Concediul cu copil mic nu e chiar concediu, așa cum pot confirma majoritatea părinților, ci o deplasare în interes de divertisment, mai ales a picilor. E frumos și foarte fun, face bine la neuroni, dar te întorci ca o lămâie stoarsă bine, cu dor imens de relaxare. Dacă pui în ecuație ceva bunici sau alte ajutoare, lucrurile se mai schimbă, dar eu vorbesc de cazurile alea în care pleci în formula mami, tati și copilul (sau copiii, dar nu mă gândesc până acolo).
Vera are un an și două luni când plecăm și e deja călător cu experiență. Zboară cu noi cam o dată la două-trei luni de când avea cinci luni, deci plecarea în Skiathos e floare la ureche. Avem avion sâmbătă pe la două. Doarme până la aeroport, acolo e fresh și pusă pe alergat. Facem cu rândul și urcăm toate scările rulante și nerulante din aeroport de câteva ori, luăm o gustare și noi și ea, mai facem niște ture și ne cunoaștem viitorii colegi de avion (cine rezistă unei pitice care îți zâmbește cu vedere la strungăreață?), ne suim în avion. Aici surpriză, jumătate de ora stă liniștită pe mine și moșmondește o jucărie; își trage sufletul după atâta alergătură. Mănâncă prânzul, se cațără un pic pe scaune și gata zborul. Cel mai ușor de până acum în formulă cu Vera.
În autocar spre cazare adoarme pe mine în sistemul de purtare, așa că pot să văd insula pe geam. Drumul principal (dap, e mică insula, are un „drum principal”) mai urcă, mai coboară, dar în principal urmărește coasta de sud: se vede marea din când în când, vile, hoteluri, vegetație, arată bine. Ajungem și se termină și somnul Verei – nu doarme pe afară mai mult de 30 minute, strictul necesar să nu pice de epuizare. Vila e înconjurată de mult verde, flori și pomi fructiferi. Începutul e promițător.
Koukounaries. Mergem la plajă că doar de aia am plecat la mare și trecem printr-o zonă protejată, cu vegetație multă și o mică lagună. Leandri ajunși la stadiul de copac, smochini imenși, pini bătrâni, multe flori și boscheți despre care n-am nicio idee ce sunt. Frumos tare, mai ales că nu mă așteptam. Plaja începe unde se termină pădurea deci are și umbră naturală, ideală pentru bebei. Vera e încântată de nisip și apă, seara se lasă mai greu la somn că e locul nou și ea obosită, dar una peste alta e o zi foarte bună.
Plaja la care ajungem pe jos e cea mai mare de pe insulă și bine organizată (șezlonguri, terase, sporturi acvatice), ceea ce nu e neapărat pe gustul nostru, dar ca să nu trambalăm prea mult copilul, mergem în fiecare zi aici, mai puțin în cele două zile în care închiriem mașină. E liniște și pace până pe la prânz când vine ferry de pe continent cu turiști de o zi și atunci realizezi cine umple atâtea șezlonguri de au pus acolo. Cireașa e într-o zi când vine ferry și de pe el se aude tare în difuzoare o horă, acompaniată de chiuituri ale pasagerilor și de vocea ghidului care face pe MC la microfon. Sa-ți crească inima, nu alta, că ești român. Don’t get me wrong, e civilizată situația acolo, dar nah, m-a impresionat episodul și trebuia să povestesc.
Mandraki. Într-o zi la cârciumă, la prânz, văd un semn de drum către plaja Mandraki. On foot only, no car, no motorbike. Un chelner ne zice că se fac 15 minute. După-amiază decidem să o cercetăm, lăsăm căruțul la aceeași cârciumă și plecăm pe drumul de nisip. Durează de fapt vreo 30-35 de minute, mai ales cu copilul în brațe, dar e spectacol. Mergem printr-o pădure bătrână de pini, miroase a rășină, pe jos e nisip, soarele găsește goluri și lucește frumos. Plaja e aproape goală, am ajuns la golden hour și lumina e perfectă. Galbenă, caldă. Aceasta e la plaja care sigur am mai fi revenit dacă eram doar noi doi.
