Corbu în vremea macilor

Cu două weekenduri lungi la rând în iunie şi după mult stat în casă în starea de urgenţă, era imposibil să nu fugim pe undeva. Să fie totuşi în apropiere şi cu mult spaţiu. După o plimbare tare plăcută în zona Buzăului, ne dorim şi nişte mare.

„Mă declar” din start că nu sunt mare fan litoralul românesc, iar atunci când îl abordăm e pentru perioade scurte la început sau sfârşit de sezon şi căutând locuri ceva mai libere şi sălbatice. Corbu nu mai e de mult chiar sălbăticie şi pustietate, dar plaja e generoasă şi neamenajată şi încă mai poţi simţi că respiri şi ai un spaţiu al tău. Plus că la sfârşit de primăvară, lanurile de grâu, macii, scaieţii şi multe alte flori fac peisajul de „la ţară” chiar pitoresc.

Activitatea nu e foarte variată: mergem la plajă, lopăţim, măncăm peşte la terasă, ne mai plimbăm seara printre câmpuri şi un pic pe plajă. Dar vremea are grijă să ne ofere diversitate: ba cu soare, ba cu vânt puternic, ba cu o ceaţă groasă ce nu s-a dat dusă nicicum duminică. Apa e recişoară pentru gustul meu, dar alţii se bălăcesc.

Avem un umbrar, dar mai mult îl folosim ca loc de joacă pentru Vera şi ne luptăm cu vântul pe el. Bunicii vin şi ei într-o vizită de o zi şi o noapte. Activităţile sunt leneşe şi cumva repetitive, dar e atât de plăcut să stai la aer sărat şi vânturat după aproape trei luni de izolare. Numai bine pentru burtoiul de bebe în creştere accelerată.

Două vorbe despre Corbu, dacă n-aţi mai fost pe acolo:

  • E la ţară, iar satul efectiv e la câţiva kilometri de plajă. Acolo sunt şi majoritatea cazărilor, deci trebuie maşină pentru mers la plajă de cele mai multe ori.
  • Drumurile către plajă sunt de pământ, printre lanuri de grâu sau alte cele. Pitoreşti, însă.
  • Multă lume vine cu cortul sau rulota în zonă, în campinguri amenajate sau oarecum abuziv prin locurile libere dinspre mare.
  • Plaja e foarte lungă, lată în cele mai multe părţi, îngustă în altele, cu faleză înaltă. N-aş mai numi-o sălbatică pentru că e destul de populară, dar e neamenajată (deci fără şezlonguri, muzici, dar şi fără toalete sau duşuri) şi are zone considerabile cu vegetaţie specifică, care îi dau un aer de prospeţime mai greu de găsit pe la noi.
  • Există totuşi şi cazări mai aproape de plajă, dar nu sunt multe. Noi am stat la o casă particulară ce urma să intre în curând şi în circuitul turistic, aproape de Complex Răsărit, care e fix pe mal.
  • Există şi ceva cârciumi aproape de mare (în ultima vreme chiar multicele), dacă nu vrei sa te cari cu lada frigorifică. Noi în zonă am mâncat la terasa Complexului Răsărit (bun, dar cu aşteptare mare) şi la La Bunicul Trăsnit (bun şi destul de rapid). Le găsiţi pe Google Maps pe amândouă. Nu vă închipuiţi cine ştie ce minune, dar am găsit peşte pe plită sau prăjit de toate felurile, chiar proaspăt şi gustos, pentru noi şi ciorbă pentru Vera, aşa că ne-am declarat mulţumiţi. Pentru dimineaţă am avut mâncare de acasă.
  • În iunie e destul de liber, în august mă îndoiesc.
  • De la Corbu ajungi rapid şi la Vadu, care e deja în rezervaţia deltei şi are plajă superbă – tot pe drumuri de nisip ajungi. Din păcate oamenii campează şi unii omit să îşi strângă gunoaiele, ceea ce e chiar trist.
  • Nouă ne place la Corbu 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s