City-break scandinav (2): Copenhaga

În ultima vreme alegem să mergem spre sud în călătoriile noastre. Pe principiul să fie cald, soare și eventual mare numai bună de bălăcit. Dar la mijloc de august parcă și nordul sună bine: ușor mai răcoare, dar încă vară, lumină până seara târziu. Excelent pentru plimbări lungi și mai puțin transpirăcioase. Plus că n-am mai fost până acum nicăieri în țările scandinave, deci ne încântă și noutatea. Avem trei zile pline, două le petrecem la Malmö, una la Copenhaga. Despre partea daneză, acum.

Aplicația meteo de pe telefon ne amenință de ceva vreme că în weekend plouă și, ce să vezi, se și ține de cuvânt. Din fericire, nu e chiar rupere de nori sâmbătă și se mai și oprește din când în când. Nu că ploaia ne-ar fi oprit să plecăm spre Copenhaga, e la doar 45 de kilometri de Malmö și sunt legate de o minunăție de pod, pe care nu îl putem rata.

Podul Øresund

Leagă Suedia și Danemarca, peste strâmtoarea cu același nume și este cel mai lung pod combinat – rutier și feroviar – din Europa. Practic drumul se aruncă 8 km peste mare de pe coasta suedeză până pe o insulă artificială, apoi dispare sub valuri pentru încă 4 km într-un tunel și reapare în Danemarca, aproape de aeroportul care deservește capitala. Între cele două orașe putem alege între autobuz și tren. Optăm pentru cel din urmă și e eficient și comod, deși aglomerat, dar pentru experiența podului, total neinspirat. Mă agit să stau la fereastră, dar mi se duce repede entuziasmul. Calea ferată e, evident, în partea de jos a podului, iar în tunel intră flancată de parapeți înalți, așa că n-ai nici urmă de priveliște sau de senzație mișto că te avânți direct în mare la intrarea în subteran, așa cum am auzit de alții care au făcut drumul cu mașina. Ei bine, poate altă dată, deja am cumpărat bilete dus-întors.

Hai Departe Copenhaga (22) Oresund
Podul Oresund. Sursă foto: https://www.architecturendesign.net/

Centrul, curcubeul și perpendicularul

Chiar vizavi de gara centrală din Copenhaga este Tivoli, cunoscutul parc de distracții. Zicem totuși pas, preferăm să o luăm la picior prin oraș și ne îndreptăm spre Strøget, una dintre cele mai lungi străzi pietonale din Europa, plină cu magazine. Toate vitrinele sunt pline de curcubeie, care de care mai creative – e Pride Week în plină desfășurare și toți își arată susținerea.

Hai Departe Copenhaga (12)Hai Departe Copenhaga (7)

Chef de shopping nu avem, mai ales la prețuri daneze, dar ploia mărunțică și muzica de orgă ne atrag pentru câteva minute în Helligaandskirken, Biserica Sfantului Duh. Popas de tras sufletul și mergem mai departe.

Nicăieri n-am văzut o gradină mai disciplinată ca în parcul Castelului Rosenborg. Totul e tuns și frezat la milimetru, vedem doar paralele și perpendiculare, plouă dar nu e noroi. Culminează cu ce credem noi că e gard viu ce flanchează alei ce duc spre un foișor; ne apropiem, însă, și înțelegem că sunt ceva pomi fructiferi intinși pe sârme și disciplinați să mărginească drumeagul. Un pic cam mult pentru gustul meu, dar ne place cât verde e la un loc.

Hai Departe Copenhaga (6)Hai Departe Copenhaga (4)

Nyhavn

Copenhaga are multe canale, iar Nyhavn e unul dintre cele mai populare printre turiști, datorită caselor colorate din secolul al XXVII-lea ce îl flanchează, restaurantelor, cafenelelor și tururilor cu barca ce pornesc de aici. Ne luăm bilete la circuitul de barcă hop-on hop-off și ne instalăm pe ambarcațiunea mare și plată. Toate bărcile sunt lătărețe și joase, să încapă pe sub podurile puțin înalte și să permită o vizibilitate cât mai bună. Plouă mărunțel, așa că ne simțim ca doi moșărei cu umbrela pe barcă.

Hai Departe Copenhaga (13)

Reffen

Prima oprire e la Reffen, o piață de street food deschisă în 2018 și un spațiu urban destul de atipic versus cetrul orașului. Standurile cu mâncare acoperă bucătărie din toate colțurile lumii și sunt în general start-up-uri care trebuie să respecte regula de sustenabilitate „redu și reciclează”: folosirea de veselă și farfurii biodegradabile, reducerea risipei de mâncare, folosirea de ingrediente organice și locale în cât mai mare măsură. Standurile sunt și foarte colorate și ingenios decorate, iar atmosfera e cât se poate de relaxată. Iau un sandviș cu macrou foarte bun, Costel strâmbă din nas că nu-i e foame. Unu-zero pentru mine, că el mămâncă mai târziu două cornuri obosite. În vecinătate e și un mic cartier de locuințe contruite în totalitate din containere: fiecare container e un mic „apartament”. Înghesuit foc, dar bine organizat din ce pare și cu foarte multă lumină naturală. Nu pentru familii, clar, dar mult mai bine față de cum stăteam prin cămine în studenție acum „câțiva” ani.

