City break în Genova, cu copilul

M-am lăudat deja că am fost la Genova doar cu Vera şi e un partener de călătorie nu doar simpatic, dar şi implicat în ce şi cum vizităm şi experimentăm. Ideea e că nici nu e greu să găseşti ce să faci şi vezi în acest oraş italian din regiunea Liguria; opţiunile sunt multe şi grozave, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Aterizăm joi după-amiază, ne îndesăm frumuşel în autobuz împreună cu mulţi alţi oameni şi în 20 de minute suntem la gară, unde avem şi cazarea. Ne luăm camera în primire, Vera o explorează, apoi căutăm un loc pe aproape să mâncăm prima din multele pizze ale excursiei. Găsesc pe Google Maps o pizzerie cu review-uri decente la doar 450 de metri şi pornim pe jos într-acolo, chiar dacă plouă, că doar e aproape. Ce nu realizez iniţial e că distanţa asta micuţă e şi cu o diferenţă considerabilă de nivel şi că trebuie să urcăm două seturi măricele de scări şi multe pante. Ploaie peste geacă, transpiraţie pe dedesubt, vis. Dar e o realizare bună de avut în prima zi: Genova e pe dealuri abrupte şi oriunde eşti care nu e chiar pe malul mării, urci şi cobori. Abrupt. Deci trebuie să reevaluezi dacă vrei într-adevăr să mergi pe jos. Noi vrem, de multe ori, mai ales la vale şi în alergare, ca orice copil de 5 ani care se respectă şi mamă care nu are de ales.

Funiculare şi lifturi. Foarte utile şi distractive

Treaba asta cu diferenţa mare de nivel în oraş, genovezii au rezolvat-o cu tuneluri pentru şosele, două funiculare şi multe lifturi carte te suie efectiv între cartiere şi la puncte grozave de belvedere (sunt şi gratuite până prin iulie din ce am văzut). Pentru localnici e doar o normalitate logistică, sunt convinsă, dar pentru vizitatori au un factor wow destul de important. Eşti pe lângă gară şi vrei la castelul care se vede mult deasupra? Iei liftul Montegalleto din strada Balbi şi în câteva minute eşti la el. Cât de tare e asta? Plus că liftul acesta e unic în lume pentru că întâi parcurge o distanţă considerabilă pe orizontală, pe şine şi abia apoi urcă vertical. Sunt la fel de entuziasmată ca Vera când îl folosim într-o seară prima dată şi mă zgâiesc prin geam să vă cum face trecerea între cele două sisteme de înaintare. Găsim totuşi închis la castel, aşa că revenim a doua zi dimineaţă pentru vizită şi mai testăm liftul o dată. Alte lifturi pe care le încercăm sunt mai comune, ca niste lifturi mari de mall, dar care te duc între cartiere, nu între etajele clădirii. Înţeleg că liftul din Piazza Portello merită văzut pentru că e în stil liberty şi duce la un punct de belvedere, dar nu mai ajungem să îl testăm.

Funicularele sunt altă veselie. Cel mai lung traseu îl are funicularul Zecca-Righi, întâi prin tunel, apoi direct printre case, până într-o zonă foarte elevată şi foarte verde a oraşului, de unde se pot face multe plimbări şi trasee. Noi ajungem la o staţie pe parcursul său din întâmplare, bănănăind prin oraş, dar chiar nu se poate să îl ratăm odată ce îl descoperim şi clar nu ne pare rău. E ca un mic tramvai în trapte, tras de funia dintre şine, care se strecoară foarte aproape de case, dezvăluind astfel din viaţa de zi cu zi. De sus, panorama asupra oraşului şi a portului este spectaculoasă. Şi pizzeria fix de lângă staţia de sus merită o vizită.

Cel mai vechi e funicularul Sant’Anna, mult mai scurt, dar foarte pitoresc printre clădiri vechi. Ajunge într-o zonă plăcută, unde încercăm o altă pizza.

Castelul d’Albertis. Unde nu mă aştept să îl găsesc pe Elmer

Castelul la care ziceam mai sus că ajungem cu liftul, Castello d’Albertis, a fost reşedinţa căpitanului (de navă maritimă) Enrico Alberto d’Albertis şi a fost donat de către acesta municipalităţii la moartea lui în prima parte a secolului XX. E un castel nouţ, construit pe locul unei fortificaţii mai vechi spre finalul secolului XIX pentru a sărbători 400 de ani de la „descoperirea” Americii de către Columb. N-am studiat dacă a avut şi ceva moşteniri căpitanul sau era într-atât de lucrativ să fii la cârma navei, dar cert e că locul e foarte plăcut. Curtea e de fapt o mare terasă cu privelişte grozavă asupra golfului, iar în interior e muzeu etnografic. Vera insistă să intrăm – eu nu sunt chiar convinsă – şi se dovedeşte chiar distractiv. Pe lângă colecţiile de artefacte din diverse părţi ale lumii şi secţiunea dedicată lui Columb, există şi o expoziţie măricică de ilustraţie de carte pentru copii, unde petrecem o bună parte din timp. Îl ştiţi pe Elmer, elefantul colorat? Îi regăsim atât pe el, cât şi pe alţi eroi pe aici, plus alte desene necunoscute până atunci, dar tare simpatice.

