Mici la Obor

De câte ori mă extaziez la vreo delicatesă locală luată de pe stradă, cum ar fi un cârnat pârpolit pe jumătate de butoi de tablă de către un nene tatuat și transpirat în Buenos Aires, sardine la grătar pe marginea drumului pe coasta portugheză sau vreo plăcințică întinsă și întoarsă de zeci de ori cu mâna de o adolescentă cu basma într-o insulă thailandeză, Costel îmi aruncă un ironic „Da’ mici la Obor n-ai mânca!”.

Adică acasă te sclifosești, iar prin plimbări mănânci în toate bombăciunile de localuri și gherete, că doar e „autentic” și „local”. Nu pot, deci, să ratez o referință culinară de piață mare din București, așa că mici să fie. Cică oricum e the hipster thing to do mai nou în capitală, dar marți la prânz nu pare ora lor. Mă uit în jur și cel mult noi am putea fi ăia, mai ales că avem aparatul foto la vedere și nu cărăm papornițe cu cumpărături.

Dăm întâi o tură prin piață, că doar e septembrie și recoltele de toamnă sunt în plină desfășurare de forțe, care mai de care mai bogate și mai colorate. Ne ghidăm apoi după miros și ne așezăm la coadă. Șapte mici, două chifle, muștar, hotărâm între noi comanda. E soare și forfotă, până și cerșetorul care dă târcoale fredonează Don’t worry, be happy.  Abordarea are succes, îl cucerește pe Costel.

Plec cu micii în căutarea unei mese, iar Costel merge la coada pentru băuturi. Arată aparatul, întreabă dacă poate să pozeze și primește un sec „Ești de la Vice?”. Habar n-am ce au scris, dar aparent aduce a poveste cu interlopi și nu a fost bine primită de către rezidenți. Ascultăm Pretty woman, No woman, no cry și alte oldies but goldies. Adică nicio manea, nicio lăutărească? Și debarasarea se întâmplă mai rapid ca la multe cârciumi cu pretenții. Clar nu am așteptările setate cum trebuie.

Facem niște poze tip pisi și micu’ și purcedem apoi la a-i da gata. O privire scurtă în jur și înveți imediat schema cu două scobitori înfipte convenabil în mic, pentru echilibru. Ar fi fost ok și cinci, dar îi mâncăm pe toți până la urmă, să nu facem risipă.

Luăm de la ghereta de alături și o gogoașă tăvălită bine în zahăr pudră; nicio milă pentru stomac. Vine cu nostalgie de gogoșerie de Galați, prin anii școlii. Totul durează sub jumătate de oră, aici nu-i de stat la povești, lumea e în mișcare.

DSC_0494DSC_0512DSC_0530DSC_0533DSC_0540DSC_0546DSC_0550

 

 

 

Comentarii

2 comentarii la „Mici la Obor”
  1. Traian spune:

    NY Times Stuff. Citeste punctul 6.

    Apreciază

    1. Haha, adevărat obiectiv turistic! Adevărul e că și mie îmi place să merg prin piețe în alte țări.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s