Imediat ce ne-am întors din Iordania, am scris despre traseu, logistică şi buget. Revin acum cu poveşti de pe drum şi din locurile vizitate. Şi cu mai multe poze, bineînţeles.
De unde sunteți? Din România. Aaa…nice sheep and goats! Huh? Yes, yes, good sheep.
Se pare că Iordania importă carne de oaie și de capră din România, iar lumea chiar știe despre asta, pentru că discuția de mai sus are loc în fiecare zi din cele patru pe care le petrecem în Iordania. Cu persoane diferite. Prima oară, la un restaurant pe marginea drumului unde oprim pentru tehnicalități și o cafea, căscăm ochii și zicem “excuse me”, că poate n-am auzit bine. Dățile următoare deja știm și zâmbim cunoscător a aprobare, iar unii interlocutori plusează cu detalii: sunt oi cu coadă în România … iese rasă mixtă bună în combinație cu cele iordaniene …și cică la sub 14 kg nici nu le deosebești la gust de alea autohtone (care probabil sunt standardul local). Nu m-aș fi gândit vreodată că oile sunt un conversation starter așa de ofertant.
Iordania e diferită, clar, de ce vezi, auzi și simți în Europa. Dar e în același timp accesibilă, prietenoasă și ușor de navigat, cel puțin așa am perceput-o noi.
Ajungem miercuri dimineață pe aeroportul din Aqaba, facem formalitățile și mergem să ne luăm mașina. Pe cei care închiriază îi găsești în parcare, cu biroul la portbagaj, dar al nostru nu-i. Întrebăm la alt dealer, se strigă unii pe alții, până dăm de cineva care îl sună. Bun, vine în 10 minute. Săritori oamenii, începem pe plus.
Prima oprire e la benzinărie și la magazinul alăturat, unde ne blindăm cu chipsuri și alte porcării și pornim către Marea Moartă. Drumul e drept, cum să vă spun…drept. Adică din cei 239 de km, GPS-ul zice să mergem drept înainte 239 de km și aia e. Șoseaua merge paralel cu granița cu Israelul, drept pentru care mai sunt checkpoint-uri militare, dar oamenii sunt prietenoși și fără excepție ne urează “bine ați venit în Iordania”. Peisajul e arid la modul că nu vezi fir de verde, doar pământ uscat și bolovani. În curând apar și dealuri și munți în depărtare și nisip galben, mult nisip galben. Oprim și noi pentru câteva poze cu dune și alegem partea stângă a drumului, că pare mai fotogenică. Nu facem 10 pași şi apare militarul în mașină de teren, zău nu știu de unde a ieșit, și ne spune politicos să alegem totuși cealaltă parte a drumului, adică aia care nu-i cu granița. Ne mutăm și ne gândim cât de bine monitorizată e situația. Nu insistăm prea mult pe gând pentru că, deși supravegherea asta în zonă e foarte riguroasă, cu siguranță, nu o simțim deranjantă. Și, în plus, avem de comentat claxoanele celor care trec pe lângă mașina noastră parcată pe margine. Costel nu ezită să mă “complimenteze” că le plac gagicile cu fundul mare; aflăm, totuși, curând că e un fel de “ești bine?” și lumea e săritoare să te ajute în caz de vreo problemă.
Cu cât de apropiem de Marea Moartă, apar în zonă şi petece de verde: agricultură bazată pe irigaţii susţinute; ceva legume şi palmieri, posibil curmali. Apar şi turme de capre şi multă sărăcie: case neterminate, copii în picioarele goale, corturile de locuit ale păstorilor, ce îmi amintesc de bordeie, multă mizerie. Apar şi parcelele de evaporare a apei pentru obţinerea sării, plus şantierele de procesare a ei. Nu e pitoresc şi bucolic, e o zonă care îţi arată dificultăţile vieţii în peisajul acesta arid.
Pe aici pe undeva oprim să cumpărăm un bidon mare de apă, că doar citisem că dacă vrei scăldare în Marea Moartă în afara resorturilor, musai să vii cu apa de spălat la pachet; e prea multă sare să rămâi cu ea pe tine. Și uite așa iese Costel cu bidonul de 20 de litri dintr-un magazin; nici măcar nu era de vânzare, dar proprietarul a prins și el ocazia să vândă niște apă la suprapreț. Mno, că până la urmă mă bag doar eu cu picioarele un pic în apă și plimbăm bidonul aproape plin restul zilelor, altă poveste. Avem amândoi costum de baie, dar suntem comozi şi evităm complicăciunea schimbatului la maşină (sau într-o gheretă la domnul cu chioşcul din parcare) şi a duşului complet la bidon, mai ales că e aproape 4 după-amiaza şi aveam încă drum lung înainte.
Malurile sunt înalte și e ceva de coborât până la apă, dar merită mica plimbare, să vezi sarea aproape strălucitoare adunată la mal, cocoțată peste tot unde a apucat și apa turcoaz care bâltâcâie ușor. Malurile acestui lac sărat sunt cel mai jos punct terestru de pe planetă, la cam -400 de metri sub nivelul mării. E tăioasă și cam alunecoasă situația, așa că, deși am papuci de apă, pășesc cu grația unui rinocer printre bibelouri, atentă să nu fac baie îmbrăcată. Se lasă soarele și vrem să mai prindem ceva lumină pe drumul până la Wadi Musa, așa că, după ce mai bem o Cola pe moțul malului, pornim înapoi pe același drum. Uite aici am oprit noi, în caz că îţi face cu ochiul.
Dacă nu eşti pe fugă ca noi, există mai multe resorturi pe malul Mării Moarte şi poţi înnopta la ele. Mai mult de o noapte eu n-aş sta totuşi în ianuarie, pentru că nu e vreme de plajă. Sigur, baie se poate face dar de stat pe mal în costum de baie nu mi se pare aşa confortabil.
După vreo 60 de kilomentri, facem stânga către munți, odată cu apusul. Piatră roșiatică, lumină roșiatică, drum care taie munții. Se cer poze, e clar. Apoi se lasă bezna și șerpuim prin munți încă vreo două ore; trecem și prin câteva localități, dar în general urcăm și coborâm versanți și încercăm să ghicim ce e în jurul nostru.
E prima dată când conducem, oricare dintre noi, mașină cu cutie automată și, pe drumul către Marea Moartă, Costel se lamentează preventiv cum o să apăs eu prea brusc frâna din reflex de călcat ambreiajul și o să îi zgudui ființa delicată (ceea ce nici măcar nu se întâmplă). Drept mulțumire, când trece la volan, îmi face vreo trei demo-uri, să înțeleg mai bine la ce se referea. Centura se strânge temeinic pe gât, telefonul zboară în parbriz, că doar încercam să pozez și eu drumul. Vis. Mâine Petra.
Noi am stat 4 zile în Iordania; am ajuns câteva ore la Marea Moartă, o zi la Petra, o zi în Wadi Rum şi o zi în Aqaba. Vezi mai jos o mulţime de informaţii folositoare.
Iar aici povestim pe larg despre Petra:
Și aici despre Wadi Rum și Aqaba:
Sper că ți-a plăcut acest articol. Mi-ar plăcea să ținem legătura și cel mai ușor e pe email. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal cu inspirație pentru călătorii și informații folositoare!
Introduci doar prenumele și adresa de email și gata, e simplu. Te aștept!
Hai Departe 
Comentarii