Centrul. Ne pierdem printre caruggi di Genova

Străduţele înguste prin centrul vechi sunt de aşteptat în orice orăşel italian cu vechime, dar cum în perioada medievală Genova a fost o puternică republică marină, aici trebuiau să încapă mai mulţi oameni – deci s-au dus destul de mult şi pe înălţime – şi oraşul trebia să fie uşor de apărat. Au construit, astfel, un labirint de străduţe înguste (caruggi, în Liguria) sau foarte înguste printre clădiri destul de înalte, alei care să poată fi blocate la nevoie sau să îngreuneze mult accesul. Cred că lumina naturală la interior era un lux rezervat celor cu posibilităţi superioare: unele străduţe nu par să vadă niciodată soarele, altele sunt însă mângâiate constant de raze. Acum crează o oportunitate pitorească de plimbare şi explorare a centrului vechi: unele straduţe sunt cochete şi vibrante, cu magazine şi localuri, pe altele găseşti detalii arhitecturale interesante, iar altele sunt de-a dreptul împuţite. Cu Vera coborâm de la Piazza del Portello către port, luând-o pe unde ne vine fie în plimbare, fie în fugă, mâncând îngheţată, pierzându-i geaca şi făcând ceva shopping în consecinţă, oprindu-ne pentru o cafea, o porţie de paste sau o poză pe statuia-leu de la catedrală, lucioasă de la câţi copii au călărit-o. Poţi să faci drumul invers cu ceva trenuleţ turistic din port, dar mi se pare mult mai amuzant la picior şi inspiraţie de moment la fiecare cotitură.

Acvariul. Nu ratăm niciun loc cu vieţuitoare marine

Nu se poate să ajungi cu copilul la Genova şi să nu vizitezi acvariul, în special când Vera e pasionată de vieţuitoare marine. E mare şi frumos, bine populat cu o mulţime de specimene impresionante şi se află pe unul dintre digurile din Porto Antico, portul vechi al oraşului. Oceanariul din Lisabona rămâne favoritul meu, dar îmi place mult şi acesta. Ca şi chestie particulară, aici vezi delfini inclusiv de dedesubt, în acvariu, nu numai de deasupra, când hotărăsc ei să iasă sau să sară, ca în majoritatea locurilor. Din păcate, de când cu pandemia nu se mai pot mângâia pisicile de mare din acvariul puţin adânc; era o atracţie interesantă. Hotărăsc să mergem vineri ca să nu prindem aglomeraţia de weekend, dar nu iau în calcul că vor fi acolo o mulţime de grupuri şcolare de adolescenţi, deci de înghesuială şi gălăgie nu scăpăm. Cam asta ar fi singurul dezavantaj al locului.

Vascello Nettuno. Sau cum să te joci de-a piraţii pe o corabie

Tot în port, lângă acvariu, este o replică perfect funcțională, cică, a unei nave din secolul XVII (aş zice galion), folosită ca platou de filmare al unui film. Acum poate fi vizitată şi e chiar amuzant să urci pe punte, să te prefaci la cârma unei nave mari de război (n-ai cum să nu observi zecile de tunuri) sau să urmăreşti piratul mic cu aparatul foto.

Muzeul Maritim Galata. Galeră în mărime naturală, machete superb făcute şi multă istorie

Ajungem la muzeul maritim doar pentru că vrem în submarin şi biletele sunt la pachet, dar nu regretăm. Chiar dacă suntem un pic pe fugă pentru că trebuie să încapă şi submarinul şi mersul la îngheţată înainte de avion, ne distrăm urcând pe galera în mărime naturală din muzeu şi studiind machete detaliate ale diferitelor tipuri de nave din lunga istorie de republică maritimă a Genovei. Nu apuc să citesc decât puţin din explicaţii şi istorie, dar pare frumos scris şi uşor de urmărit; e rost de revenit.

Submarinul Nazario Sario. Clar viaţa la bord nu e pentru oricine

De data asta nu e o replică, ci un submarin adevărat S518 Nazario Sario, unul dintre cele folosite în timpul războiului rece pentru a patrula apele Mediteranei. E tras la docuri şi se poate vizita împreună cu muzeul; la ultimul etaj al acestuia e o secţiune informativă despre submarin, ca să mergi apoi cu temele făcute (noi nu mai avem timp, din păcate).

