Evident, am tot călătorit fără copil când nu aveam unul. Dar de când s-a născut Vera, am plecat doar pe rând fără ea, eu la Untold și încă vreo două nopți prin altă parte și Costel tot de câteva ori foarte scurt. Însă asemenea bravură, să plecăm amândoi deodată, nu făcusem încă. Bunicii sunt bucuroși să stea cu nepoata la București, așa că ne facem cadou de ziua națională un weekend doar pentru noi. Să fie loc în care n-am mai ajuns, să fie cald și suficient de aproape să merite deranjul pentru trei zile; așa alegem Tel Aviv.
-
-
Piața de pește din Catania, Sicilia
Mie îmi plac piețele. Sunt colorate, zgomotoase, aglomerate, au viață și chiar simți acolo pulsul locului în care te afli. În orice oraș ajungem, dăm o fugă și până la piață, să vedem ce bunătăți sunt la ofertă. Piețele de pește nu fac excepție, doar că au un orar mai matinal și sunt mai puturoase. Ceea ce nu e de mirare; pește cu miros de levănțică n-am văzut încă.
-
Weekend de toamnă la Sinaia
În ultimii ani cam descalificasem Valea Prahovei ca destinație de weekend, pentru că nici Babele și Sfinxul, nici Peleșul, Urlătoarea sau pârtiile nu reușeau să compenseze perspectiva multor ore în coloană pe DN1. Apoi am realizat că pierdusem din vedere trenul.
-
Din amintiri (9). Rio de Janeiro la început de Carnaval
Aterizăm la Rio de Janeiro. Samba, carnaval cu costume spectaculoase și femei frumoase sumar îmbrăcate, favelas, Copacabana, posterioare bombate, statuia uriașă a lui Hristos, melodia Girl of Ipanema, fotbal, Maracana, acestea lucrurile la care mă gândesc când spun Rio de Janeiro și probabil nu diferă mult de referințele altor oameni, călători sau nu. E o metropolă foarte cunoscută, măcar după stereotipuri.
-
Mici la Obor
De câte ori mă extaziez la vreo delicatesă locală luată de pe stradă, cum ar fi un cârnat pârpolit pe jumătate de butoi de tablă de către un nene tatuat și transpirat în Buenos Aires, sardine la grătar pe marginea drumului pe coasta portugheză sau vreo plăcințică întinsă și întoarsă de zeci de ori cu mâna de o adolescentă cu basma într-o insulă thailandeză, Costel îmi aruncă un ironic "Da' mici la Obor n-ai mânca!".
-
Locuri de vis (5). Prasonisi, Rodos
Fac eu ce fac și gândul mă duce tot la vreun loc cu mare turcoaz, nisip auriu, soare orbitor și, în cazul de față un vânt biciuitor, ideal pentru pasioinații de kite surfing sau wind surfing. Noi nu ne numărăm printre ei, dar parcă la Prasonisi, în sudul insulei Rodos, ne uităm cu jind la cum zboară pe și de pe valuri cu viteze amețitoare.
-
Ce mănâncă bebe în călătorii?
Știu că pentru unii părinți mâncarea micilor călători poate fi un subiect de oarece îngrijorări, așa că împărtășesc experiența noastră, plus câteva sfaturi practice din capitolul "am călătorit și am învățat".
-
Locuri de vis (4): Oceanariul din Lisabona
Chiar cum intri în Oceanariu te ia în primire acvariul central. Cinci milioane de litri de apă sărată, două etaje. Gigantic și absolut spectaculos, te hipnotizează să te apropii de geam și să te lipești ca o ventuză de el, cu gura căscată și ochii fugind avid în toate direcțiile ...
-
Dor de Istanbul
Ne tot învârtim să organizăm un city break doar pentru noi doi. Am ales altă destinație până la urmă, dar tot cochetând ceva vreme cu ideea de a reveni la Istanbul, mi s-a făcut dor de el. A fost printre primele vacanțe în străinătate în care am mers împreună cu Costel și chiar dacă amintirile sunt destul de vagi acum, mai mult la nivel de sentiment, niște chestii au rămas cât se poate de clare și după 10 ani.
-
Halkidiki cu prieteni și prichindei, în septembrie
Noi avem zbor direct până la Thessaloniki, apoi închiriem mașină, ei pleacă la 3 dimineața și ne adunăm pe după-amiază la Sozopoli. Adică la țară. La țară cu mare și câțiva turiști, ce-i drept, dar tot la țară. Străduțe, căsuțe, biserică, doamne în vârstă cu sacoșă, care se uită insistent până dai kalimera.
Hai Departe 