Îmi place când se sfârșește anul. Da, da, știu că am mai îmbătrânit un pic, că timpul nu se întoarce, că din ianuarie ”o luăm iar de coadă”. Dar zilele astea molcome de final de an, după ce agitația Crăciunului a trecut, sunt plăcute într-un fel modest, aproape banal. Lumea e liniștită, mai puțin anxioasă, orașul e liber, ritmul e relaxat, nimeni nu prea are așteptări de productivitate și eficiență. Și deși am făcut destul de multe zilele astea despre care vorbesc, nu am simțit presiune. Ceea ce nu e de ici de colo.
Am avut timp chiar de un debate interior (sună mai pompos decât e) dacă să scriu sau nu o restrospectivă a călătoriilor de anul acesta. A ieșit favorabil articolului, după cum vedeți, e ca un jurnal pentru mine.
Anul acesta am ”inaugurat” un nou fel de plimbări: călătoriile mamă-fiică, pe care sper să le cultiv, întrețin și îmbogățesc cât s-o putea. Am descoperit că omulețul acesta de abia cinci ani s-a transformat într-un mic călător adevărat: e curioasă, anticipează, face planuri, se bucură și îmi spune că mai vrea. Revenim acasă și își amintește lucruri din călătorii, mă întreabă când mergem iar și mie îmi crește sufletul că pare să fi moștenit măcar o parte din dorul meu de ducă și din entuziasmul pentru locuri și experiențe noi.
Am început timid, cu o excursie foarte scurtă la Constanța, să profităm de niște zile de ianuarie suspect de calde și însorite. Am continuat în mai cu un city break la Genova, unde am explorat acvariu, nave, muzee, castele, străduțe și chiar un submarin, ne-am îndopat cu paste, pizza și înghețată și ne-am foit în sus și în jos cu lifturi și funiculare toate ziua. Chiar ne-am distrat. În septembrie am ajuns împreună, doar fetele din familie, la mare în Corfu. Bălăceală, serpentine, orășele simpatice, un munte, o plimbare cu barca, un acvariu și iar multă bălăceală, ca pe final de vară. Și o întârziere masivă a avionului la întoarcere, dar se mai întâmplă și din astea.
Radu e încă mic, dar nu înseamnă că nu mergem și cu el în călătorii. În mai am fost în patru la prietenii mutați relativ recent în Olanda, în Leiden; nici n-am apucat să scriu pe blog despre excursia asta. Să ne vedem cu prietenii împrăștiați prin lume e mereu o bucurie mare și chiar dacă nu am reușit să purtăm cele mai lungi discuții cu patru copii mici alergând prin preajmă, tot frumos e (deși cred că am stat un pic cam mult pe capul lor).
Am biciclit prin și pe lângă oraș (iar eu și bicicleta nu suntem în general prietene), ne-am jucat cu capre și oi la o fermă turistică, am lipăit în Marea Nordului într-o zi cu soare până am răcit, ne-am jucat pe mal de lac, ne-am ”umplut” de mult verde, am descoperit într-o zi cu furtună ce fain e muzeul de științe naturale din Leiden, ne-a biciuit vântul prin Haga, ne-am bulucit cu toți olandezii la grădina zoologică din Rotterdam într-o zi de sărbătoare (să nu faceți asta), am vizitat un sat turistic cu mori de vânt, am băut prosecco în curte și am ieșit pe rând în oraș ”băieții” și ”fetele” după ce s-au culcat copiii; săptămână plină. Și n-am ajuns deloc la Amsterdam, în afară de aeroport, dar nu ne-a lipsit.
Am trecut apoi vreo două zile în vecina Germanie la alți prieteni, în Xanten. Veselie mare și aici, cu cinci copii de data aceasta, un mic festival medieval și o ieșire la un loc de joacă unde și părinții se pot da în toate cele.
Weekendul de Rusalii ne-a prins la Potcoava Mountain Gateway, despre care auzisem numai de bine. Ne-a cam plouat, dar Vera a fost încântată de plimbările pe iapa mai blondă decât ea, iar programul de activități e foarte drăguț pentru copii.