Ne luăm căştile de protecţie – e atât de strâmt încât sigur dai cu capul de ceva – şi coborâm în lumea înghesuită, plină de butoane, cadrane şi comenzi a submarinului. Doamne, cât e de mic spaţiul! Pe lângă miile de instrumente şi reglaje, vedem şi spaţiile de dormit, mâncat şi socializat şi realizez că e ceva ce n-aş putea face niciodată. Nu sunt claustrofobă şi instruirea intensivă pe care o parcurg cei care lucrează pe submarine sigur dezvoltă nişte super abilităţi, dar să mă învârt în câţiva metri pătraţi împreună cu colegii, să nu văd lumina zilei şi să ştiu că deaupra mea apasă o lume acvatică întreagă e ceva pentru care eu sigur nu sunt construită. Vera e încântată dar şi un pic dezamăgită ca nu are geamuri prin care ai putea vedea peştii. Dacă nu îi vezi, care mai e rostul scufundării?

Tot în port sunt ceva construcţie interesantă cu un lift panoramic şi o sferă cu plante şi fluturi tropicali; apar în toate listele de obiective turistice. Le zicem pas amândurora pentru redundanţă: puncte panoramice de belvedere sunt nenumărate în Genova, că doar e pe deal abrupt, iar secţiunea tropicală de la acvariu e suficient de atrăgătoare, cât să nu mai simţim nicio dorinţă deosebită să întrăm şi în mica sferă de alături.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Zborul. Am prins ceva ofertă 1+1 la Ryanair şi am mers cu bagaje mici de mână, aşa că am dat în jur 50 de euro pe bilete dus – întors şi am „reportat” saving-ul de la zbor către cazare.

Cazarea. Am rezervat la hotelul Continental, lângă gară şi ne-au mutat (şi upgradat cu o stea) la frăţiorul Grand Hotel Savoya de alături, care deşi nu e nou şi e cam sobru, e foarte comod şi cu servicii pe măsura stelelor. Are şi un loc de joacă simpatic. A fost ok localizarea la gară: se ajunge imediat de la aeroport cu Volabus, repejor pe jos în Porto Antico, unde sunt multe atracţii şi facil în alte zone cu mijloace de transport în comun. Să fi stat mai multe zile, luam trenul spre Cinque Terre, nu e departe.

Transportul în comun. Cu metroul n-am ajuns să mergem, nici cu autobuzul pe apă, dar autobuzele terestre, lifturile şi funicularele au fost foarte uşor de navigat şi folosit. Fiind vorba de multe dealuri, nu e prea fezabil să mergi doar pe jos şi recomand biletul de 4,5 euro pentru 24 ore versus călătorii individuale de 1,5 euro bucata pentru 100 de minute dacă vrei să te plimbi mai mult (preţuri în mai 2022). Biletele se cumpără de la magazinele Tabacchi. Biletul de la şi către aeroport a fost 6 euro pe sens, în autobuz, pentru persoanele mai mari de 6 ani. E 5 euro dacă îl iei dinainte de la automat sau online.

Restaurante. Am lăsat copilul să aleagă ce mâncăm, aşa că răspunsul a fost, în mod previzibil, pizza, paste şi îngheţată. Cu nişte fructe ocazinale. Noroc cu talentul pentru carbohidraţi al italienilor. N-am, deci, recomandări prea elegante sau măcar variate, dar la capitolul pizza bună pot liniştită să vă trimit aici: Ristorante Montallegro, la capătul de sus al funicularului Zecca-Rigghi (ideal cu rezevare; găsiţi loc şi fără, dar nu în zona cu panoramă şi e păcat), Pizzeria La Funicolare, pe strada de la capătul de sus al funicularului Sant’Anna de data aceasta (e mai mult de take-away, dar are şi mese), Pizzeria Ferro e Pietra. Mai ajungem şi la două trattorii la care dă pe plus experienţa: Trattoria dell’Acciughetta (a hamsiuţei cum s-ar spune, unde iau şi nişte peştişori prăjiţi pe lângă pastele tipice trofie al pesto genovese; e în zona veche de lângă port) și Ombre Rosse în centrul vechi, care e și wine bar.

Locuri de joacă. Nu le-am căutat, dar în fiecare părculeţ de care am dat bănănăind prin oraş am găsit ceva pentru copii; nu impresionant, dar măcar de 5-10 minute de interes.

Mai merg doar cu Vera? Clar, mă duc să caut bilete de avion.

Dacă ţi-a plăcut acest articol sau te-a ajutat în vreun fel, n-ai vrea să ne susţii urmărindu-ne pe Facebook şi Instagram? Şi distribuind articolul în reţeau ta, bineînţeles.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s