Petrecem sărbătorile la Galați cu familia extinsă, plimbăm copilul la bunici și străbunici, mâncăm ouă, cozonaci și fripturi, apoi evadăm într-o scurtă escapadă în doi la Purcari. Văzusem poze foarte promițătoare, iar vinul lor știm deja că ne place. În plus, deși am crescut acolo, aproape de graniță, n-am fost niciodată până acum în Republica Moldova. E hotărât deci: luni dimineață pitica rămâne cu bunicii, iar noi ne suim în mașină și parcurgem cei 280 de kilometri.

E a doua zi de Paște și e gol: la graniță suntem singurii, șoselele sunt aproape libere. Plus că nu avem stresul că se plictisește copilul prea tare și începe miorlăiala, așa că bifăm clișeul cu pozele în rapiță să nu ratăm sezonul, bem cafele într-o benzinărie, ne oprim și în centrul orașului Comrat, căpitala regiunii autonome Găgăuzia. Pustiu și aici, lumea încă petrece acasa. Îmi atrage atenția o biserică foarte galbenă, apoi plecăm mai departe. Purcari e în sud estul țării, așa că practic traversăm tot sudul, printre dealuri, verde proaspăt de primăvară și sate foarte similare cu cele din Moldova de unde am plecat.

Satul Purcari nu e cu nimic special, dar domeniul în care e crama e cochet, dichisit cu pomișori cu freze ciudate, gazon îngrijit și lac cu două lebede hrăpărețe. Plus un château împunător, cum îi spun ei și vedere spre podgoria de Merlot. Să te tot pozezi, deci, apoi să stai pe unul dintre șezlonguri să te bucuri de priveliște și de făcut absolut nimic.

Cum ajungem, aflăm că începe un tur de cramă și ne lipim și noi. E scurt și nu deosebit de cuprinzător, dar Cornel ghidul povestește frumos. Vedem holul principal al beciului vechi, cu climatizare naturală, în care se păstrează colecțiile particulare, aproximativ 25.000 de sticle; inclusiv Regina Elisabeta a Marii Britanii are colecția sa aici. Apoi beciul industrial, cu climatizare artificială, în care sunt păstrate sticlele până la vânzare, linia de etichetare și beciul în care se prepară vinul spumant. Fac spumant doar de trei ani la Purcari și sunt foarte mândri de el. Procedeul e complex, ca la orice spumant: se adaugă drojdie și zahăr în vin direct în sticlă, drojdia mănâncă tot zahărul, face bulele caracteristice și apoi se depune ca sediment, sticlele sunt periodic rotite și înclinate din ce în ce mai tare până ajung cu gâtul în jos, se îngheață partea cu sedimentul și se scoate, se completează cu lichidul de transport (adică vin, plus zahăr dacă nu e extra brut) și se pune dopul specific. Toată povestea durează cel puțin 9 luni și sticla rămâne aceeași de la început până la sfărșit.

Château-ul a fost construit abia în 2013 și înglobează unitatea de producție, beciurile, camerele și restaurantul. Dar istoria e mult mai veche: știți 1827 de pe sticle? În mod deloc surpinzător e anul de inființare ca prima gospodărie vinicolă specializată din Basarabia, prin decret emis de către țar. Clar că pe dealurile acestea se creștea viță și se făcea vin de cu mult timp înainte, dar din 1827 lucrurile sunt oficiale.

Mai rețin așa din tur, fără vreo ordine anume: solul e argilos, iar asta face vița să ”sufere” și să devină mai puternică; cultivă vreo 16 soiuri de struguri, atât locale, cum ar fi Rara de Purcari și Negru de Purcari, cât și străine; de-a lungul vremii vinurile au tot fost premiate la concursuri internaționale, prima mare victorie fiind la sfârșitul secolului 19 la expoziția internațională de la Paris, unde Negru de Purcari a luat medalie de aur după ce inițial a fost confundat cu un Bordeaux.

