Să nu vă gândiți acum că ne-am apucat de cine știe ce cățărări cu Vera, că nici fără ea nu eram noi adevărați oameni ai muntelui. Nici nu înseamnă că până la doi ani jumătate copilul n-a văzut o stâncă, pădure sau pajiște înclinată. Dar e prima dată când ne propunem un mini-traseu cu obiectiv clar și chiar reușim să ajungem acolo și să ne întoarcem toți trei bine dispuși. Drumul până la cascada Urlătoarea de la Bușteni, căci aceasta e măreața destinație, se califică mai de grabă la categoria plimbare, dar atâta vreme cât e prin pădure, e marcat și nu merge mașina pe acolo, îl trecem la capitolul traseu. Primul cu copil. La pachet cu prima cascadă văzută de către Vera. Dublă premieră.

Avem cazare aproape de începutul traseului, așa că după micul dejun o luăm ușor către pădure. Vera nu servește mers utilitar atâta vreme cât e Costel prin preajmă, așa că prima parte a drumului se desfășoară în varianta „calul”, pe umerii lui Tati. Abia când se prinde că e rost de scobit pământ, mușchi, lemne și pietre, de cocoțat pe rădăcini, de făcut cucu-bau printre plante și după copaci, abia atunci se deplasează pe piciorușele ei țopăitoare. Nu neaparat în direcția de mers, dar tot abătându-ne de la cărare vedem și o salamandră și varii păsărele sprințare.

Mai cu calul, mai cu exploratul, într-o oră suntem la cascadă. Costel ușor transpirat de la cele 15 kile mișcătoare duse pe umeri, dar toți trei încântați de drum. Ne apropiem de cascadă, ne udă un pic, ne pozăm, explicăm copilului care-i treaba cu cascada, deși, dacă te gândești, se cam explică singură odată ce o vezi. Apreciez că e curat în jur și că bazarul de chinezării pe care îl găsisem cu câțiva ani în urmă, lipsește. Un măr și pornim înapoi.

De data asta suntem super rapizi. Dacă la urcat treaba cu mersul i se părea cam de evitat, coborârea e distractivă și de făcut în alergarea cea mai rapidă. Împiedicat, căzut, răsturnat, sunt chestii la care să se gândească adultul responsabil care aleargă cu ea de mână, nu Vera. Chiuiturile sunt incluse, la fel și un „ascunselea” scurt.

Ce mai facem în Bușteni și e distractiv pentru pitici

Venit cu trenul. Asta în sine e o experiență pentru cei mici. De la identificatul lui pe peron, urmărit de chestii pe geam și ascultat sunetele specifice, până la cățărat pe scaune și măsuțe. Și răspuns de 20 de ori în 3 minute la întrebarea de ce nu pleacă odată.

Urcat și coborât cu telescaunul. Cu câteva săptămâni în urmă urcasem cu telescaunul la Predeal, pentru prima dată cu Vera și entuziasmul și concentrarea fuseseră depline. Așa că urcăm iar, deși la Bușteni e mult mai scurt traseul. Tot bucurie e, apoi petrecem o oră sus pe pajiște, culegând flori (da, încă prezente în octombrie) și scurmând orice pământ iese în cale.

Fun park Kalinderu. E chiar la baza telescaunului și nu îl ratezi sigur, că nu te lasă copilul. Are trambulină simplă, trambuline cu hamuri elastice, un mini montagne russe în care poți să urci cu copilul și să îi reglezi viteza din manete, plus alte câteva prostioare. Noi prindem o ditamai îngrămădeala la trambuline, dar dorința piticei e prea mare, așa că așteptăm. Apoi țopăie 20 de minute.

Bălăcit la piscină. Sigur, asta nu e specific neaparat pentru Bușteni, dar noi alegem o cazare cu piscină pentru că, pe de o parte, Vera e mare fan bălăceală, iar pe de alta, după șase-șapte seara e deja întuneric și nu deosebit de atractiv pentru bănănăit cu copilul.

Castelul Cantacuzino. Dacă n-ați fost deja, merită să-l vizitați, cu sau fără copii. Prima oară cu tot cu interior, dățile următoare mai mult prin curte. Copiii au pe unde alerga și se cățăra, fântânile au pești mari ce îi vor face curioși, leagănele mari agățate de copaci bătrâni sunt bune și de dat și de Instagram. Pentru copiii mai mari există și un mic traseu prin copaci cu tiroliană sau pot trage cu arcul. Anul acesta au apărut și trambuline și castel gonflabil, lucru care m-a mâhnit. Nu sunt deloc din peisaj și strică o oportunitate frumoasă de a descoperi împreună cu cei mici un loc de altfel elegant, care se îmbina frumos cu natura și nu avea nevoie de plastice.

Telelcabina. Să urci la Babele cu telelcabina e activitatea „trademark” de Bușteni, cu siguranță. Noi nu urcăm de data asta pentru că pare destul de frig de dimineață și vrem să mergem la telescaun, dar e clar o activitate spectaculoasă pentru toată familia.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Trenul. Cum ziceam, ne-am dus cu trenul din București. Sunt trenuri aproape din oră în oră pe această rută, fie cu CFR (cele mai multe), fie cu Softrans. Biletele se pot lua online la amâdouă; pentru vineri seară recomand să vă organizați cu ceva zile înainte, ca să prindeți bilet fix la trenul pe care îl vreți.

Cazarea. Am stat la Complex Cochet, aproape de pădure, pe drumul care se continuă cu traseul spre Urlătoarea. Are și restaurant și piscină cu apă sărată (de ținut cont că are 1,6 metri adâncime peste tot, deci dacă ai mai puțin de 1,75m, ținutul copilului e destul de complicat). Noi ne-am simțit bine aici.

Prin stațiune. Cum eram veniți cu trenul, iar cazarea era destul de departe de centru, prin stațiune am circulat cu taxiul. Tren plus taxiuri, probabil ca ajunge mai ieftin să mergi cu mașina, dar ai experiența pe șine pentru copil și nu te blochezi pe DN1.