Până apuc să povestesc cap-coadă despre multele noastre plimbări, împărtășesc cu voi locuri punctuale care m-au impresionat. Prin frumusețe, energie, poveste sau prin orice, pe pozitiv să fie. Încep seria cu Cabo Sardão, un loc decupat din clieșul cu „îți taie respirația”.

Nu sunt prea romantică din fire, dar zău că locul acesta inspiră: ai putea să scrii poezii aici, să pictezi sau să meditezi, să-ți ceri iubita în căsătorie (damn! noi eram deja cu procedurile făcute), să închizi ochii și sa te gândești ce frumoasă e viața, să faci planuri de viitor sau doar să fii.

E un cap pe coasta de vest a Portugaliei, material curat de vederi. Am ajuns după-amiază pe un drum de pământ, ne-am dat jos din mașină și ne-a luat în primire vântul. E puternic și rebel, coafura nu rezistă orice ai face. Am luat-o încet spre margine, am tras în piept aerul sărat și am pășit pe malul înalt cât de aproape mi-au permis bondarii agitați apăruți dintr-o dată în stomacul meu. Stâncile se prăvălesc abrupt în ocean, valuri nervoase lovesc în continuu, vegetația se agață ambițiosă de margini. Iar berzele cuibăresc pe vârfuri de stâncă, curajoasele. Fiind iunie, aveau și pui, iar noi ne-am jucat cu zoom-ul aparatului foto să vedem cum îi ciufulește vântul.

Farmecul locului e dat și de faptul că nu e amenajat. Sunt doar câteva platforme de observație prost făcute (nu se vede nimic de acolo) și nu sunt parapeți. Asta îl face și periculos, deci dacă ajungeți, nu fiți braveheart și țineți copiii foarte aproape de voi. Există și un far; noi nu l-am vizitat pentru că pur și simplu odată întorși cu fața la ocean, am uitat complet de el.

Se ajunge cu mașina, nu știu dacă există vreun serviciu public. Noi am închiriat o mașină de la Lisabona și am coborât încet-încet și explorând coasta, ceea ce vă recomand și vouă să încercați. Nu fugiți direct în Algarve, coasta de vest e mai puțin turistică și extraordinar de spectaculoasă.