Hai Departe Copenhaga (1)Hai Departe Copenhaga (8)Hai Departe Copenhaga (9)Hai Departe Copenhaga (14)Hai Departe Copenhaga (20)

Freetown Christiania

E cunoscut printre turiști ca locul de unde poți să cumperi iarbă în Copenhaga (ilegal, oarecum tolerat), dar v-aș recomanda mai de grabă o vizită de curiozitate decât de consum: e un district semiautonom în capitala daneză, cu o comunitate colectivistă și anarhistă de aproape 1000 de oameni, ce a ales un stil de viață alternativ. A început în  anii ’70 într-o bază militară abandonată unde un grup de hipioți a început să campeze și a crescut într-o comunitate măricică, controveresată de-a lungul timpului datorită comerțului menționat mai sus. Deși inițial erau total independenți față de guvernul danez, înțeleg că acum legile țării se aplică și aici.

Versus ordinea și disciplina clădirilor din Copenhaga, toata zona asta pare ciufulită, sărăcuță și cam ponosită, deși colorată și hipioto-artistică. Apreciem însă curățenia, în linie cu restul orașului. E multă lume pe străduțe și la terase, miroase a iarbă, în Green Light District comerțul e în toi pe tarabe cu borcanașe din care poți alege sortimentul, sunt multe standuri cu suveniruri și probabil că spre seara se va aglomera și mai mult. Noi suntem suficient de plicticoși cât doar să ne plimbăm prin zonă și să și ignorăm ca două panseluțe semnele cu interzicerea pozatului pe strada cu vânzare. Suntem, deci, prompt atenționați: „No photo! Bad, bad tourist!”.

Hai departe CopenhagaHai Departe Copenhaga (17)

Barca de șpriț

Până vine iar barca, bem cafele, mâncăm ceva patiserie și urmărim dinamica de pe canal. Pe lângă bărcile mari cu turiști, trec multe bărcuțe mai mari sau mai mici cu petreceri. Par în general fie all boys, fie all girls, dar mai vedem și combinate și variază de la ambarcațiuni flamboiante la modestele bărci de 5-6 persoane cu măsuță pe mijloc, pe care șad băuturici și gustărele. Barcă de șpriț, deci. Ce farmec are dacă nu te vede tot orașul?

Hai Departe Copenhaga (22)Hai Departe Copenhaga (15)

DAC – Centrul  de Arhitectură Danez

Ne mai plimbăm un pic pe canale și coborâm la Centrul de Arhitectură Danez, un spațiu creativ de împrietenire a lumii cu arhitectura prin expoziții și evenimente. Pe lângă faptul că e o clădire foarte interesantă, ne impresionează spațiile dedicate copiilor: un loc de joacă exterior dezvoltat oarecum pe înălțime și o cameră uriașă cu Lego: pe centru o piscină de piese pentru copii, pe margini machete ale unor proiecte rezidențiale, făcute din lego, pentru interesul părinților.

Hai Departe Copenhaga (2)Hai Departe Copenhaga (11)Hai Departe Copenhaga (3)

Biblioteca Națională

Suntem deja cu bateriile cam terminate și ne uităm pe unde am putea zăbovi un pic. Nu vrem la cârciumă și afară e ud, așa că ochim Biblioteca Națională din vecinătate. Clar trebuie să aibă și zone de citit / lucrat unde putem vegeta un pic. Ghicim bine, dar ne dau afară după 30 de minute pentru închiderea etajului. Admirăm, însă, clădirea nouă și faptul că știu să valorifice toate spațiile: dacă adaugi cafenea și magazin Bibliotecii, din start o faci un spațiu mai atractiv.

Pe lângă clădirea veche a Bibliotecii și grădina ei o luăm ușurel înapoi spre gară, să revenim către Malmö. Lângă primărie, concertul și petrecerile cu ocazia Pride Week sunt în toi, lumea e deja bine încălzită și foarte veselă. Evident, sar în ochi costumațiile mai excentrice și personalitățile mai exuberante, dar totul e destul de armonios, nu vedem altercații. 40 de minute de tren și suntem înapoi în Suedia.

Hai Departe Copenhaga (19)

Ce? Cum? Unde? Cât?

Trenul. A costat 240 SEK (~106 RON) de persoană dus-întors și a făcut cam 40 de minute între Malmö și Copenhaga, cu opriri intermediare, inclusiv la aeroportul capitalei daneze.

Barca hop-on hop-off. Din Nyhavn pleacă două feluri de tururi cu barca. Din cele clasice care durează o oră jumătate-două și fac turul celor mai importante obiective de pe apă, în măsura în care le poți vedea de acolo și altele cu oarecum același traseu, dar în care te poți da jos la ce oprire vrei, petreci o vreme acolo și iei următoarea barcă în continuare – vin din jumătate în jumătate de oră. Noi am luat a doua opțiune și a fost excelent – e foarte drăguță și plimbarea efectivă pe apă, iar opririle ne-au lăsat în zone care erau oricum de interes și pentru noi. 105 DKK (~67,5 RON) / persoană, bună investiție.

Hai Departe Copenhaga (16)

Banii. Moneda locală e coroana daneză, 1 RON = 1,56 DKK în august 2019. Prețurile la mâncare și băutură mi-au părut ceva mai mari decât în Suedia (deci și decât la noi), la restul n-am stat suficient cât să îmi dau seama.

Mica sirenă. Nici n-am menționat obiectivul turistic – clișeu din Copenhaga, mica statuie sirenă. Am văzut-o de pe apă, inundată de turiști din toate părțile, a fost suficient.

Dacă nu ai citit articolul despre Malmö, cealaltă destinație a city-break-ului nostru … păi ar cam trebui! Iată-l aici:

City break scandinav (1): Malmö

 

Comentarii

2 comentarii la „City-break scandinav (2): Copenhaga”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s