Prin martie, Mădălina și Adrian ne întreabă dacă vrem prin toamnă în Grecia, cu tot cu piticii. Ei au doi, cu vreo 5 luni mai mari decât Vera. Încă nu e rost de jucat ca lumea împreună, dar tot e bine pentru Vera să aibă companie din aceeași categorie de vârstă, alta decât cea de la locul de joacă de lângă bloc, bineînțeles.

Ei nu merg cu avionul, nouă nu ne plac drumurile așa lungi cu mașina, mai ales cu bebe, așa că Halkidiki să fie. Noi avem zbor direct până la Thessaloniki, apoi închiriem mașină, ei pleacă la 3 dimineața și ne adunăm pe după-amiază la Sozopoli. Adică la țară. La țară cu mare și câțiva turiști, ce-i drept, dar tot la țară. Străduțe, căsuțe, biserică, doamne în vârstă cu sacoșă, care se uită insistent până dai kalimera. Chiar lângă noi sunt totuși un hotel, un restaurant și un beach bar cu șezlonguri, în încercarea Sozopoli-ului de a-și depăși condiția de sat la mare și a face tranziția spre mică stațiune. Nice try, ești încă sat.

Costel zboară prima dată cu un ATR și trăiește zborul cu palme transpirate și mușchi încordați. Ne zdruncină un pic mai tare la aterizare, e drept, dar nimic grav. Vera n-are nicio emoție și doarme tot drumul pe mine, premieră în cariera ei de frequent traveller mititel. Stă liniștită și în mașină, iar odată ajunși la vilă explorează zâmbitoare toată curtea și camera noastră. Nicio mârâială sau lacrimă de când am plecat de acasă – ni s-a defectat copilul.

Mădălina și Adrian vin cu ajutoare: o bunică, o mătușă și un unchi dedicați prichindeilor. Păi frumos așa, unii să alerge toată ziua după copil, alții să stea la terasă să le intre liniștit mâncarea pe gât și să se plimbe pe unde vor? Vorbește invidia, bravo lor că s-au organizat; în toată nebunia din ultima perioadă cu deschidea fabricii și lansarea unui brand grozav de lactate, merită să se relaxeze. Cu toată dorința ocazională de a avea și noi vacanță din aia cu ceva leneveală și fără program masă-somn, nu văd plecarea asta fără Vera. Îi priește: apă, soare, explorare, joacă în natură. Repetă multe cuvinte noi, aleargă și se cațără mai mult, e mai îndrăzneață; o fi ceva în aerul de Grecia. Costel e entertainer de serviciu pentru cel puțin un copil o dată, cel mai des măcar doi când suntem prin curte. Aleargă, îi împinge cu un mini-ATV, desenează cu cretă, îi organizează în fel și chip în limita înțelegerii lor, se joacă cu apă, sortează pietre și bețișoare, se uită pe cărticele. Cred că are nevoie de un pic de odihnă când ne întoarcem.

Mai sunt cu noi Roxana și Vlad. N-au copii, nu știu sincer ce caută în aceeași vacanță cu trei bălăurași – bine totuși că sunt cu mașina lor și liberi să exploreze fără restricțiile de program toddleresc. Seara ne strângem totuși toți, câteodată mai energici, altă dată mai leneși și mai povestim după ce adorm copiii.

Unele zile le petrecem pe plaja de la cazare, în altele ne aventurăm în peninsulă. Prima plecare e pe brațul mijlociu, Sithonia, în căutarea unei plaje cu copaci. Copaci are, dar e cam îngustă și foarte aglomerată și la ora de prânz la care ajungem noi umbra s-a mutat pe drum, iar nisipul sfârâie. Apa e însă minunată, caldă și cristalină, mai mare dragul. Facem o baie, Vera doarme o oră în căruț pitită printre niște copaci, mâncăm ceva tristețuri la o terasă și mai facem o baie. N-am gândit bine ziua, în următoarele obosim bine copilul și abia apoi ne suim în mașină.

Dacă ea doarme, putem ajunge un pic mai departe. De exemplu, aproape de capătul brațului Kassandra, la Golden Beach. Ca să ajungi, o iei de la drumul principal pe niște piste șerpuitoare de nisip, printr-o pădure de pini. Chiar pitoresc. Ne gândim inițial să stăm prin pădure, la marginea plajei, dar fiecare loc cu deschidere e ocupat de rulote și corturi. Nu e aglomerat, dar nici nu poți să te bagi în „curtea” omului. Rulotele alea par permanente, pe sistemul caselor de vacanță, prea sunt accesorizate cu tot soiul de chestii, am văzut și panouri solare. Cred că locatarii lor vin pentru săptămâni bune. De ce nu, marea e superbă, în pădure e răcoare și miroase a pin. Dacă ar lăsa și mai puțin gunoi, ar fi minunat.

