Cum ajutăm refugiaţii din Ucraina și pe cei care rezistă acolo

Mobilizarea oamenilor dornici să ajute zilele acestea e uriaşă şi mă bucură enorm să văd că nu suntem, iată, atât de blazaţi, cinici şi răutăcioşi cum ne prezentăm de multe ori.

Mi-ar fi plăcut să văd o coordanare unitară, naţională, din partea organismelor statului astfel încât să nu se piardă, duplice sau să devină redundante ajutor şi resurse preţioase, dar hei, măcar nu încurcă ca alte dăţi şi la nivel punctual şi local se întâmplă lucruri grozave şi sub patronajul administraţiei publice.

Am văzut mai multe centralizări ale posibilităţilor de ajutor, dar nu cred să strice încă una, mai ales că nu îmi propun să fie o listă foarte lungă (am văzut câteva şi sunt dezarmante).

Grupuri de ajutor pe Facebook şi platforme de centralizare a nevoilor şi a ofertelor de ajutor

Dopomoha.ro

E platforma creată de voluntarii de la Code4Romania într-un proiect mai amplu de ajutorare pentru refugiaţii din Ucraina (disponibilă în română, ucraineană, rusă şi engleză). Conţine informaţii foarte folositoare legate de intrarea în România şi ajutorul primit aici, iar acum direcţionează şi spre alte 2 platforme: Un Acoperiş, unde poţi înscrie oferta ta de cazare, iar refugiaţii pot cere ajutor în acest sens şi Sprijin de Urgenţă, care aduce împreună nevoia şi oferta de ajutor, de orice fel ar fi (servicii, produse, voluntariat, altele). Ce e diferit faţă de alte platforme de centralizare (vezi şi mai jos) e că e făcută împreună cu agenţii reprezentante* ale statului şi ale societăţii civile şi, ca atare, ar trebui să fie mult mai sigură pentru ambele părţi (în situaţii de criză se activează şi borfaşii mai mari sau mai mici, nu numai oamenii de bine). Sigur, sunt ceva mai multe verificări pentru a face cont (inclusiv încărcarea unei copii a actului de identitate), dar asta nu face decât să întărească nivelul de credibilitate al ambelor părţi implicate.

Ajută să o popularizăm cât se poate de mult, să o trimitem cunoscuţilor din Ucraina sau ucrainenilor de prin alte ţări şi să căutăm şi noi informaţii în ea când ajutăm punctual pe cineva. Limba se schimbă din dreapta sus.

*Guvernul României, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, UNHCR România, IOM Romania, Romanian National Council for Refugees – CNRR, LiderJust.ro, FONSS, Asociatia ZI de BINE, Crucea Rosie Romana, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Uniţi pentru Ucraina

Este, cred, cel mai mare şi mai dinamic grup de pe Facebook, în care se pun nevoi şi se „pupă” cu oferte de ajutor, se postează update-uri din vămi, se organizează translatori şi alţi voluntari etc.

Dacă puteți ajuta cu cazare, transport, traducere sau alte servicii, completați formularul acesta pentru a fi pus în legătură cu cei care au nevoie.

Refugees.ro

E tot o platformă dezvoltată voluntar de Alexandru Panait, care aduce împreună nevoia şi oferta de ajutor. Nu ştiu (în sensul că nu am avut de unde să aflu feedback) cât de bine funcţionează. Ce poate fi rău, însă, în a înscrie şi aici cu ce poţi ajuta.

Ajutor în Bucureşti

E un grup de Facebook mai micuţ, specific pentru ajutor local la Bucureşti, dar din ce văd foarte dinamic. Probabil că există şi în restul oraşelor mari.

Asociaţii care strâng produse şi fonduri

Aici posibilităţile sunt multe, foarte multe (mulţumes că sunteţi atât de mulţi care ajutaţi). Singura mea recomandare este să alegeţi pe cineva cu care aţi mai colaborat sau cunoaşteţi personal că este de încredere. În special când vine vorba de donaţii în bani. Și să fie în legătură cu voluntari coordonatori din vămi sau centre de refugiați să ducă chiar ce e nevoie. Cei mai mulți oameni sunt în tranzit, nu pot căra multe lucruri.

