Nu, nu, nu e celebra regiune Provence, ci Provins, un mic orăşel medieval cam la vreo oră şi jumătate cu trenul est de Paris. Am aflat şi eu întâmplător de el, într-un mod foarte pragmatic: în lungile mele plimbări prin Paris în săptămâna petrecută acolo, ajung pe la Gara de Est. Atunci îmi încolţeşte ideea că n-ar fi rău să evadez din agitaţia capitalei pentru parte din zi şi mă uit ce trenuri pleacă în următorul sfert de oră în zona Île de France, ca să pot folosi abonamentul săptămânal pentru transport în comun pe care îl am deja. Caut repede pe Google destinaţia primelor trei trenuri, iar Provins apare în câteva articole cu excursii de o zi de făcut din Paris, din poze pare drăguţ, aşa că mă sui în tren, care şi pleacă un minut mai târziu.

Ajunsă acolo, nu-mi pare deloc rău de alegerea rapidă făcută: pitoresc e cel mai bun cuvânt să descrii orăşelul. Majoritatea caselor sunt păstrate cu arhitectura medievală cu bârne vizibile prin pereţi (îmi închipui că le-au mai consolidat între timp), un canal micuţ mărgineşte zona centrală şi cineva din administraţia locală are o pasiune pentru jardiniere cu aranjamente florale opulente.

Ca să întru în atmosferă, încep cu o cafea pe o stradă centrală pietonală din partea de jos a oraşului. Pentru că, bineînţeles, ca orice oraş medieval care se respectă, vechiul turn de apărare şi zidurile fortificate sunt pe deal, în partea de sus, unde mă şi îndrept. Nu e un urcuş prea lung, dar e cald şi îl trăiesc din plin.

Vizitez turnul de apărare Cezar, construit în secolul XII de către conţii de Champagne şi folosit în secolele următoare ca şi închisoare şi, ulterior, ca şi clopotniţă a bisericii impunătoare de alături. E o clădire masivă şi e distractiv să urci din ce în ce mai sus pentru că şi peisajul se deschide asupra întregii văi. Dacă până la al doilea nivel scările sunt destul de accesibile, ca să urc până în vârf, la clopote, trebuie să strâng din umeri şi să mă strecor prin galeria îngustă cu trepte abrupte. Sigur nu era o zonă de accesat cu armură sau ceva echipament de protecţie masiv.

De la turn plec pe străduţe şerpuite cu case parcă desprinse din poveştile cu cavaleri spre vechile ziduri de apărare. Acum au ceva schele pe ele pentru restaurări, dar sunt impresionante oricum. Trec şi printr-o piaţetă mare cu multe restaurante şi magazine cu săpunuri şi alte produse locale din trandafiri (scumpuţe, totuşi). Nu e prea aglomerat, dar e încă după-amiză şi soarele arde destul de tare. O iau înapoi la vale şi observ nişte alei cu iarbă care fac legătura între străzile pietruite şi facilitează mersul pe jos între diferite zone; foarte interesant.

Cum hotărăsc să petrec seara la Paris, nu mai vizitez şi galeriile subterane, muzeul, spectacolele cu vulturi sau grădina cu trandafiri cu care se laudă oraşul (nici nu e sezon de trandafiri în iulie, ce e drept). Dar dacă vrei să petreci o zi întreagă aici, eu zic că ai ce face. Iar trenurile pleacă din oră în oră şi sunt foarte decente, cu aer condiţionat şi prize.