Episodul trei din călătoria de aproape o lună în sudul Spaniei, iarna, cu bebe de 10 luni.  Primul episod are câteva învățăminte utile, zic eu, oricum, dar mai ales dacă te aventurezi pe aici încă novice în ale călătoriei cu bebe. Iar în al doilea povestesc despre experiența în Màlaga, unde ne-am început periplul.

Plecăm din Màlaga cu o mașină închiriată, mică-mică și fără vlagă. Valiza e singură în portbagaj și îl umple tot. Vera, în scaun de bebe și Costel lângă ea stau pe bancheta din spate, eu la volan cu restul bagajelor, inclusiv căruțul, în locul din dreapta. E o atmosferă intimă, cumva, ca să nu-i zic înghesuită de-a dreptul. O aplecare ușoară în față și Costel îmi poate șopti direct la ureche.

Două sate albe

Destinația e Granada, dar ne hotărâm să ne oprim și la Nerja și Frigiliana, două dintre celebrele „pueblos blancos”, satele albe ale Andaluziei. Acestea două nu sunt chiar cele mai spectaculoase dintre ele, cu siguranță, dar sunt în drum și merită o vizită. Oprim la Nerja într-o parcare mare și apoi coborâm ușor de-a lungul coastei până la o plajă largă. O ceață destul de deasă plutește peste plajă; simți cum soarele te încălzește și în același timp te trec fiori de răcoare și umezeală. Vera nu pare impresionată; atât timp cât are nisip de cercetat, totul e bine. Suntem doar noi și câțiva pensionari, cel mai probabil nemți. În extrasezon Nerja aduce ușor a ghost town, dar un bar cu înghețată e încă deschis și devine magnetul a tot ce mișcă în zonă. Îl bifăm și noi, apoi urcăm câțiva kilometri cu mașina până la Frigiliana.

Fiind pe deal, satul se fudulește la fiecare curbă cu căsuțele lui imaculate cocoțate una deasupra celeilalte, mai ordonate în partea nouă, claie peste grămadă în partea veche. Costel decide să rămână cu Vera la un loc de joacă, să se dezmorțească pititca pe de o parte, iar pe de alta probabil ca să evite căratul ei la deal în sistem de purtare, pe străduțe abrupte. Nici vorbă să poți folosi căruțul acolo. Eu o iau ușor până la vârf, pe străduțe pietruite și printre pereți albi. Mai sunt câțiva vizitatori, dar de multe ori sunt singură, nu e sezonul de turiști. E o plimbare scurtă și pitorească, apoi pornim apoi spre destinația finală.

Granada

Granada șade la poalele Sierra Nevada, la aproape 700 metri deasupra nivelului mării, deci drumul urcă. Pantele sunt line, dar lungi, astfel că mașinuța noastră gâfâie, se chinuie, dar încet încet pierde viteză și înaintăm ușurel. Nu ne grăbim oricum; contrar obieciului, Vera doarme de rupe în mașină.

Avem cazare aproape de centru, parcare pe marginea drumului nu există, găsim una subterană și plecăm pe jos spre adresă. Nu facem mult până acolo, dar strada are scări – e un cartier vechi pe un deal abrupt, cu străzi pietonale pietruite și multe scări. N-am gândit-o mult pe asta, e clar. Creierului îi ia probabil ceva timp să se adapteze la statutul de părinte responsabil, care evaluează pragmatic situația. Amănunte precum „strada are scări” sau „clădirea n-are lift” prind contur abia când ne uităm ca proștii unul la altul și nu ne vine să credem că făcut-o așa lată. Ne-a plăcut apartamentul, avea și ceva reducere, așa că iată-ne plimbând căruțul în brațe de câteva ori pe zi în sus și în jos pe străduța pitorească.

În Granada trebuia să mergem și acum zece ani. E oraș universitar, cu mulți tineri frumoși și un freamăt specific locurilor cu mulți studenți. E plin și de turiști, nu-i vorbă, că doar acolo se găsește Alhambra, celebrul palat construit în secolul XII, în ultima parte a dominației musulmane în sudul Spaniei. Dar știți vremea aceea caldă pe care o căutam în Andaluzia? Orice urmă din ea a rămas la Málaga, iar în Granada ne îngheață și sufletul, ceea ce îl oftică pe Costel mai tare chiar decât strada cu scări. Eu sunt mai zen pentru că măcar nu mai sunt singură cu copilul în cartier la Iancului, iar Granada e până la urmă un oraș frumos.

La capătul străzii e o cafenea simpatică, în centru, pe lângă piață, mai sunt și altele, astfel că primul obiectiv al fiecării zile, odată ieșiți din casă, e să găsim cafea și ceva bun de mâncare. Nu neaparat și sănătos, că scăpăm (noi, nu copilul) și la churros cu ciocolată și alte nenorociri.

Alhambra

Iau bilete online pentru Alhambra. În teorie fac planul perfect: vizităm toți trei fortăreața și grădinile în prima parte a zilei, iar apoi eu rămân la Palatul Nasrid, unde e nevoie de programare, iar Costel merge cu Vera la cazare pentru somnul de prânz. Doar că e atât de frig și umed, încât pitica refuză cu desăvârșire orice activitate care nu presupune lipitul ca un timbru de unul dintre părinți. Așa că rămân singură mult mai repede decât am estimat și recunosc că mă bucur de vizită. Îmi iau timp să cercetez, să contemplez în voie arhitectura maură, vreun mozaic complicat cu motive geometrice sau vreun basorelief delicat cu elemente caligrafice, să admir portocalii în rod și să încerc să îmi fac selfie-uri cu DSLR-ul, activitate pentru care constat că nu am mâna suficient de lungă. Palatul Nasrid e partea cea mai spectaculoasă și chiar merită toată agitația cu cumpăratul biletului în avans și programarea la o anumită oră. Pe afară totul e destul de sobru, dar odată intrat, descoperi o extravaganță de detalii absolut superbe, atât de frumos puse împreună încât îți dai seama că opulența poate fi în același timp și elegantă și delicată și deloc deranjantă.

