O zi la Petra

Imediat ce ne-am întors din Iordania, am scris despre traseu, logistică şi buget. Revin acum cu poveşti de pe drum şi din locurile vizitate. E cineva care nu a auzit de Petra, oraşul săpat în stâncă de nabateeni acum mai bine de 2000 de ani?

Wadi Musa, localitatea unde e intrarea la Petra, se întinde pe vreo doi versanți foarte abrupți și noi intrăm din deal și tot coborâm și șerpuim, pe străduțe care de care mai înguste, până jos de tot, la hotel. De dimineață ne înființăm la Visitors Center, luăm bilete și apoi începe cel mai lung șir de “no, thank you” pe care l-am zis în viața mea. Treaba e așa: până la siq, canionul intrare la Petra, să tot fie vreun kilometru și ceva de drum mai deschis, pe care îl poți parcurge pe cal, ca parte din bilet. Doar că fiecare cal are un omuleț care speră la un bacșiș ceva. Cum nu suntem mulți turiști și mai și vrem să mergem pe jos, scena cu întrebarea și explicația cu biletul rulează pe repeat. Eşti totuşi sigur că nu vrei pe cal? E inclus in bilet. Şi e drumul lung. Dacă nu vrei să mergi pe cal, nu vrei o poză pe el? Și dacă nu vrei poză, nu vrei pe traseul „Indiana Jones” până la Treasury? Că știe băiatul o scurtătură…

Ușor enervant la început, dar oamenii sunt politicoși și oricum faza se repetă în siq cu cocoțat la locuri de pozat şi de belvedere, cu mersul cu cămila pe restul traseului, cu urcatul muntelui pe măgăruși, cu cumpăratul de suveniruri și tot așa, încât te obișnuieşti și devine parte din experiență. Și e atât de spectaculos în jur, încât creierul prioritizează altceva.

Dacă sunteţi amatori de istorie, luaţi ghid oficial de la casa de bilete; cei care te îmbie cu trasee în interior nu vor putea cu siguranţă să ofere şi o perspectivă istorică mulţumitoare.

Siq, canionul-intrare-spectacol-în-stâncă

Petra a fost mare pentru vremea respectivă ca suprafață și populație și se intra prin mai multe locuri în oraș, dar intrarea cea mai spectaculoasă e cea folosită de turiști acum, prin siq, chei naturale prin munți, pe unde se scurgea apa către Wadi Musa. Sunt înalte și în anumite locuri foarte înguste, colorate natural în cărămiziu, roz, bleu și galben, un spectacol vizual minunat. Dăm din picioare, dar ne oprim des să facem poze şi mai ales să înclinăm capul pe spate să cuprindem toată frumusețea locului, să trecem degetele peste piatră, să studiem un pic jgheaburile de colectare a apei săpate în stâncă de meșterii vremii și să ne bucurăm pur și simplu că suntem acolo. E unul dintre locurile noastre preferate de la Petra, deși aici nu sunt fațade sculptate. Niște băiețași beduini ascultă muzică la o boxă portabilă, se ciorovăriesc între ei, vorbesc tare și abordează turiștii să le arate drumul către cel mai cel loc de Instagram. E foarte interesant să vezi comportamentul tipic “de cartier” printre stâncile încărcate de istorie, dar și o dovadă în plus că viaţa merge mai departe, cam la fel, peste tot. 

Treasury, strada cu faţade, mormintele regale, strada cu coloane şi multe alte minuni

Când cauţi Petra pe Google, cele mai multe poze sunt cu Al-Khazneh (sau Treasury), cea mai bogat şi detaliat ornată faţadă sculptată în stâncă. Nu se ştie exact la ce folosea, dar s-au găsit morminte înăuntru, deci monument funerar pare cel mai plauzibil scop. E imaginea reprezentativă a Petrei şi se dezvăluie încet pe măsură ce ne apropiem de ieşirea din Siq. Cum păşim în „piaţeta” din faţa Treasury, ne ia în primire agitaţia de oameni, suveniruri, propuneri de mers cu cămila şi multe altele şi nu zăbovim prea mult. Dar suficient cât să apreciem detaliile rozalii ale sculpturii.

Traseul merge mai departe cu Strada cu Faţade şi apoi se lărgeşte într-o vale din care putem urca la mornintele regale sau pe partea cealaltă spre locul pentru sacrificii (High Place of Sacrifice) sau să mergem drept înainte pe lângă teatru. Audi ne propune să mergem cu cămila; vorbeşte calm, ne spune în linii mari în ce direcţii sunt diferite trasee. Dacă nu vrem acum, poate la întoarcere. O cămilă vrea să-l cunoască mai de aproape pe Costel; no worries, e vegetariană, îl asigură Audi. Alegem totuşi să ne cocoţăm spre mormintele regale, să vedem opulenţa cu care erau îngropaţi conducătorii şi să privim valea de sus. Bonus, e soare şi un pic de vânt, aşa că cedăm insistenţelor unei beduine să bem un ceai la „localul” ei dintre stânci şi să contemplăm teatrul roman. Are focul făcut şi lângă el se lăfăie ceainicul tipic beduin, dar ne serveşte din termos. N-are prea mulţi clienţi zilele astea. Ne arată şi satul de unde coboară în fiecare zi: se vede sus undeva, în depărtare; probabil vine pe măgăruş.

