2018. Despre călătorii și alte gânduri

Nu prea am stat în niciun an să fac retrospectiva ultimelor 12 luni. Nu am simțit că mă ajută în vreun fel și am preferat să mă gândesc la anul care vine și la chestiile minunate pe care le pot face în el.  Anul acesta e, însă, diferit. Vreau să mă uit la el, să îl analizez, să îi fac statistici și să trag concluzii. Nu din prea mult timp liber, acesta cumva dispare mereu, ci pentru că a fost un an cu mult zbucium interior, dar și multă bucurie și încerc să înțeleg cum și dacă s-au echilibrat cele două.

Am început 2018 într-o stare nu prea grozavă. Psihică, vreau să spun, pentru că altfel eram toți bine, sănătoși. Cum așa? Păi 9 luni de stat non-stop cu un copilaș adorabil dar foarte solicitant, oboseală adunată grămadă, viață socială aproape absentă, vreme rece, mohorâtă și mocirloasă, care mă izolează cu bebe în casă în cea mai mare parte a zilei, rutina atât de utilă dar exasperantă, să nu vorbesc cu adulți decât scurt la telefon  sau seara și în weekend, bonă care mă anunță cu o zi înainte de a începe că nu mai vine, prăbușindu-mi toate speranțele că în viitorul apropiat voi putea merge măcar la pipi singură. Știu că în lume există probleme mai mari, că alții ar da orice ca ăsta să fie tot baiul, dar când nu ți-e bine, nu ți-e bine și gata, indiferent că altuia îi e mult mai rău. Și ce treabă are cu călătoritul, totuși?

Recent, Costel mi-a spus că eu folosesc călătoriile ca pe recompense: pentru că muncesc mult și n-am timp de mare lucru, pentru oboseală, pentru nervi sau orice altceva. Probabil că are dreptate, dar nu cred că aș vrea să călătoresc mai puțin dacă aș fi mai odihnită și cu un program mai relaxat; aș avea însă mai mult timp de planificat plecări. Mai gravă mi se pare ciocolata pe care o folosesc tot ca pe recompensă și care îmi micșorează mișelește hainele. Călătoriile îmi umplu bateriile mentale, indiferent dacă reușesc sau nu să mă odihnesc fizic. Mă bucură, mă entuziasmează și, da, îmi dau speranță și încredere în perioadele mai nasoale, ca cea despre care povesteam mai sus.

La mijlocul lui ianuarie am plecat în sudul Spaniei pentru aproape o lună; vorba aia, la oboseală mare, recompensă mare și cu soare. Probabil că e cea mai „cu cântec” călătorie pe care am făcut-o până acum: nu a fost deosebit de relaxant, nici prea ușor și am cam făcut destule greșeli logistice, dar eu mă gândesc cu mare drag la ea. Nu numai că ne-am plimbat prin Màlaga, Sevilla, Granada, Valencia și câteva sate, dar am învățat o mulțime de lucruri despre călătoriile cu bebe și despre noi ca persoane. Cât suntem de toleranți sau nu, cât de răbdători, ce proiectăm asupra celuilalt. Mai avem de lucrat aici, dar facem totuși ce putem. Și mâncăm ciocolată.

Hai Departe Malaga

În primăvară am făcut primul drum al Verei cu trenul, până la Bușteni și o altă ieșire la (aproape) munte. În rest, weekend de weekend am tot ieșit în jurul Bucureștiului: Mogoșoaia, Comana, Cernica, Edenland, Snagov, Știrbey, Ferma Animalelor. E destul de mare oferta când e vreme de la călduț în sus.

Cum a venit vara, am fugit o săptămână în Grecia cu pitica. Skiathos e o insulă foarte ok de mers cu copii mici, zicem noi, iar Verei i-au priit cu siguranță zilele de mare, soare, lopățeală și joacă. Și mult iaurt grecesc.

Hai Departe Skiathos (9)

În general evităm iulie și august pentru concedii din cauză de caniculă și aglomerație, dar am fost la două festivaluri. La Electric Castle împreună cu Vera, care a rămânea la Cluj cu bunicii cât noi eram la Bonțida și la Untold, unde de fapt m-am dus doar eu. Prima mea plecare fără copil, care a rămas cu Costel la București, spre mirarea admirativă a multora.

Hai Departe Romania Cluj Electric Castle 2018 (17)

În septembrie am fost iar în Grecia, în Halkidiki de data asta, cu prieteni și copiii lor, tot așa mititei și ei. Dacă nu vrei să stai doar pe plaja din fața cazării, cât copiii sunt mici e greu să îți faci program comun, așa că doar seara ce stăteam mai mult la povești. Am găsit și aici plaje frumoase, dar parcă zona nu m-a impresionat așa de mult ca alte locuri în Grecia; tot fan insule rămân.

Hai Departe Halkidiki (10)

Un weekend de toamnă caldă și cu soare la Sinaia în octombrie, o escapadă doar în doi la Tel Aviv la început de decembrie (merită mers iarna în Israel, e cald și distractiv), Crăciunul la Galați cu familiile dornice de joacă cu nepoata și cam acesta a fost anul din perspectiva călătoriilor. Mai puțin exotic ca alții, cu siguranță, dar onorabil zic eu pentru viața cu un pitic de un an.

Hai Departe Tel Aviv2 (2)

Și cu starea de spirit cum rămâne? Lucrurile astea nu se schimbă peste noapte, dar gradual se îmbunătățesc dacă ajută contextul. Am găsit o bonă minunată în care am încredere, iar asta m-a ajutat treptat să pot avea un timp și doar pentru mine, nu numai fizic dar și psihic, să nu stau cu gândul doar la „i-o fi sau nu bine copilului”. M-am apucat să scriu pe acest blog și mi-a făcut mai bine decât mi-am închipuit; a fost ca un cadou pentru mintea și sufletul meu. Și am avut mereu susținerea lui Costel. It takes two to tango, cu siguranță. Termin, deci, anul mult mai pe plus decât l-am început. Mă duc să negociez cu soțul o vacanță exotică!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s