Ne tot învârtim să organizăm un city break doar pentru noi doi. Am ales altă destinație până la urmă, dar tot cochetând ceva vreme cu ideea de a reveni la Istanbul, mi s-a făcut dor de el. A fost printre primele vacanțe în străinătate în care am mers împreună cu Costel și chiar dacă amintirile sunt destul de vagi acum, mai mult la nivel de sentiment, niște chestii au rămas cât se poate de clare și după 10 ani.