Kefalonia în plin sezon, cu copiii

De când avem copii mergem aproape în fiecare an în Grecia, alegând de obicei o insulă şi o perioadă mai puţin călduroasă şi aglomerată, gen iunie sau septembrie. Anul acesta a fost rândul unei noi insule, Kefalonia, dar am ajuns în plin sezon, în iulie. Asta ca să putem petrece săptămâna cu prieteni legaţi ca disponibilitate de vacanţele şcolare. Insula nu e nici mare, nici mică şi are de toate: mare şi plaje (evident), munte, peşteri, podgorii şi orăşele simpatice. Nu am apucat să vedem tot ce aş fi vrut pentru că e complicat cu doi copii mici dornici de bălăceală, dar povestesc mai jos ce şi cum am făcut şi ce mai aveam pe listă şi merită luat în calcul.

Plaje. Cu nisip sau pietre, sunt de toate

Ajungem pe insulă sâmbătă dimineaţă, după o noapte aproape nedormită şi o aventură logistică cu avionul pe care mi-aş dori să nu o mai repet. Nu ne putem caza până după-amiază, dar e plăcut în curte şi primim şi mic dejun, astfel că începem totuşi bine ziua. Mergem la cea mai apropiată plajă, Ai Helis, până la care bineînțeles că avem de coborât și ceva scări și noi suntem cu căruțul. Lecție învățată. Probabil că e vânt puternic în larg pentru că apa e destul de agitată și valurile se suie pe plajă până la zona de șezlonguri. Dar pentru prima bălăceală din vacanță, e grozav. Dacă luați plaja asta în considerație, să știți că sunt și pietre neprietenoase în apă, dar și că există un restaurant simpatic cumva deasupra plajei, într-o parte.

Pe sistemul “altă zi, altă plajă”, duminică alegem Makris Gialos, o plajă mare și frumoasă, exploatată totuși cam intensiv. Adică prea multe umbrele înghesuite pe ea, din buza apei până cât ține nisipul. Pe centru umbrelele sunt de stuf, șezlongurile au saltea și beach bar-ul are mâncare chiar ok, dar plătești de zici că ești la Mamaia (sic!): 25 de euro pe două paturi și o umbrelă, chiar 30 dacă ești în primele două rânduri de la mare. Cam cel mai mult cât am dat până acum în Grecia, de obicei nu trece de 8-10 euro. Apa, în schimb e minunată: caldă, albastru deschis, fără bolovani supărători. În perioada asta nu se poate, însă, fără umbrelă serioasă: în timpul zilei frige și de sus și de la nisip de îți vine să îți bagi picioarele într-un lighean cu gheață.

Luni ne bălăcim de dimineață la piscină, dar pe după-amiază ajungem la Avithos, asta după ce luăm prânzul la unul dintre cele două restaurante cocoțate deasupra plajei. Fiind după-amiază, ne plantăm la o masă cu umbreluță de la beach bar (oricum abordarea noastră favorită pre-copii) și petrecem următoarele ore în apă sau scobind în nisip și pietre. Sunt câțiva metri de pietre la intrarea în apă, care cam jumulesc picioarele. Apoi dispar și apa are o culoare albăstruie-lăptoasă spectaculoasă. Înțeleg că se schimbă în funcție de cum bate vântul.

La Paliostafida ajungem destul de dimineață cât să stricăm media de vârstă a celor deja prezenţi. Şi plaja asta e destul de plină de şezlonguri, dar fiind mai îngută şi flancată de stânci şi bucăţi neamenajate, efectul e mai relaxat şi mult mai pe gustul nostru. Plus că apa e încredibil de liniştită şi clară, iar peştişorii care se ascund printre pietre şi alge extrem de haioşi. E un loc bun pentru copii să descopere snorkeling-ul. Copiii chiar dorm de prânz, pe rând, pe şezlong la umbră, aşa că petrecem aproape toată ziua aici. Spre după-amiază apar şi valurile, aşa că renunţăm la ochelarii de înot în favoarea ţopăielilor.

