Bine, eu am 34, Costel e mult mai bătrân și l-am pus în titlu. Adevărul e că oricum nu știu cum e la 20 de ani la festival pentru că atunci la noi nu erau din astea mari (și nu-mi ziceți de Cerbul de Aur & co), iar prin străinătățuri nu ne pricepeam să ajungem.

Prin martie ne hotărâm să mergem la Electric Castle. După niște luni friguroase în care nici nu pot să plimb bebelina prea mult pe afară, Costel presupune că niște planuri de plecare îmi vor face bine. Știe bine. Bunicii sunt de acord și ei să vină de la Galați la Cluj să petreacă timp de calitate cu nepoata cât părinții pierd nopțile în mod organizat and it’s done.

Ajungem vineri la Cluj chiar de dimineață și ne petrecem ziua cu acomodări: bebe cu locul, bebe cu bunicii, noi cu a lăsa-o peste noapte cu bunicii – it’s a first. Vera doarme într-un final, chiar mă și machiez, luăm Uber până la mall, de acolo autobuzul și la 12 noaptea suntem la Bonțida. Uhuuu, free to party! N-ai să vezi: ne pică ochii de somn, prietenii cu care ne întâlnim nu sunt nici ei mai vioi și sunt pe picior de plecare, muzica tuci-tuci-bum-bum-piu-piu nu ajută mult. Nici noroiul nu mai e ce-a fost, cam puțin pentru renumele în domeniu al festivalului.

Au făcut frumos. Față de 2015 când am fost ultima dată, e de cel puțin trei patru ori mai mare, pare foarte bine organizat, lumea e la fel de drăguță și multă tare. Ne plângem totuși între noi că după 12 e doar muzică electronică – ați venit la Electric Castle, dăhhh – și dăm o tură să vedem ce se întâmplă în jur. Se vede bine și de sus din roată. Bonus, nenea de la organizare învârte cutiuța în care stăm pentru un plus de senzații.

O luăm pe la castel, prin spate pe la luminițe, aruncăm un ochi la food court-uri și la scena mare, apoi intrăm prin pădurice. Na că am găsit locul fără muzică electronică. O mână de fani se extaziază la schimbul de replici pe hip-hop, între Motanu’ și încă unul micuț și cu barbă de țap – să mă iertați, dar nu am cercetat exact cine era. Nu pot reproduce că mă cenzurează pentru obscenități, dar chiar dacă ne scapă valoarea artistică a actului, trebuie să recunoaștem că e măcar amuzant. Mai intră unul să-și facă probă de sunet, zice trei versuri cinci înjurături, se aude pe stânga, se aude pe dreapta și pe centru. Bun, revin în 45 de minute, mă duc sa-mi dau blană, zice. Adică cum, domnu’? să nu rămânem și noi fraieri. Blană e cu tras pe nas sau cu fumat? N-am aflat, sa-mi ziceți și mie dacă știți, încă sunt curioasă.

O luăm mai departe pe podețul de lemn să ieșim din pădurice și găsim altă bomboană. Să văd eu acum cine știe continuarea: „Ia cu tine și inima, inima mea / Și ascunde-o-n bagaje pe undeva..” sau „Tu ai banii, eu am anii / Suntem ca americanii…”. Realizăm că noi chiar știm versurile astea cu iz de liceu făcut în Galați și nu suntem singurii deloc. Într-o zonă micuță și bine luminată, vreo sută de împătimiți țopăie și cântă în gura mare pe astfel de hituri pe care le credeam de mult îngropate. Curios că, în afară de nostalgici, o bună parte par născuți în jur de 2000. Really? Like really-really, ați căutat repede pe google versurile, le-ați învățat super-viteză pe loc sau chiar ascultați ASIA când nu vă vede nimeni? Moving on.

