Evident, am tot călătorit fără copil când nu aveam unul. Dar de când s-a născut Vera, am plecat doar pe rând fără ea, eu la Untold și încă vreo două nopți prin altă parte și Costel tot de câteva ori foarte scurt. Însă asemenea bravură, să plecăm amândoi deodată, nu făcusem încă. Bunicii sunt bucuroși să stea cu nepoata la București, așa că ne facem cadou de ziua națională un weekend doar pentru noi. Să fie loc în care n-am mai ajuns, să fie cald și suficient de aproape să merite deranjul pentru trei zile; așa alegem Tel Aviv. La cât e de mic Israelul, poți să înghesui în același weekend și Ierusalimul și Marea Moartă, dar noi nu ne dorim fugăreală. Dimpotrivă, vrem să lenevim cât avem chef pe faleză sau în cafenea, fără să fugim printre mese, să ne plimbăm agale fără să ținem cont că e ora de masă sau de somn, să ieșim seara în oraș, adică chiar și după ora 21:00. Destrăbălare, nu alta.

Avionul pleacă foarte dimineață din România, la 9:30 suntem deja în aeroport la Tel Aviv. Eu ceva mai fresh, după somn în avion, Costel mai ca după lipsă de somn și uitat la ceas din zece în zece minute, dar oricum voios și dornic de soare. Care e din belșug, auriu și cald, numai bun de stat în tricou.

Shakshuka

Taxi, cazare și mergem în căutarea unui mic dejun târziu. Alegem humus și shakshuka: ouă poșate în sos de roșii, ardei iute și ceapă. E un mic dejun tradițional israelian, dar merge bine și ca prânz sau cină, zic eu. Ne întreabă chelnerița cât de picant să fie de la 1 la 5 și răspundem 2, ca să nu părem chiar niște fricoși. Bine că n-am plusat la un 3-mediu, că nu mai mâncam. Așa mai luăm cu pâine, mai luăm cu apă și dovedim iuțeala, simțim chiar și aromele cum se îmbină. Bun, bun.

Plaja

Cu burta plină și iute o luăm spre plajă, e la câteva minute. Practic tot Tel Aviv-ul e întins de-a lungul mării, șoseaua ce o mărginește e păzită de hoteluri înalte sau alte clădiri turn, iar faleza e extrem de bine amenajată cât să maximizeze distracția și relaxarea, dar fără a ocupa din plajă. Pistă de biciclete și trotinete, spații de work-out, locuri de joacă pentru copii, terase, parcuri și locuri de relaxare pe ceva kilometri. Poți să-ți petreci toată ziua aici. În sezon de plajă probabil că e foarte aglomerat, dar acum e numai bine, iar marea e revendicată de surferi. Vineri, prima zi de weekend în Israel, probabil că au permis de ieșit la exerciții pe plajă și la surf numai băieții și fetele de maxim 30 de ani, cu mușchi bine definiți și apetit mare în a-și etala corpurile lucrate. Sau cel puțin așa pare pe Gordon Beach, unde stăm la ceva loc de relaxare să ne bată soarele și vântul cald și ne bucurăm de priveliște cât îl așteptăm pe Dragoș, care se întâmplă să fie și el cu serviciul în Tel Aviv. Nu îl așteptăm mult și vine și cu halva; nici ea nu trebuie ratată.

O luăm apoi ușurel pe plajă, cu picioarele prin apă. Nisipul e super fin, iar apa e chiar plăcută. Nu caldă cât să nu simți diferența când intri, dar s-ar putea face și baie dacă ții neaparat. Lumea aleargă, stă la soare, se plimbă, face poze și, bineînțeles, face surf. La un moment ajungem pe o plajă ce pare mai populară pentru familii. Sunt cu mic și mare acolo, cu umbrele culcate la pământ ca paravan de vânt, cu măsuțe, mâncare și cutii de bere. Râd și se distrează în grupulețe, copiii și câinii aleargă, iar peste toată hărmălaia tronează un fel de cumul de poc-poc-poc continuu, de nu înțelegem la început ce se întâmplă. E maktot, un fel de tenis de plajă cu rachete de lemn și mingi de cauciuc, aparent atât de popular în Israel încât îl numesc sportul lor național de plajă. Pot să cred asta: sunt mulți și lovesc cu sete și îndârjire în mingiuțele alea.

