Canionul acesta nu e vreun loc semi-ascuns, descoperit din greșeală sau „pentru cunoscători”. Nu, e una dintre principalele atracții din Pai și șansele să îl ai doar pentru tine tind spre zero, dacă nu te mănâncă de aventură pe vreo furtună sau noaptea. Nici pentru asta nu aș garanta…
-
-
Locuri de vis (3). Canionul din Pai, Thailanda
-
Din amintiri (8). Cascadele Iguazú, partea braziliană
După două zile la cascade, mai vrei, Andra? Da, da, clar da. Sunt masive, gălagioase și absolut spectaculoase. Suntem însă cam obosiți, iar aici partea braziliană se potrivește de minune. Dacă pe partea argentiniană interacționezi one-on-one cu cascadele, la vecini le admiri mai de la depărtare, ca pe niște opere de artă celebre, aranjate frumos la expoziție.
-
Locuri de vis (2). Le Saline di Marsala, Sicilia
Așa că atunci când Aurelio și Bina, prietenii care mă găzduiesc, îmi propun să vizităm salinele, dar musai la apus, nici măcar nu pun întrebări. La ce e necesar apusul, că tot coborâm în mină, mă gândesc. În fine, o fi ceva cu ora închiderii și trec mai departe.
-
Locuri de vis (1). Cabo Sardão
Până apuc să povestesc cap-coadă despre multele noastre plimbări, împărtășesc cu voi locuri punctuale care m-au impresionat. Prin frumusețe, energie, poveste sau prin orice, pe pozitiv să fie. Încep seria cu Cabo Sardão, un loc decupat din clieșul cu "îți taie respirația".
-
Electric Castle la 35 de ani
Bine, eu am 34, Costel e mult mai bătrân și l-am pus în titlu. Adevărul e că oricum nu știu cum e la 20 de ani la festival pentru că atunci la noi nu erau din astea mari (și nu-mi ziceți de Cerbul de Aur & co), iar prin străinătățuri nu ne pricepeam să ajungem.
-
Din amintiri (7). O bucățică de Argentina. Cascadele Iguazú, partea argentiniană
Zgomotul e din ce în ce mai puternic, vin valuri de răcoare și picături fine, o pasarelă, două, trei, grăbesc pasul și le vedem. Sunt frumoase, nemaipomenit de frumoase. Vuiesc, scuipă, fac curcubeie și mă fac să râd de drag.
-
Din amintiri (6). O bucățică de Argentina. Esteros del Iberá sau cum am ajuns la capătul lumii
Am ajuns la capătul lumii. Iar capătul lumii are drumuri de pământ roșu, lagune, mii de păsări, stuf și o liniște ciudată pentru urechi de oraș. Satul e mic, cu străduțe nisipoase regulamentar perpendiculare, iar oamenii par să lipsească.
-
Din amintiri (5). O bucățică de Argentina. Către Esteros del Iberá.
Când te hotărăști să mergi la Buenos Aires și apoi la cascadele Iguazú de la granița cu Brazilia, rămâne o întrebare: păi și între ele nu vedem nimic? Că doar e atâta amar de întindere între ele, depășește România pe orice direcție ai măsura-o cred, deci e păcat. Plus că vreau „să mă dau” neapărat cu autobuzul de noapte, totuși 17 ore de la capitală la cascade nu-mi surâd. Așa ca scriu frumos pe Google “what to see between Buenos Aires and Iguazú” și apar poze cu capybara și caimani, păsări, apă, stuf și drumuri neasfaltate. Sold! Mergem la Esteros del Iberá.
-
Din amintiri (4). O bucățică de Argentina. Tigre
Ziceam că ultima zi în Buenos Aires nu o petrecem în Buenos Aires. Asta pentru ca luăm trenul și mergem în Tigre, un orășel în delta râului Parana. Adică nu lângă deltă, fix în deltă. Are și străzi, dar are și râuri-străzi.
-
Din amintiri (3). O bucățică de Argentina. Buenos Aires mai pe larg
Ziua doi în Buenos Aires începe devreme, pe la 5 dimineața. Nu suntem noi așa early birds, dar am picat ca două muște în după-amiaza trecută și am recuperat somnul pierdut pe drum. Ieșim după vreo oră pe străduțele din cartier în speranța unei cafenele foarte matinale.
Hai Departe 