Imperiul Roman nu putea rata aşa minunăţie de oraş şi centru al comerţului în expansiunea sa, astfel că vedem acum un teatru roman, coloane şi alte elemente de arhitectură specifice. Drumuri pavate şi sisteme şmechere de captare şi stocare a apei aveau deja, altfel n-ar fi rezistat în acest peisaj arid.

Vestigiile istorice nu sunt singurele chestii intersante de aici. Şi beduinii doi pe un măgăruş care se uită la un video pe youtube sau călăreţul (tot pe măgăruş) care goneşte cu muzică 80s dată la maxim în boxa portabilă sunt imagini la fel de pitoreşti. Plus negrul părului, ochii, cîteodată conturaţi cu khol şi trăsăturile atât de expresive ale beduinilor. Costel îmi tot zice ce frumuşel e unul sau altul, pare că îi plac bruneţii.

Monastery. Scoatem limba niţel la deal

După ruinele Marelui Templu se termină traseul principal. Vreo 8 kilometri în total, plus ce mai adăugăm prin suişurile laterale. Dar ne simţim încă în formă, aşa că pornim şi urcuşul de vreo oră către Monastery (Ad-Deir), cea mai mare faţadă sculptată de la Petra; adică aproape 50 de metri înălţime. Lăcaşul era folosit pentru adunări religioase, iar în perioada creştină a oraşului i-a fost sculptat un crucifix mare la interior, de unde şi denumirea.

Dar destinaţia e doar pretextul, pentru că experienţa adevărată este urcuşul destul de susţinut pe poteca săpată în piatră. Ni se propune în repetate rânduri să urcăm pe măgăruşi; urcă şi coboară de atâţia ani traseul, că vezi săpat în piatră locul unde a călcat de mii de ori copita. Ştiu că sunt animale puternice, folosite pentru povară în toată lumea din timpuri vechi, dar zău că nu ne vine să-i „deşălăm”. Să fi fost cu copiii, da, i-aş fi suit pe măgari, dar ca adulţi aş recomanda tuturor să folosească picioarele proprii şi să se bucure de un pic de efort.

Costel şi-ar dori, probabil, un ritm mai alert, dar urcăm cam cât de repede pot eu, ceea ce nu e chiar sprinţar. Dar uşor, uşor, printre stânci şi multe tarabe cu suveniruri, ajungem sus. De aici mergem şi mai departe pe platou, spre locuri unde se deschide panorama către munţi. O mică pauză de sticksuri pe care le împărţim cu un căţel aciuat în zonă şi ne dăm seama că e deja ora 15 şi ar cam fi cazul să o luăm înapoi. Ne ia vreo două ore şi ceva la întors, drum întins, pe lângă cele patru ore şi ceva la dus, cu opririle de admirat, pozat şi foarte puţin odihnit.

Petra by Night. Plimbare la lumina lumânărilor

După tura de forţă de peste zi, mâncăm ceva falafel luat la pachet şi ne prăbuşim în pat vreo două ore, ca să o luăm de la capăt la 8 seara cu Petra by Night. Practic refacem traseul până la Treasury, de data aceasta pe întuneric, ghidaţi de lumina lumânărilor şi de multele stele de pe cer. La capăt ne aşteaptă faţada luminată tot de lumânari, muzică de fluier beduin şi ceai cald. Prezentatorul ne spune şi o poveste tristă despre o prinţesă nabateană ucisă de romani, dar engleza lui pare învăţată din filmele americane cu acţiunea în Bronx, astfel că momentul e mai mult comic decât solemn.

E o experinţă plăcută să mergi noaptea prin întunericul greu al canionului, doar cu lumina lumânărilor şi o fâşie de cer înstelat deasupra, dar dacă sunteţi prea obosiţi de peste zi, nu e chiar ceva de neratat.

Ne întoarcem la hotel şi dormim, pentru că a doua zi ne aşteaptă altă tură de forţă, de data aceasta în deşert.

Pentru informaţii detaliate despre organizarea călătoriei noastre, buget şi alte chestii utile, vezi aici:

Am povestit şi despre scurta vizită la Marea Moartă:

Și despre deșertul Wadi Rum și Aqaba, orașul de la Marea Roșie:

Iar dacă ţi-a plăcut acest articol sau te-a ajutat în vreun fel, n-ai vrea să ne susţii urmărindu-ne pe Facebook şi Instagram? Şi distribuind articolul în reţeau ta. Mulţumim!

Comentarii

3 comentarii la „O zi la Petra”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s