Din amintiri (4). O bucățică de Argentina. Tigre

Acest articol este episodul patru din seria despre călătoria între Buenos Aires și Rio de Janeiro. Episodul anterior este aici, iar primul aici, în caz că vrei să citești de la capăt.

Ziceam că ultima zi în Buenos Aires nu o petrecem în Buenos Aires. Asta pentru ca luăm trenul și mergem în Tigre, un orășel în delta râului Parana. Adică nu lângă deltă, fix în deltă. Are și străzi, dar are și râuri-străzi. Poți să stai la Rio X nr.5. Cool!

În epoca colonială veneau fructe, cauciuc, cherestea și alte bunătăți pe râu în jos, iar în Tigre se îmbarcau pentru trimis în Europa. Acum e mai liniște.

E luni și e cam pustiu. Pe lângă atracția deltei, lumea vine în Tigre și pentru magazinele-depozit de mobilă: din lemn masiv, împletituri, accesorii. Sunt pe locul vechiului port de fructe și doar câteva sunt deschise. Aruncăm doar un ochi, că n-o să car rogojine peste ocean, deși unele tare îmi fac cu ochiul.

Hai Departe Argentina Tigre (6)

Hai Departe Argentina Tigre (8)

Ne plimbăm, mâncăm înghețată, ne fotografiem cu un autobuz foarte shiny și pitoresc. Decidem să luăm o plimbare în deltă cu un fel de barcă mai mare cu restaurant la interior și punte deschisă, cu băncuțe, la exterior. Ghidul vorbește două ore încontinuu la microfon, în spaniolă. Mi-e cam milă de ea. Pare obosită și majoritatea plimbăcioșilor de pe barcă nu pricep o iotă.

Hai Departe Argentina Tigre (3)

Vedem căsuțe de vacanță, peluze îngrijite, cluburi de caiac-canoe care arată foarte englezesc, dar nu prea vedem oameni. Clar, în weekend orășelul trebuie că are altă viață. Stuful se îndesește, apar păsări multe, the delta package. La un moment dat, printr-o deschidere în stuf se vede Buenos Aires în zare. Ciudat să fii înconjurat de sălbăticie și sa te uiți la niște zgârie nori, fie ei și niște gămălii, în depărtare.

Hai Departe Argentina Tigre (5)

Hai Departe Argentina Tigre (2)

Ne întoarcem după-amiază la Buenos Aires, un duș, strângem ultimele lucruri în bagaje și pornim către autogara imensă. Vom lua un autobuz de noapte. I’m so excited, de zici că cine știe ce urmează să fac.

 Ce? Cum? Unde? Cât?

Noi am luat trenul obișnuit de la Retiro și am ajuns cam într-o oră. Mai există și varianta Tren de la Costa, un trenuleț turistic foarte dichisit, care oprește în mai multe stații de-a lungul râului. Noi i-am văzut doar gara din Tigre și în ziua cu pricina nici nu circula. Cred că există si autobuz și barcă până la Tigre, e foarte bine conectat.

Pentru cazare nici nu ne-am interesat, îmi pare mai mult destinație tip day trip.

Episodul următor este aici. Plecăm spre Esteros del Iberá, pentru o porție de sălbăticie.

Comentarii

2 comentarii la „Din amintiri (4). O bucățică de Argentina. Tigre”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s