Iarna la mare. „Ca fetele” la Constanţa

Iarna e un fel de a spune. Am profitat de zilele alea super însorite şi primăvăratice de săptămâna trecută să dăm o fugă la mare doar noi două, fetele din familie. Şi tare bine a fost, aşa că vă povestesc, poate mai vin zile ne-iernatice şi vă dau o idee.

De când s-a născut frăţiorul mai mic, încerc să am cât de des timp petrecut doar cu Vera, făcând ceva „special”, doar pentru noi două. Şi pentru că mami e mare fan, ieşirile noastre încep de obicei „la cafea”, unde Vera îşi comandă şi ea lapte sau suc, după chef şi continuă cu ceva mai activ pentru pitică. E o metodă grozavă de conectare şi armonie în familie. Şi foarte distractiv pentru amândouă. Aşa că de ce să nu ducem ieşirile noastre un pas mai departe, cu o plecare peste noapte? Pitica tot era în vacanţă şi vremea nesimţit de caldă pentru iarnă; iar de aglomeraţia spre munte chiar n-aveam chef.

Aşa că marţi plecăm spre Constanţa şi, în afară de un popas scurt la benzinărie, ne oprim direct pe faleză, unde ne dezmorţim bine cu o plimbare la soare pe promenadă şi salutăm marea. Mergem până la Portul Turistic şi Vera studiază cu interes graffiti-ul de pe dig. Înapoi până la acvariu, unde ne împrietenim cu toţi peştişorii mai coloraţi, mai plaţi sau mai grăsuţi, îi vedem pe fiecare de cel puţin două ori şi într-un final pitica se îndură să mai şi ieşim. Un loc de joacă, ceva de mâncare şi apoi la hotel să ne tragem sufletul.

Seara ieşim doar la restaurant, căci a doua zi e plină de activităţi. Începem cu Microrezervaţia, care la 10 dimineaţa în timpul săptămânii e aproape goală şi multe animale vin şi ele la gard să ne vadă. Ne plimbăm printre pelicani şi alte păsări de apă, ne împrietenim cu căprioarele, zebrele şi porcuşorii de guineea, testăm locurile de joacă şi la 12 suntem gata pentru spectacolul de la Delfinariu (în extra sezon e un singur specatol pe zi). Nu e prima dată când le vede pe Chen Chen şi Ni Ni, dar e chiar mai încântată de data aceasta şi observă totul cu entuziasm. Nu reuşesc, însă, să o conving să stăm în primul rând după ce aude că o pot stropi delfinii acolo. Data viitoare.

Vrem să ajungem şi pe plajă, dar să şi mâncăm de prânz, aşa că mergem la Pescăria lui Matei. Sunt ceva ani de când n-am mai fost şi a crescut ca Făt Frumos şi e pliiiin, deşi e miercuri la prânz. Lucrurile se mişcă operativ şi toată lumea mănâncă, inclusiv Vera-nu-mi-place-peştele (cine mai mănâncă piept de pui la pescărie?!?!). Bravo, Matei, super treabă ai făcut. Petrecem şi destul de mult timp pe plaja Agigea, chiar alături, unde alergăm pe nisip, ne căţărăm pe pietre, ne pozăm şi testăm apa. Vera „dă de mâncare” valurilor pietre şi alge şi cred că ar putea face treaba asta până seara dacă aş lăsa-o. Îmi creşte şi admiraţia pentru pantofii de la Decathlon pe care i-am luat ca rezistenţi la apă, dar nu mă aşteptam să dovedească şi valurile venite peste picioare, din prea mult entuziasm faţă de apă. Întâlnirea cu marea e grozavă de fiecare dată şi bucuria copilului (şi a mea, de ce să nu zic) e minunată.

Soarele coboară şi plecăm şi noi către Bucureşti, iar Vera doarme mare parte din drum. Aş zice că e o excursie foarte reuşită.

Dar să vă spun două vorbe şi despre cazare. Am stat la On Plonge Junior, la intrarea în Mamaia pe partea cu Lacul. E un hotel care ne place, atât din punct de vedere al camerelor, cât şi al restaurantului, iar apusul pe lac e spectaculos din balcon sau, vara, de pe terasă.

Unde să mergem data viitoare ca fetele? Parcă aş încerca şi cu avionul.

Comentarii

Un comentariu la „Iarna la mare. „Ca fetele” la Constanţa”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s