Soarele apune repede în perioada asta, pe la 16:30 deja începe să se întunece și răcorească, așa că ieșim de pe plajă și decidem să ne întoarcem spre cazare tot pe jos. Planul e să facem plimbarea de câțiva kilometri și apoi să tragem un pui de somn pentru a ieși mai pe seară. Doar că barurile și restaurantele s-au animat deja, par și multe petreceri (baloanele cu heliu în loc de flori, sau pe lângă ele, sunt foarte la modă, din ce văd), așa că ne oprim la două beri și un cocktail, că e prea simpatică atmosfera. Cum scade sub douăzeci de grade, toate terasele aprind încălzitoarele de exterior, iar personalul te întreabă îngrijorat dacă nu cumva ți-e frig. Nu le zicem că am plecat de dimineață de la 2-3 grade. Ni se face și foame, așă că mai dăm un pic din picioare și ne așezăm la altă cârciumă. Încă o bere, ceva de mâncare, Dragoș pleacă sa ia cina cu un coleg și familia, iar noi ne prăbușim la cazare direct în pat. Cu trei ore dormite noaptea, zborul și umblat toată ziua, se alege praful de ieșitul nostru după ora 21:00. Mai avem totuși o seară, există speranță.

Sâmbătă ne trezim foarte de dimineață, cum era de așteptat, dar pentru că nu e nicio pitică care să ne ia la joacă, mai lenevim în pat și facem un minim de plan al zilei. Mic-dejunul e o treabă importantă și mergem la o cârciumă hip din cartier, cu multe review-uri bune pe net. Vineri văzusem lume care aștepta afară ca să intre, deci ceva trebuie să fie de capul ei. La 9 e liber, dar nu suntem primii. Localul e din categoria avocado toast & instagram, adică pe gustul meu, de ce să n-o zic drept. Niște cappuccino, ouă și clătite mai târziu, mergem să căutăm un taxi care să ne ducă în Jaffa, partea istorică a orașului.

Jaffa

Cum Dragoș ne anunță că mai are ceva de mers până la Turnul cu Ceas unde ne dăm întâlnire, mergem pe plajă și culegem și două scoici. De pe faleză se vede orașul vechi ridicat pe deal. Plouă în reprize scurte și e mai răcoare, iar cerul e destul de întunecat, numai bun de dramatism în poze. Apare și Dragoș și pornim prin Jaffa. Înțeleg că zona e plină de art boutique-uri șic și cafenele, dar, fiind Sabat, aproape totul e închis și străduțele sunt destul de pustii. Portul vechi e mai animat și chiar gălăgios, iar pe una dintre străduțele încâlcite care coboară dinspre el, găsim întâmplător și intrarea bisericii românești din Tel Aviv.

Sarona

Vrem să petrecem după-amiaza la Sarona Market, cea mai nouă piață a Tel Aviv-ului, un spațiu trendy cu magazine și mai ales restaurante cu specific foarte variat. O luăm pe jos înspre acolo. GPS-ul ne zice că facem 40 de minute, deci două ore în ritmul lent și cu multe opriri pe care îl cultivăm cu perseverență. Drumul ne duce și printr-o piață foarte lungă și acum pustie, care se dovedește a fi Carmel, cea mai mare din oraș. Tarabele sunt goale, dar știi cu siguranță care e sectorul de pește, de exemplu. Mirosul de ani de zile de activitate nu iese oricât de insistent speli. Ca în orice piață, improvizația e cheie: aproape fiecare tarabă are o rețea impresionantă de de prelungitoare și fire înnădite.

Ne oprim la o cafenea de colț de stradă pentru un popas. Niciuna dintre mesele împrăștiate pe trotuar nu e liberă, așă că ocupăm o bancuță publică și ne este adusă imediat o măsuță improvizată. That’s the spirit!

Sarona e modernă, colorată și aglomerată. E clar loc favorit de ieșit în oraș, cu familia sau fără. Tradițional, arăbesc, sushi, wok, paste, burgeri, fructe de mare, fresh-uri de fructe, gogoși, înghețată, cred că găsești cam orice de mâncat și cumpărat. Dăm o tură, facem poze, cumpărăm curmale delicioase și alte fructe confiate, mâncăm niște pită umplută cu carne și legume. Ieșim apoi în parculețul alăturat și vegetăm un pic pe niște pufi până ne gonește ploaia.

