Când vrei să călătorești, niciun loc nu e prea îndepărtat, niciun zbor nu e prea incomod, niciun itinerariu prea complicat. Dai totul pentru călătorie, desigur. Tocmai de aceea recomand să ai un Gică Contra. Dați-mi voie să vă prezint de ce sunt eu bun...
-
-
Eilat în ianuarie, cu pitica și bunicii
Pentru 2019 mi-am propus să valorific toate zilele libere de la stat: mai pun o zi-două de concediu să ajungă la weekend și numai bine se face de o mini-vacanță. De cea cu 24 ianuarie nu mă ocupasem în mod deosebit și parcă mă sâcâia un pic ideea, așa că într-o singură zi mobilizez soț și părinți, iau bilete și cazare și mă liniștesc că într-o săptămână plecăm la cald și soare. Prima călătorie în străinătate cu pitica și bunicii.
-
În căutarea soarelui (2). Málaga iarna, cu bebe de 10 luni
Plecăm în sudul Spaniei. O lună întreagă. În ianuarie. Cu bebe de 10 luni. Nu pare chiar vacanța tipică, așa-i? Vrem doar mai mult soare și vreme prietenoasă, să stea cât mai mult la aer pitica și să evadăm, eu în special, dintre cei patru pereți de la Iancului.
-
2018. Despre călătorii și alte gânduri
Nu prea am stat în niciun an să fac retrospectiva ultimelor 12 luni. Nu am simțit că mă ajută în vreun fel și am preferat să mă gândesc la anul care vine și la chestiile minunate pe care le pot face în el. Anul acesta e, însă, diferit. Vreau să mă uit la el, să îl analizez, să îi fac statistici și să trag concluzii.
-
În căutarea soarelui (1). Cu bebe de 10 luni în Sudul Spaniei, iarna
Să pleci iarna din România e o idee bună, nu? Când e frig și puțină lumină, când să îmbraci copilul pentru ieșit afară seamănă cu luptele grecești și când în sfârșit ieși transpirată și obosită și târâi căruțul prin zloată, iar după nici 10 minute bebe chirăie că vrea scoasă de acolo cu maximă urgență. Și uite așa înfofolită în pufoaică, cu bebe în brațe fâș-fâș stânga-dreapta cu pufoaica ei, mai târâi un pic căruțul prin mocirlă cu o singură mână și te gândești că o climă mai caldă ar fi mană cerească.
-
Tel Aviv în decembrie. Prima călătorie fără copil
Evident, am tot călătorit fără copil când nu aveam unul. Dar de când s-a născut Vera, am plecat doar pe rând fără ea, eu la Untold și încă vreo două nopți prin altă parte și Costel tot de câteva ori foarte scurt. Însă asemenea bravură, să plecăm amândoi deodată, nu făcusem încă. Bunicii sunt bucuroși să stea cu nepoata la București, așa că ne facem cadou de ziua națională un weekend doar pentru noi. Să fie loc în care n-am mai ajuns, să fie cald și suficient de aproape să merite deranjul pentru trei zile; așa alegem Tel Aviv.
-
Piața de pește din Catania, Sicilia
Mie îmi plac piețele. Sunt colorate, zgomotoase, aglomerate, au viață și chiar simți acolo pulsul locului în care te afli. În orice oraș ajungem, dăm o fugă și până la piață, să vedem ce bunătăți sunt la ofertă. Piețele de pește nu fac excepție, doar că au un orar mai matinal și sunt mai puturoase. Ceea ce nu e de mirare; pește cu miros de levănțică n-am văzut încă.
-
Weekend de toamnă la Sinaia
În ultimii ani cam descalificasem Valea Prahovei ca destinație de weekend, pentru că nici Babele și Sfinxul, nici Peleșul, Urlătoarea sau pârtiile nu reușeau să compenseze perspectiva multor ore în coloană pe DN1. Apoi am realizat că pierdusem din vedere trenul.
-
Din amintiri (9). Rio de Janeiro la început de Carnaval
Aterizăm la Rio de Janeiro. Samba, carnaval cu costume spectaculoase și femei frumoase sumar îmbrăcate, favelas, Copacabana, posterioare bombate, statuia uriașă a lui Hristos, melodia Girl of Ipanema, fotbal, Maracana, acestea lucrurile la care mă gândesc când spun Rio de Janeiro și probabil nu diferă mult de referințele altor oameni, călători sau nu. E o metropolă foarte cunoscută, măcar după stereotipuri.
-
Mici la Obor
De câte ori mă extaziez la vreo delicatesă locală luată de pe stradă, cum ar fi un cârnat pârpolit pe jumătate de butoi de tablă de către un nene tatuat și transpirat în Buenos Aires, sardine la grătar pe marginea drumului pe coasta portugheză sau vreo plăcințică întinsă și întoarsă de zeci de ori cu mâna de o adolescentă cu basma într-o insulă thailandeză, Costel îmi aruncă un ironic "Da' mici la Obor n-ai mânca!".