Sâmbătă suntem ceva mai energici; Vera se distrează cu bunicii și dormim mai târziu. Ajungem pe la 14 festival, căldură mare mon cher. Numai bine de lenevit pe la umbră cu două cafele cu gheață și ceva cookies. Povestim cu Ionuț și Ada despre toate și nimic, apoi încet încet ne mobilizăm să cercetăm toate zonele festivalului. Lumea șade leneșă în hamace sau prin zonele de lounge de la diverse branduri, valorificând fiecare centimetru de umbră. Cei mai curajoși se adună deja pe la scena mare. Unii sunt ca noi, în căutare de prânz. Oferta e bogată, n-am nimerit-o însă cu alegerea, maybe next time.

Costel cară după el ruccsacul cu cizmele de cauciuc și pelerinele de ploaie. E soare și cumplit de cald, dar zice că dacă le lăsăm la Cluj se supără karma și dă o rupere de nori. Asta așa, ca să știți, cei care ați zburdat pe acolo în teniși de pânză, cine a avut grijă de voi.

Refuz să țopăi în soare pe basu’-și-cu-toba-mare-după-douăzeci-de-ani și o luăm iar spre scena mică de hip-hop. Nu ne dezamăgește nici de data aceasta. De abia încep dance battle-uri și un tip suplu și frezat, în salopetă albă, e în plină desfășurare. He’s a disco queen, that’s for sure și e foarte tare. Toți sunt. Tineri sau copii, sunt talentați, veseli și determinați. Îi admir și aplaud, mă bucur de energia lor. Rezistăm toată prima rundă, dar ne pârpolește soarele și mergem mai departe. Nu foarte departe; ne oprim pentru încă niște leneveală la umbra zidului castelului.

Golden hour e golden hour peste tot, dar la festival parcă e mai sexi. Oameni frumușei și dichisiți, decoruri foto-oportuniste, atmosferă vibrantă. Acum e momentul de poze.

Suntem la festival, vedem și noi un concert? Prindem finalul de la Subcarpați și stăm ceva la Kensington. Nu sunt London Grammar, dar e ok.

La plecare mănânc porumb fiert. E un fel de aleea cucuruzilor la ieșire: localnici echipați cu ceaune și lumini frontale fierb saci întregi de porumb spre umplerea stomacurilor care n-au avut chef de stat la coadă pe la rulote, sunt pe final cu banii sau pur și simplu poftesc. De fapt, pe lângă Electric Castle efectiv, se mai întâmplă un fel de festival: Bonțida comes alive și zona de unde pleacă autocarele se transformă într-un fel de Costinești când eram eu în liceu. Bazar, cârciumi pline (e mai ieftin decât în festival, n-aș ști să zic de calitate), muzică diversă, cam mult gunoi, grupulețe care stau pe trotuar. Luăm și un colac secuiesc.

Duminică repetăm figura de bănănăit aiurea prin festival, de data asta ascultăm și Opera Ungurească din Cluj și mergem și la circ. Mulți performeri, doar dansuri și acrobații, fără animale (big like!), foarte antrenant. Niște Dubioza Kolektiv și la cazare cu noi.

Plecăm abia marți din Cluj, astfel că luni seara ieșim doar noi doi în oraș și bunicii profită de ultima zi cu Vera. Amorțeală ca de luni seară, ceva lume în centru, liniște și pace în general. Fetele de la masa vecină deapănă amintiri proaspete de la Electric. Pe una a atins-o Jessie J omfg!!! și anul ăsta nici nu s-a mai simțit așa presată de diverse grupuri de prieteni să stea cu fiecare și oricum nu-i mai pasă așa de mult. Continuă cu subtilitățile relațiilor sociale din timpul festivalului: cine s-a mai combinat, cine ce-a zis și Doamne feri’ ce-a mai făcut, iar noi ne întrebăm dacă la 20 de ani am fi mers cu 3-4 concerte mai devreme ca încet încet să prindem loc în primul rând la concertul de adevărat interes. Probabil că da, dacă stau să mă gândesc că în 2006 m-am dus cu trenul la Timișoara să o văd pe Shakira – bine, bine, râdeți voi, dar a fost fun.