Mirador de San Cristobal

Albaicín e numele dealulul la baza căruia avem noi cazare și e unul dintre cele mai vechi cartiere din Granada. Într-o seară decidem să mergem la un restaurant marocan din apropiere și pornim cu încredere la drum doar ca să aflăm că cei 800 de metri sunt de fapt într-o rampă abruptă, pe jos e piatră cubică și copilul tremură zgâlțâit în căruț. Suntem, însă, ambițioși și cum ne-cum ajungem, transpirați și cu foame și mai mare. Mâncarea e proastă, deci închidem bine seara. A doua încercare de escaladă ne găsește mai pregătiți: luăm doar sistemul de purtare, afară e soare și o luăm ușor ușor în sus pe străduțe înguste și întortocheate, cu Costel bombănind urări de bine la adresa mea și a ideilor mele strălucite de petrecut timpul. Măcar merită, pentru că sus, pe moț de deal e Mirador de San Cristobal, un punct de belvedere de unde se vede nu numai toată Granada, ci și Alhambra pe dealul de vis-a-vis. Iar bonus, dacă e senin, în spatele fortăreței se desfășoară munții Sierra Nevada, cu vârfurile pline de zăpadă. Câțiva tineri cântă melodii relaxate în piațetă, oamenii se întrec în poze, atmosfera e boemă și foarte pitorească. Un pic mai jos pe străduță e și un loc de joacă, cam murdărel însă, deci nu zăbovim prea mult pe acolo. La vale sunt eu cărăuș de pitică, care decide să tragă și un pui de somn, timp în care bem un pahar de cava la o terasă. Destrăbălare, vă zic.

Centrul și cârciumile

În centrul Granadei e catedrala, foarte mare și împunătoare, dar pe care de fapt nu prea ai cum să o cuprinzi cu totul cu privirea deoarece restul clădirilor s-au strâns ca un ciorchine în jurul ei și nu îți lasă suficient de mult loc pentru perspectivă. Zona e pietonală, cu piață, bazarul maur – Alcaicería, multe baruri, restaurante și cafenele. Avem aceeași senzație ca în Málaga: viața socială e vibrantă și seducătoare. Cârciumile sunt pline la anumite ore și prin asta înțeleg nu numai oameni la mese, ci și printre ele, care vorbesc și râd tare, se bucură de companie. Căpătăm și noi mai mult curaj să ieșim cu Vera la restaurant și chiar reușim să mâncăm o paella și să distrăm și pitica în același timp.

Parcuri

În zona centrală, parcuri nu prea sunt, ceea ce nu ne-ar fi deranjat în general, dar cu bebe le simțim lipsa. La cam zece minute de cazarea noastră e totuși parcul Fuentenueva, mititel dar curat, unde stăm pe iarbă când ne permite vremea. Vera exersează ridicatul în picioare, iar noi suntem niște puncte foarte bune de sprijin.

Restul orașului

Nu prea ieșim din centru și, doar într-o altă după-amiază în care Costel e babysitter de serviciu, o iau la bănănăit pe străzi fără o țintă foarte precisă. Ajung și pe la râu, mă pierd pe străduțe și mă aerisesc atât de bine încât zilele următoare sunt mândra posesoare a unor muci de toată frumusețea. Pe care urmează să îi dau și mai departe în familie, dar în alt oraș. Următoarea destinație: Sevilla.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Mașina. Am închiriat mașină prin malagaairport.eu și am și plătit aproape 200 euro pe ea pentru trei zile (cu tot cu asigurare și scaun de copil). A fost cea mai ieftină variantă să o putem returna în alt oraș, respectiv Granada. Dacă am fi returnat-o tot la Málaga, am fi găsit cu siguranță mai ieftin, fiind extrasezon.

Cazarea. Văd că apartamanetul în care am stat înca are review-uri foarte bune și între timp are disponibilă și parcare – ar fi fost tare utilă și atunci. Avea tot ce îi trebuie ca și confort, doar de luat în considerare treaba cu strada cu scări. Măcar clădirea are lift.

Alhambra. O vizită la Granada, mai ales dacă e prima, echivalează musai și cu o vizită la Alhambra. Merită. Am cumparat bilete online, cu cîteva zile înainte, de pe site-ul oficial. Cer o mulțime de informații personale, inclusiv seria și numărul documentului de identificare. Dacă mergeți în sezon, recomand să le cumpărați cu mai mult timp înainte – problema e la Palatele Nasrid (cele mai spectaculoase din tot complexul), unde se intră în număr limitat și cu programare de oră. Practic te plimbi prin grădini, fortăreață și muzee, iar când se face ora programării, te prezinți la Nasrid. Copiii sub 12 ani nu plătesc, dar trebuie să le generați bilet cu valoare zero pentru informațiile de identificare.

Tot pe tema Spania cu copil, te-ar putea interesa și:

În căutarea soarelui (1). Cu bebe de 10 luni în sudul Spaniei, iarna

În căutarea soarelui (2). Málaga iarna, cu bebe de 10 luni