Vromolimnos. Miercuri închiriem mașină. Durează un pic până pregătim și prosoape și schimburi și mâncare să fim siguri ca odorașului nu ii lipsește nimic în plimbări, așa că spre zece plecăm pe plajă. Ne oprim direct în terasă. E umbră și răcoare, muzica e bună și cafeaua intră minunat. Și plaja aceasta are copaci așa că ne putem opri o vreme aici. Lopățim, ne bălăcim, the usual. Bălăceala asta e cam așa: cât are chef, Vera intră și iese din apă cu noi de mână, apoi este luată pe sus de unul dintre noi și începe urmărirea celuilalt. Cu cât părintele urmărit (în general eu, Costel e mai sprinten cu 10 kg de copil în brațe) cade mai cu stropi, strigă și dă din mâini, ajunge la fund și în general face cum poate mai bine ce își amintește din Stan și Bran si Benny Hill, cu atât hăhăiala e mai mare. Apoi începe ofensiva: din scufundat, pornește în urmărire, cu tot cu valuri și stropi și șarje de “te prind, te prind, te prind”.
Când lovește foamea, ne mutăm, cu mașina, la o terasă pe malul mării cu pește bun bun. Loc din acela de stat cu orele la pește, scoici și vin. Asta dacă nu ești cu piticul care refuză și mâncarea de acasă și cea de la terasă, aruncă și cu cireșele și cu caisele și le întinde bine-bine pe tot ce găsește. Mâncăm peștele rece și folosim tot pachetul de șervețele umede ca să nu lăsăm chiar dezastru, dar tot bine e.
Banana beach. Joi încă avem mașină și mergem de dimineață la Banana Beach. La Big Banana, că Small Banana e de nudiști și zicem pas momentan. Asta e plajă pentru turistul cu buzunare mai largi. Un complex de viluțe dichisite aproape de plajă, șezlonguri cu cele mai groase saltele pe care le-am văzut vreodată, totul nou nouț. Altfel, nisip, copaci, câteva stânci, frumos. Dau însă 12 euro pe o cafea și un cico, e și Vera obosită și refuză să adoarmă pe plajă, așa că decidem să plecăm mai departe.
Ne îndreptăm spre oraș, singurul de pe insulă. Numai bine, trage și Vera un pui de somn în mașină până acolo. Parcăm aproape de port și mergem să mâncăm o ciorbă de pește la doamna Maria, o româncă stabilită de vreo 14 ani pe insulă. Ciorba fierbinte, cald afară, nu e chiar combinația ideală, dar e bună și nu ne mai e foame. Ne plimbăm pe străduțele înguste și aglomerate, mâncăm o înghețată, dar ne toropește căldura și vrem la plajă. Optăm pentru Kanapista, o fâșie lungă și subțire de plajă, pe care se observă bine mareea. În cele câteva ore în care am stat, a dispărut vreun metru de plajă. O bălăceală bună, apoi stăm la umbră și ne jucăm. Programul zilnic, de altfel.
Vera e musai să doarmă somnul de după-amiază la cazare, ca să lege două ore, timp în care strângem, gătim pentru ea, spălăm, facem cumpărături. Pe rând mai și ațipim. Seara mai mergem un pic pe plajă sau direct la vreo terasă unde unul stă la masă și mănâncă viteză și celălalt aleargă printre mese cu Vera și conversează cu oamenii care, fiind în vacanță, sunt mai relaxați și încântați de copiluțul care trage de genți și de ce mai apucă. Când ia și ea cina sau avem vreo lipie bună pe care să o ronțăie, stăm și simultan la masă toți trei. Lux.
Întâmplarea face ca în aceeași vilă cu noi să fie și Ana, pe care o știam de câțiva ani, cu soțul ei. Oameni foarte simpatici, cu care am mai petrecut timpul la plajă sau seara. Contează să mai ai și altă companie, altfel ajunge să fie prea copil centric toată treaba.
Ce? Cum? Unde? Cât?
