap-coadă despre multele noastre plimbări, împărtășesc cu voi locuri punctuale care m-au impresionat. Prin frumusețe, energie, poveste sau prin orice, pe pozitiv să fie. Încep seria cu Cabo Sardão, un loc decupat din clieșul cu "îți taie respirația".
-
-
Învățături din prima călătorie cu bebe în afara țării
Ca la orice "first", în prima călătorie cu bebe prin străinătățuri am avut niște aha-moments și am adunat o serie de learnings. La unele o să ziceți pfff, asta e la mintea cocoșului, la altele o să dați ochii peste cap, cum nu te-ai gândit de la început. Ne-au și ieșit bine, din prima, destule. Le adun aici, să fie de ajutor și pentru alții.
-
Prima călătorie cu bebe. Creta, partea de vest
Când Vera are două sau trei luni, am mare nevoie de o luminiță de încurajare nu la capătul, ci undeva pe parcursul tunelului. Hotărâm deci să ne organizăm pentru o plecare în septembrie; s-o mai liniști copilul până atunci și am și eu la ce tânji. Astfel că la cinci luni abia împlinite ale Verei, plecăm spre Creta.
-
Mommy goes to Untold
Mă bate de ceva vreme gândul să fug trei zile de acasă. Vreau ceva cu mai mult fun, să nu fiu singură cuc, să am multe opțiuni de entertainment și lucruri de văzut și făcut, să mă pot și odihni, să fie cu avion, nu cu mașina. I want it all, cum s-ar zice. Numai bine că e Untold în câteva săptămâni, merg și prieteni și colegi acolo, se potrivește la fix.
-
Electric Castle la 35 de ani
Bine, eu am 34, Costel e mult mai bătrân și l-am pus în titlu. Adevărul e că oricum nu știu cum e la 20 de ani la festival pentru că atunci la noi nu erau din astea mari (și nu-mi ziceți de Cerbul de Aur & co), iar prin străinătățuri nu ne pricepeam să ajungem.
-
Din amintiri (7). O bucățică de Argentina. Cascadele Iguazú, partea argentiniană
Zgomotul e din ce în ce mai puternic, vin valuri de răcoare și picături fine, o pasarelă, două, trei, grăbesc pasul și le vedem. Sunt frumoase, nemaipomenit de frumoase. Vuiesc, scuipă, fac curcubeie și mă fac să râd de drag.
-
Din amintiri (6). O bucățică de Argentina. Esteros del Iberá sau cum am ajuns la capătul lumii
Am ajuns la capătul lumii. Iar capătul lumii are drumuri de pământ roșu, lagune, mii de păsări, stuf și o liniște ciudată pentru urechi de oraș. Satul e mic, cu străduțe nisipoase regulamentar perpendiculare, iar oamenii par să lipsească.
-
Mergem sau nu cu bebe?
De fapt nici nu m-am întrebat vreodată. În capul meu a răspunsul a fost mereu da. Cât plimbam burtoiul prin București, mă și visam în Barcelona, la terasă pe plajă, savurând o cafea bună în timp ce bebe de două luni doarme liniștit în landou. Naivă, știu.
-
Din amintiri (5). O bucățică de Argentina. Către Esteros del Iberá.
Când te hotărăști să mergi la Buenos Aires și apoi la cascadele Iguazú de la granița cu Brazilia, rămâne o întrebare: păi și între ele nu vedem nimic? Că doar e atâta amar de întindere între ele, depășește România pe orice direcție ai măsura-o cred, deci e păcat. Plus că vreau „să mă dau” neapărat cu autobuzul de noapte, totuși 17 ore de la capitală la cascade nu-mi surâd. Așa ca scriu frumos pe Google “what to see between Buenos Aires and Iguazú” și apar poze cu capybara și caimani, păsări, apă, stuf și drumuri neasfaltate. Sold! Mergem la Esteros del Iberá.
-
Din amintiri (4). O bucățică de Argentina. Tigre
Ziceam că ultima zi în Buenos Aires nu o petrecem în Buenos Aires. Asta pentru ca luăm trenul și mergem în Tigre, un orășel în delta râului Parana. Adică nu lângă deltă, fix în deltă. Are și străzi, dar are și râuri-străzi.
