În vacanţele cu mare, soare şi bălăceală nu prea mergem de două ori în acelaşi loc; descoperirea bate familiaritatea la noi, deşi suntem conştienţi că amândouă au avantajele lor. Pentru Skiathos am făcut, însă, o excepţie pentru că ni se pare o insulă foarte bună de mers cu bebe şi vacanţa asta a coincis cu prima ieşire în străinătate în formula de patru. Dar n-ar fi fost motiv suficient să revenim dacă Aerotravel n-ar fi licitat din nou o excursie în Skiathos în cadrul licitaţiei umanitare de pe Grupul La Primul Bebe, în urma căreia a fost reabilitată Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel. Merită să citeşti la linkul de mai sus care e adevărata putere a unei comunităţi.

Revenind la Skiathos, a mai fost şi prima ieşire din ţară de când a început nebunia cu Covid, deci o aşteptam de numa-numa. Cred că nici când am plecat prima dată din România sau când am zburat prima oară cu avionul nu tropăia aşa nerăbdarea în mine ca acum. Plecăm, deci, la sfârşit de mai în Skiathos. Prima oară în străinătate cu doi copii, patru ani, respectiv opt luni. Nivel superior de oboseală, dar n-aş schimba nimic. Bine, bine, nişte chestii se pot face diferit, dar revin la asta mai pe final. Până atunci despre ce am văzut, făcut, explorat şi mâncat. Și cum ne-am organizat.

Plajele. Doar pentru mare şi soare am venit

Pe scurt, în Skiathos sunt multe plaje tare frumoase, cele din sud cu acces facil de la drumul principal, în general cu intrare destul de lină în apă și mare liniștită. În nord, accesul se face pe drumuri de pământ sau chiar pe apă la unele, valurile sunt ceva mai mari, dar peisajele sunt mult mai spectaculoase, vibe-ul mai boem și chiar drumul în sine e o experiență. E cam păcat să ajungi în Skiathos și să stai pe o singură plajă; recomand închirierea unei mașini și explorat un pic, oricum ajungi super repede de oriunde până oriunde.

Noi avem cazare în zona Koukounaries, aşa că e prima plajă la care ajungem, pe seară în prima zi, măcar să salutăm marea, după ce ne bălăcim pe după-amiază la piscină. Nu poţi avea piscină la cazare şi să îi spui copilului din prima „mai târziu”. Koukounaries e una dintre cele mai mari, populare şi aglomerate plaje de pe insulă şi, ca urmare, nu îmi era chiar aşa simpatică, în ciuda alăturării cu o rezervaţie naturală, a umbrii minunate de pin şi a întrării line în apă. Acum e, însă, aproape goală, turismul deschizându-se doar de câteva zile în Skiathos. Aşa că mai revenim de câteva ori la ea şi ne bălăcim cu peştişorii de la mal, iar Vera se joacă cu Antonia, prietena pe care şi-o face în această vacanţă. Ore în şir de joacă la malul mării, o bucurie să îţi vezi copilul atât de entuziasmat. Bebe Radu, pe de altă parte, pare amator de nisip doar cât îl lăsăm să îl mănânce. Nici apa mării nu îl satisface momentan, aşa că din partea lui avem parte mai mult de mârâieli sau de cocoşat unul dintre părinţi cu somn în sistemul de purtare. Nu-i nimic, Răducule, creşti tu, reevaluezi situaţia şi parcă văd că nu te mai scot nici pe tine din apă, ca pe Vera.

Pică şi ziua mea de naştere în această vacanţă şi o sărbătorim aşa cum îmi place mie: la o plajă mai pe coclauri în nodrul insulei, Micros Aselinos, la care ajungi întâi pe un drum de pământ, apoi laşi maşina în moţ de deal şi faci un mic traseu pe jos printre copaci şi stânci. Privelişte superbă, vânt mai puternic, valuri numai bune de alergat cu ele şi plaja doar pentru noi.

Ştiam de data trecută că plajele din nord sunt pe gustul nostru: mai sălbatice şi mai neşlefuite, plus că pentru a ajunge la ele mergi pe drumuri de pământ prin pădurea de pini rezervaţie naturală, un spectacol de copaci uriaşi, crescuţi pe nisip, păsărele, şopârlici şi raze de soare care sclipesc printre crengi. Data trecută ne-a plăcut mult Mandraki, acum mergem la Elia, care nu ne dezamăgeşte. Cum Radu nu ratează ocazia de a adormi pe mine în sistemul de purtare cât ne întoarcem la maşină, decid să nu îl trezesc şi să fac o plimbare pe jos prin rezervaţie, traversând insula de la nord la sud. Sună a bravură, dar e un punct îngust al unei insule oricum mici, 25 de minute de peisaj superb şi de linişte. Şi cărat 10 kilograme de copil adormit, dar nu le poţi avea pe toate.