Acum te întrebi ce am făcut de fapt la festival, nu? Well, mai nimic. Sau ca s-o spun mai fancy: relaxing, people watching, enjoying the good vibes. Nu ne-am dus pentru line-up că nu aveam de ce, mai ales după ce au anulat și London Grammar. Probabil că ne-am distrat acum trei ani și asta ne-a mobilizat. Mergem și anul viitor? Habar n-am.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Electric Castle stă bine pe comunicare. Au zis totul clar și organizat pe site, în aplicație și pe mail, astfel că erau slabe șanse să nu găsim informația de care aveam nevoie. Sunt la a șasea ediție și se vede că evoluează constant ca organizare. Uite aici Thank You Movie-ul lor.

Bilete pentru festival. Am cumpărat full-passes abia cu o săptămână înainte, de la niște omuleți care nu mai puteau ajunge, prin platforma pusă la dispoziție de Electric Castle la ei pe site. Am plătit 260 lei pe unul și 270 pe altul, plus 20 de lei de căciulă taxa de schimbare de nume. Am ajuns, deci, cam la prețul de early bird. Nu înseamnă că e o regulă, poți foarte bine să nu găsești așa din scurt. Noi am fost vineri, sâmbătă și duminică, deci a dat mai bine decât să luăm bilete de o zi pentru perioada aferentă.

Bilete de avion. Le-am luat în martie. Blueair, doi adulți și un infant, bagaje de cală, 840 de lei. Dacă pleci fără copil, renunți lejer la bagaj de cală și, evident, la fee-ul de infant și iese mai ieftin. Și nope, nu merg până la Cluj cu Vera în mașină. Nu doarme mult, se plictisește repede, nici nu vreau să mă gândesc.

Cazare. Am stat în Cluj în cartierul Mărăști, într-un apartament luat pe Airbnb, cu Vera și cu bunicii. Prețul în timpul festivalului (60 euro / noapte + fee-ul site-ului) a fost aproape de două ori mai mare decât ce am văzut că e în mod obișnuit (35 euro / noapte), but hey, that’s business. Plus că l-am găsit cu o săptămână înainte, după ce alt airbnb-ist ne-a dat țeapă și mai eram și mulți. Am încăput relativ bine patru adulți și un copil și chiar am avut acolo tot ce era nevoie.

Transport până la și de la festival. Am mers cu autobuzul de la Iulius Mall, dura cam o oră. Mai plecau și de la Sala Polivalentă. 12 lei / om / segment. Deci 48 lei dus-întors pe zi pentru noi doi, plus Uber în jur de 20 de lei până la și de la autobuz. Not cheap, I tell you, să ajungi la Bonțida. Aplicația Uber ne arăta că ar fi costat în jur de 100 de lei până la Bonțida, doar dus.

Mâncare. Multă și felurită la festival, camionete de toate felurile, pop-up supermarket, porumb de la localnici, în Bonțida la terasă, oferta acoperea zic eu toate gusturile și buzunarele.

Băutură. Bere, apă, long drink-uri și coktail-uri, vin, proseco, fresh-uri și cafele, prețuri de festival. Nimic surprinzător aici.

Cu copil sau fără? Am plecat cu ideea că într-una din zile o vom lua și pe Vera cu noi la festival, cu retur înainte de ora de culcare. Ne-am răzgândit din două motive: se distra bine cu bunicii și soarele ardea chiar tare în timpul zilei, limitând mult astfel zona de acțiune pentru toddlerașul energic. Și ar mai fi lenea: având în vedere cât dura să te duci și întorci în Cluj, parcă nu ne-a venit să facem într-o zi povestea asta de două ori ca să ducem copilul la culcare la o oră rezonabilă. Erau însă mulți copii pe acolo, am vazut chiar un bebe de două – trei luni și cu siguranță Vera va merge în viitor cu noi la experiențe similare. Doar la patru luni a fost la Summerwell.

Dacă faci un calcul cu cele de mai sus, experiența nu e ieftină. Sigur, în funcție de fiecare, poți să stai la cort în camping (n-am verificat prețul) sau pe la localnici în curte, să mănânci doar de la supermarket, să vii cu trenul, să fii voluntar. Chestii care mi-ar fi venit natural acum 10 ani, not anymore.