Tot în formulă de patru am mers în iulie în vacanța “standard” de bălăceală pe o insulă grecească. Kefalonia, de data aceasta, ocazie cu care mi s-a reconfirmat că mersul prin agenție nu e pentru noi. Nu ne-a fost niciodată rău în Grecia, dimpotrivă, iar insula asta nu a făcut excepție: plaje frumoase, mâncare bună, ceva peșteri, fugărit după copii.
Spre iarnă am fugit câteva zile la munte la Zărnești, combinate cu 1 decembrie la Sibiu. Nu ne-a priit foarte mult aglomerația de sărbători combinată cu vremea urâcioasă, iar la Târgul de Crăciun ne-am cam călcat pe bombeuri cu lumea. Sunt însă mândră de cum am lucrat în echipă să facem un brăduț decorativ la cabana bunicilor: de la cules crengi, la cărat, tăiat și legat, împreună cu copiii. Vedeți în reel-ul de mai jos ce a ieșit.
Pe măsură ce ei cresc, mai fugim și fără copii câteva zile. Am început anul cu o călătorie în Iordania în ianuarie: patru zile care s-au simțit ca o săptămână de tare ce le-am umplut. Marea Moartă, Petra, Wadi Rum, Aqaba, toate speciale și spectaculoase. Știam că o să-mi placă ce văd, dar peste asta s-a adăugat și un sentiment foarte plăcut legat de oameni: atât cât am interacționat, lumea părea sincer interesată de noi, au fost prietenoși, am simțit că dacă pățeam ceva, de exemplu o pană, am fi avut imediat ajutor. Sigur că un turist care se simte bine tinde să lase mai mulți bani pe unde trece, dar nu cred că era vorba doar de asta, ci de o deschidere naturală din partea lor. Îmi doresc să revin și în zona de nord.
În august am stat o săptămână la Paris. Cât Costel muncea în timpul zilei, eu bântuiam ore în șir prin oraș, alternând și cu stat pe la terase, prin librării și muzee. Ideal, căci așa a scăpat și el de “hăituitul turistic” la care îi place să se plângă că îl supun. Iar seara am ieșit și noi în oraș așa cum nu am mai făcut-o de dinainte de copii: fără limită de oră, cu mers fix unde am avut chef, când am avut chef. Am ajuns și de două ori la Versailles, ceea ce a fost oricum o prostie din partea mea, deci împărtășesc înțelepciune aici: în august nu vizitați interiorul palatului, e călcare în picioare mai rău ca la moaște, nu apuci să te bucuri de nimic; iar la grădini mergeți în zilele în care e și spectacolul de fântâni și artificii, e chiar excelent.
Am și ieșit foarte puțin din Paris, într-un mic orășel medieval la o oră și ceva cu trenul: Provins. Dacă ești în zonă și ai timp, e foarte plăcut, dar nu e un loc la care să te agiți să ajungi.
Scurt, într-un weekend de vară am ajuns și Racoș, destul de aproape de Brașov, să vedem conul vulcanului stins, lacul de smarald și coloanele de bazalt. Nu știu cum n-am fost până acum, căci e ceva foarte exotic pentru România și merită cu siguranță.
În toamnă am mai plecat doar noi doi intr-un city break danez, la Aarhus. Nici nu prea știam de acest oraș, dar găsisem o ofertă așa de bună la bilete de avion, încât nu numai că am aflat, dar l-am și vizitat. Prilej să ne plouă și pe acolo, dar să ne și plimbăm, relaxăm și minunăm cum la alții se poate ceva mai multă civilizație.
Am terminat anul acasă, în București și de data asta n-am fost în pijamale, măcar. Și facem planuri pentru 2023. Adică eu fac planuri și îi antrenez și pe ceilalți în ele. Să fie asta provocarea noastră cea mai mare pentru anul viitor! 😉
În altă ordine de idei, mi-ar plăcea să păstrăm legătura și cel mai simplu e pe email. Înscrie-te la newsletter-ul nostru cu povești de călătorie și informații utile. No spam, promit, maxim un email la una – două săptămâni!
Hai Departe 