Altă zi, altă plajă: mergem la Kanapitsa. Goală şi ea, toată pentru noi şi pentru un scafandru cu barcă, care dispare rapid. Vera şi Costel se bălăcesc şi sapă o groapă uriaşă în nisip, după nişte miorlăieli iniţiale de copil care nu are partener de joacă de vârsta ei, iar eu mă uit cu jind la ei cât doarme Radu două ore pe mine. Fac măcar fac nişte poze romantice pe ponton, cu părul si rochia fluturând în vânt. Durerile de şale nu ies în poze.

Cum Vera vrea să se joace cu Antonia, în altă zi ajungem la plaja Achladies, unde e prietena. Se ajunge la plajă din două părți. Intrăm întâi spre un capăt, dar pare curtea unei pensiuni, așa că mergem la capătul celălalt, pe moț de deal, unde lăsăm mașina. Coborâm apoi o pantă abruptă și iată-ne pe plajă. Ne iese sufletul la urcare, dar nu e de neînfăptuit. Achladies e măricică, cu nisip, dar apa se adâncește mai rapid ca pe alte plaje.

Cam atâtea plaje explorăm tura asta: puțintele, dar rezonabil cu doi copii mici, zic eu. Dacă mergeți cu copii mai mari sau chiar fără, puteți chiar să le luați la rând. Mai sunt idei și poze și în articolul din 2018; de exemplu Vromolimnos merită o vizită.

Oraşul

E unul singur pe insulă și e cum îți închipui: centru pietonal cu străduțe pietruite, case albe și flori colorate, cârciumi, magazinașe, port și farmec cât cuprinde. Prima oară ajungem în oraș cu Vera dormind în mașină și Radu urlând, așa că îl iau în sistem și ne plimbăm pe străduțe până se liniștește și doarme de nu se mai dă dezlipit. Ne reunim mai târziu la marginea centrului, unde Costel intră doar doi metri cu mașina în zona pietonală, că doar bariera e ridicată. Mâncăm baclavale lângă mașină cât așteptăm să facă ochi juniorul, aproape ne destindem după o zi în care toate au cam mers pe dos, când văd cum coboară bariera și ne face captivi în zona pietonală. Amenda ca amenda, dar e deja seara și numai de umblat pe la poliție sau pe la cine o putea să ridice bariera n-avem chef. Așa că, după ce se informează la un bar pe unde s-ar putea totuși ieși, Costel navighează labirintul de străduțe și reușește să iasă pe undeva, mulțumit că am închiriat un Peugeot 108 și nu altceva chiar cu câţiva centimetri mai lată. Nu faceți ca noi, citiți semnele!

Alte vizite în oraș sunt mai fără incidente și ne bucurăm de explorare. Pe lângă străduțele pitorești, ne place mult zona veche a portului şi partea lui de promenadă, unde sunt bărcile colorate de pescuit, iar casele par că se suie unele peste altele pe marginea golfului. Și peninsula Bourtzi, tot din port: la cârciuma de aici ajungem să ne adăpostim de ploaie și descoperim cafea bună, atmosferă simpatică și un peisaj amețitor.

Puncte de belvedere

Insula are dealuri și maluri înalte, așa că sunt mai multe puncte de belevedere. Noi mergem la Aselinos Panorama, după un urcuș pe drum de pământ, ușor de abordat chiar cu o mașină mică. O coastă de pământ împădurit se avântă spre mare și de o parte și alta vezi de sus stânci, apă, plaje și pădure. Miroase a pin, simți și vântul cald, e frumos.

Ziceam mai sus de micuța peninsulă Bourtzi din oraș, în port. În capătul ei e restaurantul la care ne adăpostim de ploaie și descoperim una dintre cele mai frumoase priveliști asupra golfului și orașului. Să tot bei măcar o cafea acolo.

Aeroportul

Aeroportul din Skiathos are una dintre cele mai scurte, dacă nu chiar cea mai scurtă pistă din Europa. Drept pentru care, aterizarea nu iese din prima când ajungem pe insulă și mai dăm un ocol pentru o nouă încercare. Prilej să îl apreciez pe Costel cum explică calm Verei ce se întâmplă, în timp ce știu că pe interior transpiră și nu se simte confortabil.

