O zi la Lacul Como. Varenna și Bellaggio

Îmi fac de cap în ultima vreme. După ce la început de noiembrie am fugit la Berlin, weekendul prelungit cu zilele libere de Sf. Andrei și ziua națională am plecat cu Costel la Milano și împrejurimi. Fără copii. Să ne vedem cu prieteni, să stăm de vorbă la un pahar de vin la ore neprietenoase cu piticii, să umblăm mulți kilometri zilnic și… să stăm degeaba când avem chef. Fără grijă că nu respectam program de masă și somn, cu preocupări ce nu includ locuri de joacă și grădini zoologice. Ne-a priit, deși ni s-a făcut dor de cei mici (încă oferim și ne luăm restanța de îmbrățișări și pupături).

Nordul Italiei e plin de lacuri care mai de care mai frumoase şi spectaculoase. E chiar păcat să ajungi la Milano şi să nu dai o fugă măcar până la unul dintre ele. Sâmbătă ne-am plimbat prin Sirmione, pe o peninsulă în lacul Garda, iar duminică e rândul altui lac. Luăm trenul până la Varrena, pe malul lacului Como; sunt dese trenurile, durează o oră de la Milano Centrale şi e foarte comod să ajungi aşa. Como e renumit pentru peisajele montane grozave, desigur, dar şi pentru faptul că multe vedete, gen George Clooney, Madonna, Ronaldinho, au case de vacanţă (domenii mai exact) pe marginile sale. Cred şi eu că le place aici: te plimbi cu barca înconjurat de munţi şi de mult verde, iei prânzul în localităţi pitoreşti, faci câţiva paşi pe faleze chic, un pic de shopping de mătase locală şi alte chestii dichisite, iarna eşti la doi paşi de domenii schiabile, vara faci plajă şi baie. Plus că ei îşi permit conace elegante cu grădini terasate. Dolce vita varianta la munte.

Revenind la Varenna, de la gară sunt doar câteva minute până pe malul lacului şi de acolo o luăm frumuşel pe margine, cu multe opriri contemplative şi de poze. E frig, destul de întunecat şi umed, dar tot frumos e. În sezon lacul zumzăie de bărci, acum îl brăzdează doar bacurile care fac des legătura între localităţi. Şi câteva raţe mai mereu cu fundul în sus în căutare de mâncare.

Facem pauza clasică de cafea şi croissant chiar pe malul lacului, până ne alungă ploaia câţiva metri mai în interior, sub copertină, apoi continuăm pe mal, spre mini-plaja din oraş şi apoi pe străduţele pietruite înguste până în piaţeta centrală. Vizita în extra-sezon are avantajul spaţiului personal neagasat de alţi turişti, dar şi dezavantajul de a găsi multe locuri închise. Înţeleg că Grădina Botanică, cocoţată deasupra malului înalt, e tare frumoasă. E închisă acum, ca şi multe cârciumi.

O luăm înapoi tot pe mal, iar eu şi Costel sărim practic în feribotul ce tocmai pleacă către Bellaggio. Nici nu realizez că pe Dragoş nu-l mai vedem după-amiază la Milano, căci va fi deja pe drumul de întoarcere acasă, în Olanda. Costel strigă aproape romantic de la revedere în timp ce barca se îndepărtează, în timp ce eu sunt trasă de mânecă să plătesc rapid biletele. Bine că se poate şi la bord.

Lacul Como are forma unui Y cu fundul în sus, iar Bellaggio e practic buricul situaţiei, acolo unde se unesc cele două braţe. Pe un promotoriu în mijlocul lacului, deci. Traversarea durează doar 20 de minute, prilej de poze vânturate pe puntea de sus. Doar că eu trag bine gluga peste fes, în timp ce în spatele meu se desfăşoară o zână tânără care dă jos şi geaca, că sunt mai sexi pozele cu părul în vânt şi pielea de găină. Nah comentariu de mamaie, ce să-i fac!

Bellaggio e ceva mai mare şi mai bogat decât Varenna, cu domenii luxoase sus pe deal, promenadă elegantă şi resturante mai fiţoase, nu toate deschise acum. Ne plimbăm până în vârful peninsulei, la Punta Spartivento, apoi o luăm pe străduţe în interior, în urcuş uşor. Vedem la un moment dat nişte scări şi un indicator către Pescallo, un sătuc lipit de Bellaggio, pe partea cealaltă a peninsulei. Decidem să cercetăm şi, după ce mai urcăm un pic, coborâm de tot pe partea cealaltă. Pitoresc şi cu un vibe foarte autentic, nu-i vorbă, dar cine coboară, trebuie să şi urce înapoi. Pe piatră cubică, printre ziduri cu mult muşchi. Prilej să îmi amintească gâfâitul că ar trebui să mai fac şi eu sport. Pe Google Maps găsiţi traseul acesta ca Salita Cappuccini; merită plimbarea, chiar dacă mai scoţi limba la un moment dat.

Hotărâm să nu luăm prânzul în Bellaggio şi luăm ferry înapoi la Varenna. Iese în sfârşit şi soarele un pic; vedem mai bine aşa cât de colorate şi drăguţe sunt căsuţele de pe mal, o plăcere să le priveşti. Nu ne dăm, însă, seama că am depăşit ora prânzului şi a început siesta, deci mai găsim deschis doar restaurantul de la gară. Ne aşteptăm la ceva bombă de gară mică, dar dăm de un spaţiu primitor şi cald, deja decorat de Crăciun, unde mâncăm o pizza decentă şi nişte praline excelente. Se umple până vine trenul şi zumzăie plăcut. Moţăim în tren înapoi spre Milano şi ne pregătim să ieşim în oraş. Chiar ne bucurăm de zilele libere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s