Când Vera are două sau trei luni, am mare nevoie de o luminiță de încurajare nu la capătul, ci undeva pe parcursul tunelului. Hotărâm deci să ne organizăm pentru o plecare în septembrie; s-o mai liniști copilul până atunci și am și eu la ce tânji. Astfel că la cinci luni abia împlinite ale Verei, plecăm spre Creta.
-
-
Prima călătorie cu bebe. Creta, partea de vest
-
Mommy goes to Untold
Mă bate de ceva vreme gândul să fug trei zile de acasă. Vreau ceva cu mai mult fun, să nu fiu singură cuc, să am multe opțiuni de entertainment și lucruri de văzut și făcut, să mă pot și odihni, să fie cu avion, nu cu mașina. I want it all, cum s-ar zice. Numai bine că e Untold în câteva săptămâni, merg și prieteni și colegi acolo, se potrivește la fix.
-
Electric Castle la 35 de ani
Bine, eu am 34, Costel e mult mai bătrân și l-am pus în titlu. Adevărul e că oricum nu știu cum e la 20 de ani la festival pentru că atunci la noi nu erau din astea mari (și nu-mi ziceți de Cerbul de Aur & co), iar prin străinătățuri nu ne pricepeam să ajungem.
-
Skiathos, insulă numai bună de mers cu bebe
Concediul cu copil mic nu e chiar concediu, așa cum pot confirma majoritatea părinților, ci o deplasare în interes de divertisment, mai ales a picilor. E frumos și foarte fun, face bine la neuroni, dar …