E și un loc lângă aeroport de unde poți să vezi bine avioanele cum decolează și aterizează. Nu îl cercetăm pentru că Vera nu e prietenă cu zgomotele puternice.

Şi unde mâncăm?

Cu doi copii mici nu prea batem insula după „acel” restaurant, dar ajungem totuşi în câteva locuri pe care să le putem recomanda cu dragă inimă şi altora.

Sklithri nu ne dezamăgeşte nici de data aceasta: biban de mare şi calamar la grătar, excelente amândouă (delicios şi cotletul de porc mâncat de fetiţa-neprietenă-cu-peştele), atmosferă frumoasă fix pe malul mării, serviciu foarte ok şi atent şi cu nevoile copiilor.

Bourtzi, în oraş. Iar zic de el. Nu ştiu cum e mâncarea pentru că noi nu apucăm să revenim să şi mâncăm, dar cafeaua e sigur bună, iar priveliştea merită o încercare.

Dafni’s Sweets, tot în oraş. După un somn de prânz al copiilor în maşină, ajungem în oraş să mâncăm ceva dulce şi alegem cea mai recomandată cofetărie. Ne cam îndopăm cu prăjituri şi îngheţată, deci da, sunt chiar bune. Au şi o mică terasă, dar se cam încinge.

Strophilia, zona Koukounaries. Nici nu ştiu dacă deschid la prânz, dar noi ajungem seara, când aprind luminiţele în grădină, muzica răsună uşurel şi atmosfera devine tare plăcută. Vera aleargă prin livada superbă în care sunt atât restaurantul, cât şi un mic hotel, noi bem un cocktail, cam viteză, dar ne place. Au şi pizza în cuptor cu lemne, dar şi preparate mai tradiţionale.

Având cazare în zona Koukounaries, ajungem inevitabil şi la Under the Pine tree, unde mâncăm un gyros „cinstit”, bouyourdi, chifeluţe de dovlecei şi alte chestii tipice şi la Big Bad Wolf, unde nu mă impresionează neaparat ce mâncăm noi, deşi e chiar ok, cât deschiderea în a pregăti pe loc, fără sare, ce le cerem pentru bebe.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Condiţii de intrare în Grecia. Acestea se actualizează mereu şi mai bine le verificaţi din sursa oficială a Greciei, aici; site-ul MAE nu e din păcate mereu actualizat cum trebuie. Noi am plecat pe 29 mai şi atunci era nevoie de: dovadă de vaccinare (minim 14 zile de la rapel) sau test PCR sau dovadă de anticorpi, copiii sub 6 ani fiind exceptaţi. Între timp acceptă şi test antigen, şi au mărit limita de vârstă la 12 ani pentru copii. În plus, trebui completat un formular PLF (Passenger Locator Form) cu minim 24 de ore înainte de plecare (ideal cu vreo 2 zile înainte), în baza căruia se emite în ziua plecării un cod QR ce va fi scanat la vamă. Noi am completat unul singur pentru toată familia, dar aveam acelaşi tip şi date de vaccin cu Costel. S-ar putea să trebuiască două sau mai multe daca vaccinul e diferit. Formularul se găseşte la acelaşi link cu condiţiile de intrare.

Condiţii de intrare în România. Când am revenit noi, Grecia era pe lista galbenă, astfel că pentru persoanele de peste 3 ani trebuia test PCR sau dovada vaccinării. Că nu s-au uitat la vamă pe testul Verei, e altă poveste, nu am vrut să riscăm carantină două săptămâni pentru copil. Între timp, Grecia a intrat pe lista verde, deci nu mai e nevoie de nimic special. Dacă, însă, din diverse motive, aveţi nevoie să faceţi test PCR în Skiathos, noi am făcut Verei aici, cu programare telefonică cu o zi înainte şi a costat 70 de euro.

Zborul. Doar Aerotravel, direct sau prin parteneri, operează charter pentru Skiathos din Bucureşti, Cluj, TImişoara şi Iaşi şi mi se pare o opţiune foarte bună: zborul durează o oră şi un pic (din Bucureşti), uşor de gestionat şi cu copii mici.

