Sri Lanka, Unawatuna. Junglă și plajă

Ajungem în Sri Lanka la 3 dimineața, într-o duminică. Aeroportul forfotește și nu pare cu nimic deranjat de ora matinală: nimic nu e închis, toată lumea trebăluiește ceva. Trecem de Imigrări după ceva stat la coadă și ne îndreptăm spre ieșire unde știm că ne așteaptă un șofer să plecăm direct la Unawatuna, în sud, la plajă. Doar că până să ajungem la ieșire trecem prin zona de magazine. Nimic special, ai zice, toate aeroporturile vând parfumuri, cosmeticale, bomboane, țigări, suveniruri și alcool. Ei bine, aici e raiul mașinilor de spălat, al televizoarelor și a altor electronice și electrocasnice de mari dimensiuni. Poate e vreun statut special de taxare, nu stăm să investigăm, dar altfel nu ne explicăm care e treaba. Ca turist, sigur nu e prima achiziție care îți vine în minte; poate ca loclanic așa o fi moda când vii din străinătățuri, aduci doamnei o mașină de spalat, sau una de cusut dacă e o ocazie mai specială.

Aproape de ieșiere e o sală mare plină de tot ce ai nevoie: standuri ale companiilor de telecom, standuri de taxi și transferuri, schimb valutar, bancomate, agenții de turism. Și mulți șoferi cu plăcuțe cu nume, ce își așteaptă clienții. Ne căutăm și noi numele: o dată, de două ori, nu e. Poate întârzie. Scoatem bani, cumpărăm SIM local, îi mai dăm răgaz. Mai căutăm odată, au rămas și mai puțini, ar trebui să îl găsim ușor. Nimic. După câteva telefoane cu pensiunea care ne-a aranjat și transferul, ne găsim și cu șoferul. Are o plăcuță pe care scrie Igor, bun așa. Drumul trece fără incidente și pe la 6 și ceva suntem la Unawatuna. E cald și încă întuneric, iar noi suntem după 16 ore de călătorie. Bine că are cameră să ne dea, picăm ca muștele.

Dormim trei-patru ore și, cum nu vrem să pierdem ziua, ne urnim către plaja principală, Unawatuna. Suntem încă moi și cu ochii cârpiți, iar cele 32 de grade care se simt ca 39 nu ajută la revigorare. Luăm pe drum niște nuci de cocos să le bem conținutul, dar sunt calde și nu prea intră. Plaja e lungă și largă, dar singura umbră e pe la terase și șezlonguri cu umbrele. Așa că alegem terasa, numai bine are un fel de semi-pătuțuri cu mese. Până vin sucurile și farfuria de fructe facem și baie, doar se mișcă la fel de relaxat ca vibe-ul raggae al locului. Apa e atât de caldă încât de fapt nu e nicio răcorire, dar senzația e oricum plăcută și ne mai energizăm un pic lipăind după plac. Din când în când mai adie și cu iz de motorină de la bărcile trase la mal, dar nu dăm mare atenție că oricum nu mai stăm mult aici. Plecăm să explorăm mica stațiune în căutare de prânz, iar dacă la prima terasă vizată nu avem succes să ne și ia cineva comanda, la a doua e misiune îndeplinită.

Hai Departe Sri Lanka Unawatuna (3)Hai Departe Sri Lanka Unawatuna (2)Hai Departe Sri Lanka Unawatuna (4)

Agățăm apoi un tuk tuk pe stradă și ne îndreptăm cu motorul ambalat spre altă plajă, mai populară printre localnici decât pentru turiști: Jungle Beach. Tuk tuk-ul ne lasă într-un fel de bazar cu apă, pufuleți și nuci de cocos, de unde avem de coborât câteva minute prin junglă. Vegetația e impresionantă, dar numai la sălbăticie nu ne duce gândul la ce du-te-vino e acolo. E duminică, deci se petrece în familie la plajă, cu mic, cu mare, cu mâncare la pachet și muzică la tobe. Plaja, mai mică decât Unawatuna, e situată într-un golf cu mulți corali, străjuit de junglă, atmosfera e tare veselă, dar toate locurile cu umbră par luate. Așa că ajungem să stăm la singura terasă de pe plajă și luăm două Cola; un fel de taxă de scaun că n-avem neaparat chef de ea. Contemplăm: în față avem marea și toată lumea care se bălăcește. Observăm astfel că obiceiul local nu implică costum de baie; toți întră îmbrăcați, unii bărbați își dau totuși jos tricoul. Unele femei poartă sari și intră așa, inclusiv cu eșarfa peste cap, altele sunt în pantaloni până la genunchi și tricou. Nici copiii mici nu sunt în fundul gol. Cred că uzi se duc apoi acasă, nu vedem pe nimeni schimbându-se.

