Cred că v-am mai povestit că îmi plac cârciumile de cartier. Nu alea de acritori la 6 dimineața, ci acele „comori” nepretențioase, de multe ori înghesuite și kitschoase, în care se mănâncă atât de bine încât te întrebi de ce n-ai aflat mai repede de ele.

O colegă ne povestise încă de acum ceva ani de o bodegă undeva pe lângă gară în Geneva, unde se mănâncă creveți delicioși și mulți. La început n-am dat mare atenție; în mintea mea Geneva se învârtea în zona de business travel, fițe și prețuri mari. Dar rând pe rând se mai tot întorcea câte un coleg de acolo cu povești despre creveți fierbinți pe care îi mănânci cu mâna și apoi puți a usturoi două zile, dar nici că-ți pare rău. Cârciuma a trecut, deci, pe lista de „musai de încercat”, dar fix cum se întâmplă de obicei când vrei ceva, oportunitatea se lasă așteptată. Până săptămâna aceasta.

Trezit la 3 dimineața, zbor cu escală până la Geneva, întâlnire lungă de business și, în sfârșit, seara creveți – funcționează bine ca motivație pe timpul zilei, să știți.

Deschide la 19, iar eu și Adriana suntem primii clienți ai zilei. Zona e ușor dubioasă, cam cum se întâmplă de obicei pe lângă gări, de afară arată destul de ponosit, iar înăuntru pereții sunt roz și într-un colț susură o căscăduță artificială. Mirosul care vine din bucătărie e, însă, fix ce trebuie și ne așezăm cu încredere. Suntem întrebați direct dacă am venit pentru creveți; nici nu sunt multe opțiuni, au doar creveți cu ulei și usturoi și vită. E o afacere de familie și se concentrează pe ce știu să facă mai bine. Primim bavete de hârtie, foarte utile pentru salvat cămașa, salată și cartofi prăjiți și în scurt timp apar și creveții. Mi se umple gura de salivă numai la miros și începem un fel de cursă de decojit și îndesat pe gât de zici că n-am văzut mâncare de zile bune. Eu mă știu că mănânc competitiv, dar văd că Adriana ține fără probleme ritmul și printre hlizeli și câteva poze, dăm repejor gata o tavă. Să mai vină o tavă? Sigur, suntem noi viteze, doar că între timp ajunge și informația din stomac la creier și a doua tavă o dovedim doar pe jumătate. De-li-cioși!

Între timp s-au ocupat și alte mese, iar mirosul de usturoi crește în intensitate, e timpul să ne întoarcem la hotelul fițos în care stăm. Sperăm să nu dăm de vreun concierge prea săritor, să nu-l trăznească usturoiul, nu de alta. „Mais quelle odeur, madame!”

Ce? Cum? Unde? Cât?

Restaurantul se numește Le Corail Rose și e pe lângă gară în Geneva. Lumea vine pentru creveții all you can eat: 38 de franci de persoană (~160 lei), un preț foarte decent pentru acest oraș, aș zice. Mai au și vită, dar n-am încercat. Plus apă, sucuri, vin, bere.

Luni e închis, în weekend și marți deschid doar seara. În restul zilelor au program și la prânz, deși nu știu unde ai putea să te duci după, cu mirosul de usturoi la pachet. Parcă nu le-aș face asta colegilor de birou, de exemplu.

Spuneți și voi ce localuri obscure cu mâncare delicioasă știți, să facem un whish list pentru călătorii viitoare. Orașul, cârciuma, tipul de mâncare. Dacă găsim și opțiuni locale, cu atât mai bine!