După tur ne mai plimbăm în jurul lacului, hrănim lebedele, facem poze și vrem să vedem ce mai e în împrejurimi. Mergem să vedem Nistrul, că tot e aproape, dar practic ne băgăm printre case și bălării, nu e vreo cine știe ce experiență, așa că revenim la lenevit pe șezlong până la cină.

Ei bine, la cină se strică treaba. Suntem ignorați cu perseverență vreun sfert de oră, până ne preia un ospătar. Comandăm, primim vinul și așteptăm și apoi mai așteptăm un pic și apoi un pic mai mult. Nici conversația nu merge pe burta goală și plictis, suntem și captivi fără altă alternativă de cină. În vreo oră, i se face probabil chelnerului milă de noi și hotărăște să ne informeze că e o problemă la bucătărie și mai durează vreo 10 minute. Sarmalele mele sunt cu nimic speciale și reci, rața lui Costel e gustoasă, dar deja ni s-a luat, așa că o înghițim și mergem la culcare. Măcar la micul dejun totul merge bine: e abundent, gustos și totul merge rapid.

Plecăm rapid direct înapoi spre Galați. Planul inițial era să vizităm și Castel Mimi, la vreo oră distanță, dar întâmplări nefericite în familie ne cheamă mai devreme înapoi, așa că o lăsăm pe altă dată, poate combinat cu Odessa în Ucraina.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Cazare. Noi am făcut rezervare pe Booking, dar merge și direct pe site-ul lor.  Costă între 1500 și 2300 MDL / noapte (~ între 350 și 550 RON) în funcție de cameră, deci nu e chiar ieftin. Noi am luat cameră VIP pentru că era singura disponibilă pentru noaptea respectivă, dar nu am simțit vreun extra beneficiu: e doar o cameră mai mare, cu o baie foarte mare și goală. N-ar fi stricat o cadă, având în vedere tot spațiul nefolosit.

Există și niște opțiuni mai interesante de cazare: pe acoperiș au construit SkyHouse, un fel de sferă cu geamuri pe toate părțile, plus niște construcții în formă de butoi cu antreu (în butoi e patul, în antreu restul chestiilor).

Dacă vreți cazare mai ieftină, sigur se găsește ceva pensiune în sat și mergeți doar la vizită / degustare / restaurant.

Restaurant. Cred că am avut și noi ghinion, dar clar serviciile sunt punctul cel mai mare de îmbunătățit la Purcari. Probleme la bucătărie pot apărea oricând, dar măcar o pâine cu unt poți să aduci amărâților care așteaptă. Plus niște scuze oarecare. Altfel, mâncarea e bună, atât cu specific moldovenesc, cât și cu specific internațional.

Degustarea. E cramă, se impune degustare, nu? Noi am sărit-o, însă, pentru că nici ea nu ni s-a părut prea ok gestionată: practic plătești și ți se aduc câte sticle câte soiuri ai la degustare, de aceea e mai ieftin în grupuri mai mari. Imposibil să consumi atâta vin, deci risipa e mare. Am preferat pur și simplu să comandăm vin la masă și să luăm și pentru acasă la plecare.

Transport. Am venit cu mașina noastră de la Galați (280 km). De la București n-aș fi ales să vin cu mașina, ci aș fi zburat la Chișinău și aș fi închiriat mașină de acolo, făcând un tur mai lung și pe la Cricova, Milești, Mimi și Purcari. Dar în ceva mai multe zile, evident. Merge și direct cu mașina, evident, dar nouă nu ne plac drumurile foarte lungi dintr-o bucată.

Cu copii? Era multă lume cu copii, spațiul e larg și cu multe atracții pentru ei (lac, lebede, loc de joacă, vegetație de tot felul), deci nu văd să fie o problemă. Doar că relaxarea leneșă cu un pahar de vin în mână nu va mai fi aceeași.

Una peste alta, e foarte frumos, iar vinul e excelent, deci merită mers. Am așteptări de la ei, însă, să îmbunătățească consistent serviciile, ca să fie cu adevărat o experiență de primă clasă.