Hai Departe Sri Lanka Unawatuna (7)Hai Departe Sri Lanka Unawatuna (8)

Contemplăm mai departe: în spate avem jungla cu copaci imenși, liane și vegetație deasă, de unde la un moment dat apar un grup de maimuțe puse pe țopăit și explorat. Câteva mai curajoase sar chiar pe copertina terasei. Maimuțicile vor fi o imagine foarte comună pe toată durata călătoriei în Sri Lanka.

hai-departe-sri-lanka-unawatuna-9.jpg

Într-unul dintre capetele plajei tot mai dispar câte doi trei oameni pe o cărare în junglă. Hotărâm să cercetăm: mergem când pe cărare, sărind rădăcini, când prin tuneluri de crengi și frunze, când pe bolovani la marginea mării, tot timpul prin foarte foarte mult verde. Soarele începe să coboare și aproape ai putea spune că e un peisaj idilic, până dai de gunoi aruncat aiurea și te prinzi că unele zone sunt folosite ca latrină. Din fericire, vedem ulterior că nu acesta e standardul insulei, în toate celelalte locuri în care mergem e sensibil mai curat. De frumos e tot frumos, mai ales că ajungem într-un alt golfuleț cu o plajă mai mică, iar de acolo ne continuăm urcarea prin junglă. Multe grupuri de localnici coboară, unii înarmați cu tobe și alte instrumente: sigur se lasă cu petrecere pe seară.

Hai Departe Sri Lanka Unawatuna (13)Hai Departe Sri Lanka Unawatuna (11)

Mai dăm un pic din picioare și nimerim la Pagoda Păcii, un monument alb și impunător, construit cu ajutorul unor călugări japonezi. Oamenii vin, se roagă, meditează, se reculeg sau pur și simplu admiră priveliștea spre mare de pe terasa ce o înconjoară, iar sentimentul e într-adevăr de liniște și pace. Eu am reușit să îmi ard tălpile mai devreme pe nisipul încins, așa că acum mi se pare neprietenoasă chiar și suprafața fină pe care calc. În Sri Lanka te descalți chiar și în unele magazine, deci la momumentele religioase nu încape discuție.

Hai Departe Sri Lanka Unawatuna (15)

Coborâm de data aceasta, spre sat. Tot prin junglă, întâi pe o cărare șerpuită, apoi ieșim la un drum mai mare. Niște maimuțe negre, mai mari decât cele cafenii de la plajă, se conversează cu glasuri guturale, în copaci e o ciripeală continuă, natura se pregătește de seară. Cămpărăm fructe de la o tarabă și dăm de cea mai amabilă familie: ne dau să încercăm tot felul de fructe ciudate și ne arată cum să le mâncăm. Cumpărăm niște mango galbeni răpănoși – n-am mai încercat soiul ăsta – plus bănănuțe mici și aromate și ne întoarcem la cazare. Ieșim seara pentru cină, dar nu ne lungim mult, încă avem somn de recuperat de pe drum.

Noi am stat doar o zi aici și nu am regretat. Sunt, însă, lucruri de făcut și pentru mai multe zile, dar implică să te mai deplasezi pe coastă niște kilometri spre est sau spre vest. Să mergi în Galle, de exemplu, un oraș mai mare în apropiere, cu un celebru fort olandez. Sau să explorezi mici plaje din împrejurimi, să vezi care ți se potrivește.

S-ar putea să te intereseze și:

Sri Lanka: traseu, logistică și buget

Sri Lanka, Mirissa. Cocotieri și peisaje

Sri Lanka, Parcul Național Udawalawe. Elefanți și ploaie torențială

Sri Lanka. Cu trenul în Ținutul Ceaiului

Sri Lanka, Nuwara Elyia. La High Tea cu betoniera

Comentarii

5 comentarii la „Sri Lanka, Unawatuna. Junglă și plajă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s