De început

Am pomeții înalți.
Poate mi i-a lăsat moștenire vreun tătar năvălitor din trecut.
Poate mi-a mai lăsat ceva. O genă de nomad, un dor de ducă adânc, fericirea de a fi pe drum.
Crezi?
Nu știu, ar fi o poveste frumoasă.

Nu țin minte de multe ori ce am mâncat la prânz cu o zi înainte, dar din călătorii îmi amintesc detalii mici și aparent fără importanță, frânturi de conversații, senzații și trăiri. Chiar dacă s-au întâmplat cu ani în urmă. Știu ce gândeam și ce simțeam în mult ocazii. E ca și cum sunt agățate undeva sus în memorie și pot să revin la ele oricând am nevoie. Și revin la ele des. Nu călătoresc cât de frecvent mi-ar plăcea (adică aproape tot timpul), nu mi-am aranjat apele să mă susțin cu o viață de nomad modern.

Pot, în schimb, să scriu despre călătoriile noastre. Și să le împărtășesc cu voi. Nu vor fi ghiduri de călătorie sau topuri „Best things to see and do in…”, nu am pretenția că am văzut și făcut de toate și le mai și nimeresc pe acelea potrivite pentru toată lumea. Sunt experiențe pur personale,  din locuri care ne-au plăcut sau impresionat în vreun fel. Plus informațiile logistice din spate, în caz că e în plan vreo călătorie pe acolo și pot ajuta.

N-am mai scris până acum, deci fiți indulgenți! And give support. And likes. And shares 🙂

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s