E deja ianuarie, deci sunt cam întârziată cu articolul. Dar pentru că Wolkendorf Bio Spa apare aproape mereu în conversațiile între părinți despre locuri baby friendly de la munte, am zis să las aici și experiența noastră. Ca o paranteză, noi ne-am prins destul de greu că denumirea înseamnă în germană fix Satul Vulcan, adică localitatea din județul Brașov în care e situat complexul.
Am tot citit review-uri înainte să mergem și, ca pentru orice loc popular, există tabăra celor extrem de mulțumiți, care îl apropie de idealul ieșirilor cu copiii și tabăra celor dezamăgiți, în general destul de vehemenți pe subiect.
Ce zicem noi? Nouă ne-a plăcut, ne-a fost bine, ne-am distrat și îl recomandăm celor cu copii mici, dar doar dacă prețurile lor destul de măricele vă sunt confortabile. Dacă trebuie să faceți un efort financiar să mergeți aici, pentru că ați auzit de la alții ce grozav e pentru copii, probabil că ar fi bine să alegeți alt loc. Vă vor sări în ochi părțile alea la care mai e loc de îmbunătățiri, pentru că ele există și vor apărea gândurile de tipul „la banii aștia ar fi putut să… „. Mai pe larg mai jos, cu mențiunea că e din perspectiva de „mini-vacanță cu copilul”. În doi, sau doar adulți, nu mi s-ar părea la fel de interesant.
Ce e grozav
Se vede că totul a fost gândit pentru familii cu bebeluși sau toddleri și poți să faci multe chestii cu piticii „în incintă”, fără să te deplasezi prea mult.
Piscinuțele. Sunt cinci piscinuțe, două la interior, trei la exterior, numai bune de bălăcit și plescăit pentru copii. N-ai spațiu să înoți acolo, dar dacă scopul e să distrezi piticii, sunt numai bune; noi le-am testat în fiecare după-amiază . Spa-ul are si saune, camera salină și masaj, iar după ora 19:00 pot intra doar adulții, dar noi ne-am limitat la bălăceala cu copilul. O singură chestie aici: ca să ajungi de la cazare la spa (și la restaurant, de altfel), trebuie să ieși pe afară. De ținut cont pentru timpul iernii.
Iepurașii. Nu știu cum sunt alți copii, dar Vera se bucură enorm la orice interacțiune cu animale. Le-a vorbit, le-a dat iarbă, i-a mângâiat când stăteau. Nu s-ar fi dat dusă.
Curtea generoasă. Locul de joacă în sine e drăguț, cu parte de cățărat și tobogan, plus ceva jucării tip mașinuță sau tractoraș în care se pot sui copiii. Dar partea frumoasă e spațiul mare, în care pot alerga în voie. Mai e și o baltă în curte, pe malul căreia sunt lăsate niște undițe pentru distracția copiilor. Nu știu dacă și are pește, dar probabil că nu asta e important. Există loc de joacă și la interior, dar nu l-am cercetat.
Bicicletele cu „trăsurică”. În general tăticii prestau la pedale, iar copiii chiuiau din atașul bicicletei, prin curte, dar mai ales pe drum, care nu e foarte traficat.
Mesele tip bufet. Micul dejun e inclus, iar prânzul și cina, dacă nu alegi pensiune completă, se plătesc la persoană și nu trebuie să anunți înainte. Mâncarea a fost bună și variată, am găsit mereu ceva și pe gustul piticei și pe al nostru (inclusiv gogoși de abia făcute), iar fiind bufet, totul e foarte rapid.
Camera luminoasă și confortabilă. Chiar dacă erau două paturi lipite și nu unul mare, am dormit confortabil doi adulți și o toddleriță. Camera avea multă lumină naturală și culori luminoase, foarte plăcute.
Ce poate fi îmbunătățit, din punctul nostru de vedere
Organizarea. Nu e vorba de ceva specific, dar par un pic împrăștiați: cum afli informații, cum îți țin sau nu evidența pentru prânz și cină, chestiuni de detaliu.
Lipsa aerului condiționat. Noi am fost în septembrie și nu am avut nevoie, dar mă gândesc că în timpul verii ar putea fi util.
Programul de curățenie. M-a surprins un pic faptul că nu se intra în fiecare zi în camere pentru curățenie, dacă nu cereai. Odată ce am solicitat, însă, lucrurile s-au întâmplat rapid.
Ce mai e de făcut în zonă
Pe jos nu cred că e de plimbat în jur, dar cu mașina ajungi rapid în multe locuri ofertante. Râșnov e la o aruncătură de băț și în sub o oră ești în Brașov, Zărnești, Măgura, Predeal sau restul Văii Prahova. Iată ce am făcut noi, poate vă dăm câteva idei.
Joacă prin pădure. Adică am luat-o pur și simplu pe drumul spre Holbav și la un moment dat am oprit pe margine, am urcat un pic pe jos pe un drum forestier și ne-am jucat în pădure. Bușteni, frunze, mușchi, ciuperci, conuri, sunt multe de explorat cu un toddler.
Cheile Râșnoavei. Se intră spre ele din drumul Râșnov – Predeal și se ajunge foarte aproape cu mașina. Apoi e o plimbare relaxantă și exploratoare printe stânci. Se pot face și escaladă și bungee jumping aici, dar probabil nu când mergi cu copilul mic.
Cu telescaunul la Predeal. A fost prima dată cu telescaunul pentru Vera și i-a plăcut atât de mult încât ne-a povestit despre experiență zile în șir. Și acum dacă îi zicem de munte, imediat spune că urcăm cu telescaunul. Iar să alergi la vale cu Tati de mână e adrenalină pură.
Urcat pe Tâmpa în Brașov. Pentru că telescaunul a fost așa hit, am zis să încercăm și telecabina la Brașov, plus o plimbare prin oraș. Concluzia: frumos și cu telecabina, dar nu bate telescaunul.
Plimbare la Zărnești. De fapt am fost la un restaurant, vis-a-vis de centrul de informare turistică, într-un peisaj tare frumos. Și, spre încântarea maximă a copilului, avea și trambulină. Apoi am făcut câțiva pași în zonă.
Castelul Cantacuzino din Bușteni. Ne-am oprit aici la dus, pentru pauză de prânz și dezmorțire. Mai fusesem, în repetate rânduri, astfel că am stat prin curte: la trambuline, la fântânile cu pești, la leagănele prinse de copacii seculari, pe iarbă și oriunde a avut chef Vera de alergat.