Trotineta electrică

Pare că toată lumea merge pe trotinetă sau bicicletă electrică aici; unul dintre avantajele vremii calde tot anul. Unele trotinete sunt chiar uriașe: zdravene și cu platformă lată de intră picioarele în paralel, clar vehicule cu care lumea își face treaba. Mai vezi și câte unul care cară încă patru-cinci alte trotinete stivuite pe a lui (el e deasupra stivei, în caz că vă întrebați): sunt cei care încarcă trotinetele electrice de închiriat. De câteva luni Bird a venit și în Tel Aviv și am aflat și eu cum funcționează: descarci aplicația, te uiți pe hartă unde ai trotinetă în zonă, o găsești, o scanezi și deblochezi, pleci cu ea și o lași unde îți termini treaba. Plătești la timpul de folosire, foarte simplu. N-am mers niciodată pe trotinetă, dar încerc acum și pare că îmi iese. Sigur, nu sunt vreun talent și Dragoș îmi complimentează lentoarea, dar mai bine încetișor decât împrăștiată. Spațiu de două persoane mari nu prea e pe trotinetă, dar încăpem și câte doi pentru câteva minute de hlizeală.

Seara chiar reușim să ieșim în oraș și terminăm ziua cu falafel și o plimbare. Strada Dizengoff, aproape de care avem cazare, e foarte lively, cu multe cârciumi care se umplu spre seară.

Piața Carmel

Duminică e prima zi de muncă a săptămânii pentru israelieni și Dragoș, iar pentru noi ultima zi de plimbări. După cafea și croissant de dimineață, mergem să salutăm marea. Sunt și acum ceva surferi, dar mai puțini și mai neimpresionanți ca în weekend. Luăm apoi rucsacii de la cazare și plecăm spre piața Carmel, să o vedem și cu tarabele pline. E mai mult bazar, cu multe chinezării și haine ieftine, dar și cu o parte drăguță cu multe fructe și legume, suc de rodie, halva și baclavale. Oamenii nu lipsesc, atmosfera e de vânzoleală tipică de piață. Ne lipim de niște smochine proaspete pe care le ronțăim în timpul zilei și alte fructe confiate de adus suvenir la București.

Armata

Pornim apoi spre vechea stație de tren, recondiționată și transformată într-un spațiu posh cu magazine, galerii și restaurante. Pe drum trecem pe lângă un grup mare de fete în uniformă care așteaptă ceva. Armata e obligatorie pentru toată populația în Israel, odată cu împlinirea vârstei de optsprezece ani, doi ani pentru fete și trei pentru băieți, astfel că vezi des grupulețe de tineri în uniformă și cu arma aruncată casual pe umăr. Nu știu dacă au și muniție, am zis că mai bine nu sunt curioasă, mi se pare mare hazardul.

Sinagoga

N-am intrat niciodată într-o sinagogă și sunt curioasă. Luăm autobuzul și în stația de vis-a-vis de Marea Sinagogă vedem și un loc mic cu kebab, arhiplin, cu coadă afară. Clar indiciu că de aici vom lua prânzul. În sinagogă suntem doar noi și mi se pare interesant cât de puțin opulentă e pe dinăuntru. Clădirea e masivă și impunătoare, dar interiorul e simplu și destul de sobru. Pare mai de grabă orientată spre funcțional, ceea ce apreciez. Mai puțin apreciez că toaleta pentru bărbați e la parter, la îndemână, iar cea pentru femei undeva pe la etajul doi, pe un coridor nu tocmai intuitiv de navigat. Well, bine că există.