Cazarea. Am stat la Vila Alissia, în zona Koukounaries, că aşa a fost pachetul de la licitaţie, doar că am optat pentru apartament cu chicinetă, ca să satisfacem nevoile de somn şi foame ale familiei. Vila asta e ca zicala cu leopardul: afară gradină superbă, pădure în spate, piscină la dispoziţie, însă înăuntru mititel şi înghesuit, iar mobila şi tâmplăria sunt vechi şi foaaarte foarte zgomotoase. Plus pereţii subţiri, să auzi şi scârţâielile vecinilor (foarte liniştiţi, de altfel), deci „vis” pentru somn de bebe. Vis şi pentru vecini, care îl salutau pe Radu cu „azi parcă te-ai trezit mai târziu”. N-a fost, deci, chiar ce îmi doream de la cazarea de concediu, dar îmi asum în totalitate că n-am căscat cum trebuie ochii să văd că are două stele, că mă uitam sigur să mai achit o diferenţă pentru un upgrade la alt hotel (opțiuni sunt multe pe site). În concluzie, dacă sunteţi fără copii sau cu copii mai mari sau nesensibili la zgomot, Vila Alissia e o opţiune budget friendly foarte ok, mai ales că se face curăţenie temeinică în fiecare zi lucrătoare. Dacă vrei linişte şi ceva mai mult spaţiu, sunt sigur opţiuni mai bune.

Maşina. Am închiriat un Peugeot 108 prin reprezentantul agenţiei de turism, de la Enterprise, 25 euro pe zi plus 8 euro pe zi asigurare full. Un scaun de copil inclus, celălalt un euro pe zi. Scaunele de copii nu sunt cele mai grozave, dar erau super curate, fiind primii care le foloseam în sezon. Am văzut multe Suzuki Jimny pe insulă, dar ne-am descurcat oricum onorabil cu maşinuţa noastră chiar şi pe drumurile de pământ.

Cum e să „deschizi” sezonul. Grecia a deschis sezonul în 14 mai, dar pe 29 când am ajuns noi erau foarte puţini turişti şi insula abia se organiza pentru oaspeţi. Erau suficiente chestii deschise încât să nu fie dezolant şi peste tot se lucra să repornească business-urile. Am avut multe plaje doar pentru noi şi sentimentul e plăcut. A fost, însă, nevoie de un pic mai multă organizare, pentru că, de exemplu, doar beach barurile de pe plajele foarte populare erau deschise, în nord încă nu. Probabil că în sezon plin nu va mai fi cazul.

Cum e cu doi copii mici. În primul rând trebuie să precizez ceva ce ţine de cum abordăm noi concediile şi călătoriile: aşa cum pentru alţii nu e concediu dacă trebuie să gătească sau să facă activităţi administrative şi logistice, pentru mine (hai, pentru noi, Costel s-o fi obişnuit de atâţia ani), nu e concediu dacă nu explorăm măcar un pic, dacă nu ne plimbăm, nu luăm contact cu bucătăria locală în cârciumă, nu în resort. Nu mă deranjează, deci, să „muncesc” ceva şi în vacanţă, sau să fac chestii de genul „plimb copilul să doarmă în sistem de purtare un kilometru de-a lungul drumului pentru că nu se linişteşte în maşină şi o trezeşte pe sor-sa”, atâta vreme cât reuşim să ajugem unde vrem şi să facem cât de cât ce ne dorim. Sigur că facem mai puţine decât fără copii (şi, da, le menţinem cât de cât şi un program), dar să fie cu experienţe. E clar obositor, mai ales că Radu, fiind bebe, nu e deloc sincronizat la nimic cu surioara (nu dorm la aceleaşi ore, nu mănâncă aceleaşi lucruri, nu prea se joacă împreună etc), deci totul e momentan la dublu. Chiar dacă am avut şi vreo două-trei momente în care m-am gândit că ce mi-a trebuit, experienţa a dat pe plus: insula ne-a plăcut, vremea a ţinut cu noi, Vera s-a distrat copios şi chiar mi-au priit marea şi soarele după atâta pauză.

Câteva notiţe mi-am făcut, însă, pentru plecările următoare în străinatate cu piticii. De exemplu, mai multă antenţie la cazare, să fie spaţioasă şi confortabilă, ideal să aibă mic dejun. Sau, dacă se poate, să mergem cu prieteni cu copii de vârsta Verei sau un pic mai mari să se joace şi să mai respirăm şi noi. Sau să luăm bunica cu noi, dacă putem şi vrea şi ea. Pe o parte din ele deja le-am pus în aplicare pentru plecarea din iulie. Abia aştept!

Tot din capitolul Grecia, s-ar putea să te intereseze şi articolele despre Zakynthos, Halkidiki sau Creta.

Sper că ți-a plăcut acest articol. Mi-ar plăcea să ținem legătura și cel mai ușor e pe email. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal cu inspirație pentru călătorii și informații folositoare!