Într-o zi de plimbări mai lungi ajungem şi la cea mai frumoasă plajă de pe insulă, aşa cum o găseşti în ghiduri, Myrtos. E cu adevărat spectaculoasă vizual: e foarte mare, apa e cel mai strălucitor turcoaz, maluri înalte de stâncă o înconjoară, priveliştea de la cele două puncte de belevedere de sus nu trebuie ratată. Plus că nu e hiperaglomerată de şezlonguri, probabil din cauza mărimii şi poţi simţi că respiri. La nivel practic, însă, cu copii mici nu e cea mai prietenoasă: e cu pietre (musai trebuie încălţări specifice, noi venim fără) şi prindem valuri atât de mari încât singurul fel de baie e să stai la marginea apei şi să aştepţi să te izbească tăvălugul de spumă. Copiii găsesc amuzantă treaba, dar puterea valurilor e uriaşă şi doar tăticii se bagă la ţinut în braţe. Deci oboseala vine repede.

Avem cazare destul de aproape de aeroport, ca atare vedem multe avioane. Pe plaja Ammes le experimentăm, însă, mult mai aproape pe cele care aterizează, căci e aproape lipită de aeroport, la un capăt al pistei. Nisipul e fin, intrarea destul de lină, deşi cu un mic prag. Numai bună de bălăcit cu copiii şi făcut poze cu avioanele. E în St. Marteen o plajă celebră unde avioanele (din alea mari, care traversează oceanul) îţi vâjâie pe la cap. Aici nu sunt la fel de mari şi nici nu ajung la fel de jos, dar oricum efectul e spectaculos. Sunt cam două-trei pe oră în perioada cea mai aglomerată, deci nu e un vuiet continuu. Nouă ne place.

Stând în partea de sud a insulei, mergem la plajă în principal prin zonă (mai puţin Myrtos, care e în nord). Dar aveam pinişori pe hartă şi pentru alte plaje: Xi, cu nisip roşu, de exemplu. Sau Koroni şi Lefka, neamenajate. Sau Mounda, unde depun ouă ţestoasele caretta sau Limenia cu pietricele şi stânci. Şi multe altele, dar poate când mai creşte şi Radu.

Peşteri. În sezon stai la coadă să intri, dar merită aşteptarea

Sunt două peşteri renumite pe insulă şi le vizităm în aceeaşi zi pentru că sunt aproape una de alta.

Drogarati e una dintre cele mai mari ca lărgime din Grecia și vizitarea ei e o plimbare printre stalactite și stalagmite frumos luminate într-o sală uriașă. Ne nimerim în același timp cu patru autocare de turiști şi e niţel ca la coadă la moaște, dar lumea nu e la fel de încrâncenată şi nu sunt incidente. Se fac şi concerte aici, trebuie să fie plăcut. Coborâm multe scări la intrare, ceea ce înseamnă că trebuie să le şi urcăm la ieşire: fericire pentru Costel, care îl cară pe Radu. Ne premiem cu îngheţată după urcuş.

Vedeta insulei la peșteri e, însă, Melissani. Și pe bună dreptate. Tavanul prăbușit lasă loc soarelui să “coloreze” apa turcoaz, iar bărcile par că levitează. Plimbarea durează cam 15 minute în care barcagiii ghidează barca în jurul lacului şi printr-un tunel încă acoperit, sporovăind mai mult sau mai puţin, după felul omului. Peştera mai continuă destul de mult, dar e nevoie de echipament şi expertiză specifice pentru explorare. E chiar spectaculos și merită să stai o oră la coadă până te urci în barcă; iar eu sunt de părere că în general nu merită să stai la cozi, dacă nu au cafea de specialitate sau vreun brunch delicios.

După Melissani, luăm masa pe malul mării şi pe al micului lac Karavomylos, unde nu ne impresionează în mod special mâncarea, dar peisajul da. Copiii apreciază si lacul cu gâşte şi raţe, moara de apă şi pisicii jucăuşi. E un loc bun de popas.

Mergem şi la oraş

Într-o seară ieşim în oraş în Argostoli, capitala insulei, care e cam ce te aştepţi de la oraş: străduţe pietruite, centru animat, multe cârciumi şi magazine cu suveniruri, port de bacuri şi de iahturi, faleză numai bună de plimbare. Plăcut, deci, pentru ieşiri, dar n-aş lua cazare pentru toată vacanţa aici.