Aeroportul

Avionul e seara târziu, dar toată lumea ne avertizează că aici controalele de securitate sunt ceva foarte riguros și consumator de timp, așa că ar fi bine să fim în aeroport cu trei ore înainte. Așa facem, după ce ne mai plimbăm pe faleză și pe întuneric și mâncăm o înghețată. Chiar cred că alții au trecut prin super verificări, dar la noi toată povestea durează cam douăzeci de minute, cu tot cu control de securitate, de pașapoarte și interviu de ieșire. Bun, și acum ce facem? Aeroportul e mic și arhiplin, așa că luăm la rând cele câteva magazine disponibile și nu ne lăsăm până nu le știm pe de rost tot sortimentul de mărfuri. Într-un final ne îmbarcăm, dormim în zbor mai puțin decât am vrea și ne întoarcem la frig și la pitica drăgălașă.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Zborul. Durează cam două ore patruzeci. Am zburat cu Wizzair, bilete cumpărate în septembrie, 1315 lei amândouă, fără bagaje de cală. Weekendul cu 1 decembrie e mereu mai scump la bilete de avion, găsiți cu siguranță și mai ieftin pentru alte perioade, mai ales că zboruri directe au și Blue Air, Tarom și El Al. Wizzair s-au făcut și mai simpatici decât erau și la biletele cele mai ieftine îți alocă ei direct locurile, dar nu alăturate, doar doar plătești ceva în plus să te muți. Ei bine, am dormit foarte bine și cu Costel în altă parte a avionului.

Documentele. Pentru Israel e nevoie de pașaport valabil cel puțin șase luni și primești un fel de viză la intrare, mai exact un cartonaș albastru cu poză și cod de bare pe care trebuie să îl păstrezi până la ieșire. La ieșire primești un cartonaș similar, dar roz.

Cazarea. Am luat un studio de la Talent Boutique, care se laudă pe Booking că ar fi boutique hotel. Chiar boutique hotel nu e și nici exact studio, dar e o cameră suficient de spațiosă și luminoasă, echipată decent. Iar locația e excelentă, la cinci minute de mare și două trei minute de strada Dizengoff, plină de magazine și cârciumi.

De la aeroport. Am vrut să luăm trenul de la aeroport la hotel, dar în ziua respectivă nu circula. Puseseră la dispoziție niște autocare, dar plecau doar când se umpleau sau avea chef șoferul, așa că am luat un taxi. Prețurile sunt fixe în funcție de destinație – fiind țara mică, poți ajunge oriunde cu taxiul – și sunt afișate în stație.

Vremea. E genială iarna. Să stau pe 2 decembrie în tricou, cu picioarele în apă, a fost fantastic. Îmi închipui, însă, că vara e insuportabil de cald și toată lumea bate mall-urile pentru divertisment la aer condiționat. Pentru plajă și baie, probabil ca primăvara și toamna sunt cele mai bune opțiuni.

Bani. Moneda israeliană e shekelul (~1,1 lei), cu subdiviziunea agorot. Deși am primit agoroți din ăștia ca rest, zău că nu i-am și folosit, pentru că de fapt nimic nu costă atât de puțin și, în afară de supermarket, toate prețurile sunt în shekeli întregi. De altfel, totul e scump. Ca idee, o bere costă la cârciumă 35-40 shekeli, bine că există și happy hour seara devreme, înainte de 20:00. Un fel de mâncare variază de la 35 shekeli kebap pe stradă la în jur de 50-60 ceva mâncare obișnuită la cârciumă și până la n-am idee, că n-am ajuns în restaurante foarte fițoase.

Telefon și internet. Ne-am obișnuit deja ca în Europa să vorbim ca acasă și să nu închidem internetul pe mobil. E bine că aici am fost vigilenți; Orange mi-a dat mesaj ca ar costa în jur de 7 euro 1 Mb de date, iar minutele de convorbiri se aruncau și ele la contorizări în euro, nu în cenți. Nu, mulțumesc. Am luat o cartelă cu număr local din aeroport cu în jur de 180 shekeli, era valabilă o săptămână și avea suficiente minute locale și internaționale și internet cât să nu simțim nevoia niciodată să verificăm câte mai avem.

Cum e fără copil prima dată. Ne-am distrat, dar ne-a fost dor de ea chiar tare. A contat mult la relaxare că o știam bine cu bunicii și o vedeam veselă de două ori pe zi prin video call, dar abia așteptam să o vedem și fizic. E alt ritm și altă flexibilitate când pleci fără toddler, dar cred că Tel Aviv poate fi o destinație și pentru mers cu copiii, mai ales la cât de ofertantă e plaja.

Te-ar putea interesa și o altă destinație în Israel:

Eilat în ianuarie, cu pitica și bunicii

Sper că ți-a plăcut și îți e de folos acest articol. Mi-ar plăcea să ținem legătura și cel mai ușor este pe email: abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal cu inspirație pentru călătorii, experiențe și nu numai.

Introduci doar prenumele și adresa de email și gata, e simplu. Te aștept!