Povestea excursiei e chiar drăguță. După ce ne-am documentat și eram deciși să cumpărăm o excursie în Mikonos, au început licitațiile pe grupul LaPrimulBebe și Dan de la Aerotravel licita excursia în Skiathos. Cum m-a prins foarte tare spiritul win-win al licitației (tu obții ceva frumos, banii se duc spre o cauză umanitară), am licitat excursia și am câștigat. Nici nu ne-am documentat prea mult înainte, am avut încredere și chiar a fost totul super ok. Vedeți la ei pe site cât costă o excursie, nu e relevant cât am plătit noi la licitație.
Zbor. Charter Tarom, cazare în apartament la Vila Alexis, transfer de la și către aeroport pe insulă, acesta a fost pachetul. În general nu prea optăm pentru excursii luate cu totul, dar pentru Grecia, zbor direct nu e decât spre Atena și parcă încă nu îmi vine să o lungesc prea mult prin aeroporturi și avioane cu Vera.
Cazare. Vila Alexis e într-un complex tare frumos, frunzos și plin de flori. Noi am stat într-un apartament cu două dormitoare și spațiu deschis living-bucătărie, plus terasă, ceea ce ne-a ajutat logistic foarte mult, ca să putem face diverse administrative cât doarme Vera. Pentru ca încă nu e foarte sigură la mers, unul dintre noi trebuie să o păzească și întrețină non stop cât e trează, deci doar celălalt se poate ocupa de treburi. Poate sunt și copii care stau liniștiți cu o jucărie cât părinții se ocupă de diverse, noi avem alt model.
Restaurante. Am fost la mai multe restaurante și taverne și în general mâncarea a fost decentă peste tot. Ne-au plăcut în mod deosebit Sklithri și Under the Pine Tree. Pe primul îl recomand pentru pește și fructe de mare. În plus e așezat pe malul mării, cu vedere tare frumoasă și au fost foarte flexibili și amabili în a pregăti ceva de mâncare special pentru Vera. La Under the Pine Tree mergi pentru gyros și multe altele, au servire ultra rapidă și prietenoasă și un loc pentru schimbat copiii vesel și cu jucării. Ziceam mai sus de doamna Maria – taverna ei se numește Crazy Spoon și e în port în oraș.
Transport. Pe drumul principal trece autobuzul la fiecare 15 minute și duce din oraș până la plaja Koukounaries, cu opriri bine marcate pe drum. Doi euro cursa. Pentru restul insulei se poate închiria mașină, scuter sau ATV iar prețurile sunt ok (am dat 35 euro / zi pe mașină, scaunul de copil a fost gratis, iar varianta 4×4 ar fi costat 45 euro / zi, dar nu avea suficiente uși pentru nevoi de bebe). Să fi fost doar noi doi luam sigur scuter, pentru că e ușor de parcurs insula. La anumite plaje se ajunge doar pe jos sau cu 4×4.
Bagaje. Am avut toți trei o valiză de 20 kg, un rucsac ca bagaj de mână și un căruț sport, cu pliere tip umbrelă. Am încăput chiar bine, se poate, trust me și nu ne-a lipsit nimic. Doar colacul, dar l-am uitat, n-a fost din lipsă de spațiu.
Vreme. Am fost în iunie și a fost numai bine de cald, atât afară cât și în apă. A și plouat într-o zi, dar nimic foarte grav. Cred că în iulie și august se încinge situația și nu știu dacă mi-ar mai fi plăcut cu bebe.
Insula mi s-a părut chiar potrivită pentru mers cu copii, mai ales din perspectiva multelor plaje nisipoase, cu umbră naturală și intrare lină în apă, esențiale din punctul meu de vedere pentru bebe. Voi unde ați fost ultima dată cu bebe?
S-ar putea să te intereseze și:
Învățături din prima călătorie cu bebe în afara țării
Prima călătorie cu bebe. Creta, partea de vest
Halkidiki cu prieteni și prichindei, în septembrie
Sper că ți-a plăcut acest articol. Mi-ar plăcea să ținem legătura și cel mai ușor e pe email. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal cu inspirație pentru călătorii și informații folositoare!
Introduci doar prenumele și adresa de email și gata, e simplu. Te aștept!
Hai Departe 
Comentarii