Mai aveam pe listă două orăşele, în nordul insulei, la care nu reuşim să ajungem: Asos şi Fiskardo. Ce e interesant la ele? Sunt singurele localităţi cu arhitectură tipică veneţiană care au supravieţuit cutremurului din 1953 ce a cam dărâmat tot ce a prins pe insulă. Kefalonia a fost sub dominaţie veneţiană aproape trei sute de ani, timp în care bineînţeles că şi-a dezvoltat flota şi comerţul.

Drumurile și peisajele din vederi

Să traversezi insula prin interior e pitoresc: dealuri, munți, serpentine, pietre, pini, vii și măslini. Dar drumurile de coastă sunt cu adevărat o bijuterie. Cel mai mult mi-a plăcut partea de la Myrtos la Argostoli. N-am oprit pentru poze, dar m-am bucurat de fiecare viraj ce mai descoperea o bucățică sclipitoare de mare.

Scriind aici îmi dau seama că n-am făcut chiar mare lucru în afară de multă bălăceală în vacanţa asta (şi tot ne-am întors obosiţi…dar creşte el, piticul!). Pentru amatorii de istorie, e probabil de neratat Cetatea Sf. Gheorghe (Kastro), iar pentru iubitorii de drumeţii un traseu pe Muntele Ainos, cel mai înalt de pe insulă. Se poate ajunge şi cu maşina în vârf şi îmi imaginez că panorama e deosebită.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Zborul. Cu ocaza acestei vacanţe m-am lecuit de charetere pentru mult timp. Am luat charter să fie direct şi la oră prietenoasă (deşi e şi zbor direct Blueair către insulă), dar cu haosul care e momentan în industrie ne-am trezit cu o zi înainte de plecare cu decolare la ora 4:30 şi cu o escală tehnică în Corfu. Şi cu ridicări din umeri din partea operatorului Karpaten şi ale agenţiei Aerotravel. Adăugăm şi o întârziere şi situaţia a fost aşa: ne-am trezit la unu noaptea şi am petrecut patru ore în avion pentru traseu de o oră şi ceva. Am ajuns la cazare pe la 8 şi ceva şi ne-am luat camere în primire pe după-amiază. Cu doi copii mici, care totuşi au rezistat mai bine decât îmi imaginam. La întoarcere avionul deja îşi făcuse escala în Corfu, aşa ca am zburat doar o oră şi ceva; lux. Mizerii se întâmplă şi la companiile de linie, nu e vorbă, dar măcar zborul nu e legat de cazare şi puteam să renunţ la el şi să caut alternativă fără să pierd toată valoarea vacanţei. Şi aşa nu prea apelez eu la agenţii prea des, dar episodul ăata mi-a tăiat şi mai mult apetitul.

Cazarea. Am stat la Monambeles Villas, în sudul insulei foarte aproape de aeroport, în nişte viluţe cochete cu două dormitoare, grădină îngrijită în jur şi piscină. Micul dejun a fost şi el bun, proprietarii foarte amabili, aşa că nu am decât să recomand această cazare.

Maşina. Aici am gafat-o noi şi nimeni altcineva. Obişnuiţi cu abundenţa de maşini la preţuri ok din vacanţele precedente, nici nu mi-a trecut prin minte că în sezon plin, cei mai mulţi dealeri nu vor avea maşini, iar cei care au vor practica nişte preţuri astronomice. Ei, aşa am dat pe maşină cât nu face, dar nici perspectiva de a fi pe o insulă frumoasă şi să vedem o singură plajă nu era plăcută. Aşa că o considerăm o lecţie de căscat ochii şi mintea.

Restaurante. Am mâncat în principal în vecinătatea plajei pe care ne aflam, de fiecare dată destul de decent. S-au remarcat Taverna Psarogatos pentru un beef stifado absolut delicios şi Avithos Preview pentru porţii generoase şi foarte gustoase din orice am comandat (şi am comandat multe, crezând că au dimensiune de aperitiv).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s