Ajungem deci pe plaja organizată, găsim două șezlonguri sub copaci, Vera servește prânzul și noi cafele reci, suntem gata de bălăceală. Și ce bălăceală: apa e caldă-caldă, limpede de vezi peștișorii dând din coadă, intrăm, ieșim, ne urmărim și ne stropim, culegem pietre și le aruncăm (în apă, n-avem nimic cu oamenii de pe plajă), construim castele la marginea mării și Vera le dărâmă în viteză, săpăm gropi și cernem nisipul.  Apropos, sunt cel mai simpatic rechin-mâncător-de-burți-de-copil care pândește în ape puțin adânci, iar Vera repetă și acum miam-miam-miam cu mare haz. Facem o pauză de încărcat bateriile și o luăm de la capăt. Nope, nu stăm la plajă pe șezlong, asta e pentru concedii fără copii mici.

Ne place mult și o plajă micuță aproape de intrarea pe Sithonia, descoperită din greșeală când oprim pe marginea drumului la insistențele plângăcioase ale piticei care nu înțelege de ce este supusă torturii de stat 20 de minute în scaunul de mașină. Avem noroc și coborâm printre boscheți țepoși pe o plajă micuță într-un golf cu nisip plăcut la tălpi, apă frumoasă și un beach bar cochet. Revenim aici în alte două după-amiezi. O dată după ploaie, când miroase puternic a smirnă, liniștitor și răscolitor în același timp. Suntem doar noi și câtiva alți oameni pe plajă, plus doi căței jucăuși. Nisipul ud e numai bun de construcții cu găletușe și lopețele, apusul e spectacol, iar mirosul e divin. Ploaie, smirnă și sare, senzație din aia de se întipărește bine undeva în creier, ca să ne aducem aminte de plaja asta de câte ori vom intra într-o biserică. Altă dată venim după o vizită la Thessaloniki, la beach bar pun jazz și salsa, Costel se joacă cu Vera și eu stau cam jumătate de oră pe șezlong. Jumătate de oră întregă, vis.

Ca să mai diversificăm mersul la plajă, ne ducem la un fel de zoo lângă Thessaloniki. E o fostă grădină zoologică, de fapt, în care au rămas mai mult animale domestice și ceva cerbi, căprioare și mufloni. E măcar umbră plăcută, iar rațele și caprele par să o distreze pe Vera. Ne mutăm apoi în oraș, mâncăm niște peștișori buni, buni la o cârciumă ușor mai simandicoasă decât suntem îmbrăcați, ne plimbăm pe faleză și facem o alegere nefericită de înghețată, luăm și o cafea pe drum și înapoi la mașină. Stăm doar câteva ore în Thessaloniki, dar îmi face poftă de oraș la mare, mai dinamic și energic decât sătucul în care stăm.

Într-o seară facem grătar (adică Roxana, Mădălina si Vlad fac grătar, restul mâncăm cu spor) și cum doamna care ne-a promis că vine cu pește proasptăt ne-a tras țeapă, ne bazăm pe porc sub multe forme. Souflaki, cârnați și burgeri. Plus haloumi și salată grecească. Lejer, de seară. Era păcat de grătarul din curte să nu fie și el folosit.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Halkidiki. N-am bătut toată peninsula în detaliu, e drept, dar parcă e ceva mai puțin frumos pe acolo decât prin insulele grecești în care am fost. Multe ogoare și ceva zone industriale în partea continentală și ușor-ușor, pe măsură ce intri pe „degete”, începe să arate mai a vacanță, cu stațiuni, pădurici și plaje. Sunt convinsă că există și plaje cu nisip fin, dar cele pe care am ajuns noi aveau un fel de nisip grunjos și pietre în cantități variabile. Momentan aș zice că nu e o destinație de repetat, pentru noi.

Vacanță cu prietenii. E prima dată de multă vreme în care mergem cu prietenii în vacanță. Doar că i-am cam văzut abia seara. Să coordonezi programul de mâncare, somn și activități a trei copii sub doi ani e misiune imposibilă, așa că doar în zilele în care am stat cu toții la cazare ne-am văzut și la lumina zilei. Bune și întâlnirile de seară, am mai stat la povești și o bere.

Zbor. Tarom are zbor direct zilnic către Thessaloniki, dar pentru că nu e o rută foarte traficată, o operează cu ATR-uri și durează ceva mai mult (o oră și 45 de minute) decât ai crede pentru o distanță relativ mică. Adică ajungi mai repede la Atena, care e bine mai în sud. Am dat 260 de euro pe bilete pentru doi adulți și un infant, luate în martie pentru călătorie în septembrie.

Cazare. Am închiriat o vilă pe Airbnb, care a fost chiar ce trebuie pentru mers cu copii. Vis-a-vis de plajă, trei zone distincte de locuit, curte mare, jucării. Doar că e la țară, cum spuneam mai sus, iar plaja din față nu e cea mai grozavă; sunt cam multe pietre.

Mașină. Cel mai tare îmi place să închiriez mașină la greci. Sunt multe companii locale cu prețuri mult mai competitive decât companiile mari, sunt flexibili, au asigurare completă din start și primul scaun de copil e gratuit. Noi am luat un Fiat Panda de la Chalkidiki Cars și a costat 216 euro pentru 9 zile. Singurul dezavantaj ar fi că nu iei și predai mașina fix de la aeroport, ci te plimbă până la sediu cu un shuttle. Au fost destul de prompți, însă.

Sper că ți-a plăcut acest articol. Mi-ar plăcea să ținem legătura și cel mai ușor e pe email. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal cu inspirație pentru călătorii și informații folositoare!