Sri Lanka, Nuwara Elyia. La High Tea cu betoniera

Cumva, în planificarea vacanței în Sri Lanka alocăm mai puțin de o zi pentru Nuwara Elyia, orășelul situat la aproape 1900 metri altitudine, în inima de plantații de ceai și de munți a insulei. Pe lângă faptul că e capitala celei mai importante regiuni producătoare de ceai, e și o mărturie clară a perioadei coloniale britanice: parcuri tunse și frezate, hipodrom, hoteluri mai scorțoase, la care se servește ceaiul de după-amiază. Ele se întrepătrund cu agitația și înghesuiala cu specific local, cu munți și cascade și, bineînțeles, cu plantații de ceai cât vezi cu ochii. Rezultatul merită probabil mult timp decât o zi, dar ne descurcăm oricum.

Ajungem cu trenul de la Ella la Nanu Oya. Tot cu trenul vom pleca mai departe către Kandi, căci e considerată una dintre cele mai pitorești rute din lume (chiar e superbă). Apoi luăm autobuzul local până la Nuwara Elyia, ne cazăm, luăm un tuk-tuk și plecăm către activitățile specifice în zonă: vizitat fabrici de ceai și cascade. Alegem cea mai apropiată fabrică din zonă, șoferul ne ceartă că e una care practică taxă de vizitare şi am putea folosi banii ăia pe un tur mai lung cu tuk-tuk-ul, aflăm despre cultivarea, recoltarea şi procesarea ceaiului şi apoi o pornim pe jos spre o cascadă din zonă. Uşurel urcăm la pas, prin ploaie mărunţică, flancaţi de plantaţii de ceai şi ici colo câte o căsuţă. Turiştii pe jos sunt o ciudăţenie în zonă, dar nu prea e nimeni să ne ţină socoteala, e linişte şi pace. Cascada e înaltă şi subţire, drăguţă şi cu multă vegetaţie în jur, dar n-aş numi-o chiar spectaculoasă. Ne învârtim un pic în zonă şi o luăm la pas înapoi către orăşel, căci avem treburi importante pe după-amiază: high tea la The Grand Hotel. Nu deageaba îi zice Little Britain orăşelului.

High tea ăsta e de fapt, aici, afternoon tea cu ceai (evident), sandvişuri bite-size, scones şi prăjiturici, dichisite pe un suport vertical, într-un salon cu specific englezesc şi chelneri scorţoşi care te întreabă cu voce nazală „Will you be joining us for high tea?”, fără să clipească măcar a dezaprobare când te prezinţi mustind a apă de ploaie, aşa ca noi. Nu e nevoie să fii cazat la hotelul fiţos, e suficient şă te prezinţi la amiază şi să îţi aştepţi rândul, căci cererea e mare. Asta intenţionăm şi noi să facem, iar cum suntem deja muraţi bine, parcă am lua un tuk-tuk. Numai că suntem la periferie, pe dealuri şi în afară de căsuţe modeste, grădini şi găini, nu vedem pe nimeni. Aşa că ne rămâne să coborâm agale şi să ne resemnăm că ne mai plouă încă 40 de minute până la destinaţie.

La un drum ceva mai mare ne şi claxonează o betonieră şi, înainte să comentăm că şi-a găsit şi ăsta să n-aibă loc de noi, portiera se deschide, braţele şoferului se vântură şi ne face semne să urcăm, că ne duce el în oraş. Cabina e încăpătoare, dar are doar încă un loc în afară de cel al şoferului, deci Costel mă ţine în braţe ca în studenţie, doar cu mai multe kilograme pe care le simte cu siguranţă la hurducăielile deloc rare ale drumului. Şoferul e zâmbitor şi curios de unde suntem, pe unde ne-am plimbat, ne povesteşte şi el de proiectul de construcţie la care lucrează. Unde să ne lase? Păi în centru, că mergem la Grand Hotel, zicem noi. Nicio problemă, poate intra până acolo. Ne şi vedeam pe peluza simandicoasă coborând din betonieră, în privirile siderate ale concierge-ului şi ale clienţilor cu nasul mai în văzduh. Ei, nu-i nevoie chiar până acolo, negociem totuşi o stradă din zonă. Îi lăsăm şi nişte ţigări, de care nu înţelegem de ce e atât de încântat până nu ne uităm apoi de curiozitate într-un supermarket şi vedem că sunt chiar scumpe pentru puterea de cumpărare locală.

Cât ne aşteptăm rândul la High Tea, facem conversaţie cu un cuplu de austrieci în vârstă pe care îi uimeşte faptul că nu vedem insula cu transfer privat cu şofer şi că la tren am luat clasa a doua; nici nu mai menţionăm betoniera.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Fabrica. Am vizitat Pedro Tea Centrer and Factory şi, deşi ni s-a spus de mai multă lume că nu e cea mai grozavă fabrică din zonă, a fost drăguţ să vedem toate etapele procesării ceaiului. Tururile sunt susţinute chiar de către culegătoare, prin rotaţie (bănuiesc că nu toate, totuşi).