Dacă nu ați mai colaborat, alegeţi o asociaţie cu istoric clar şi transparent în ajutorul societăţii civile. O asociaţie care ştiţi ca va folosi oricum resursele pentru o cauză bună. Dau câteva exemple mai jos, e lista mea personală, nu înseamnă că alţii nu sunt la fel de ok.

Asociaţia Magic. Magic Homes, Magic Camp, Magic Box etc, îi ştiţi. Sunt cei care oferă suport familiilor cu copii grav bolnavi în atât de multe feluri. Acum şi-au deschis spaţiile de cazare şi ajutorul către refugiaţi, au inclusiv cazuri oncologice. Aici detalii despre cum şi ce şi unde poţi dona.

Asociaţia Zi de Bine. Pe lângă că au făcut scut pentru spitale şi au asigurat resurse şi dotări esenţiale în pandemie, în fiecare lună ajută cauze extrem de importante. Au reuşit din primele zile, împreună cu Medlife şi DSU să trimită un convoi cu 30 de tone echipamente şi medicamente pentru spitale din Lviv. Au avut centru de colectare în AFI Mall în București și produsele au plecat la granițe și în Ucraina. Acum construiesc un centru comunitar.

Asociaţia Dragoste Desculţă. Sunt îngeri ai binelui pentru populația săracă din satele Vasluiului și ale județelor din jur. Acum ajută și refugiați care s-au adăpostit în niște școli din Cernăuți, Republica Moldova și strâng medicamente și lucruri ce vor trece în Ucraina în zona de război cu ajutorul altor asociații. Puteți trimite gratuit colet cu Woot (nu numai către ei, e o listă mai lungă).

SolidarSocial gătesc pentru refugiați la frontieră. Să ai o masă caldă după ce ai stat atât de mult în frig e mare lucru.

Asociația Caradja Cantacuzino. S-au mobilizat din prima zi pentru donații de produse și, pe lângă tirurile care pleacă constant către vămi şi în Ucraina, trimit zilnic şi unde e nevoie în Bucureşti, în centre de tranzit sau de cazare refugiaţi.

Informația e vitală

Că e vorba de noi, care vrem să ajutăm, sau de cei care vin în România în tranzit sau să rămână o vreme, informația e atât de importantă.

E grav la punctele de trecere: se stă mult la cozi pe partea ucraineană ca să iasă, se cer şpăgi pentru a-i lăsa să iasă mai repede etc, astfel că mulţi refugiaţi se aşteaptă la ce e mai rău şi pe partea românească şi sunt sceptici când li se oferă ajutorul, ceea ce nu e neaparat rău pentru că printre mulţi binevoitori mai există şi ceva profitori sau chiar răuvoitori (nici nu vreau să mă gândesc ce oportunitate e acum pentru traficanții de persoane). Au nevoie de informaţie. Voluntarii din vămi fac o treabă excepţională, dar nu pot acoperi tot pe loc.

Zic iar de dopomoha.ro („ajutor” în ucraineană), e important să dăm informaţii „curate” mai departe.

Știri și reportaje

Încerc să urmăresc cât de mult știrile (pe site-uri; TV-ul momentan știe la noi doar desene din când în când), dar nu tot timpul reușesc sa parcurg tot. Pe mine mă ajută rezumatele făcute de Marco Badea pe Facebook de câteva ori pe zi.

Îi urmăresc și pe Mircea Barbu, Vadim Ghirda, Alex Varninschi și Viorica Tătaru, care sunt în Ucraina și povestesc de la fața locului. Și îi admir pentru curaj.

Contactaţi autorităţile

Dacă găzduiţi refugiaţi, contactaţi autorităţile atât pentru siguranţa voastră, cât şi a lor. Toţi oamenii aceşti trebuie să fie într-o evidenţă undeva şi va conta şi pentru confortul lor psihologic. Contactaţi Poliţia Locală pentru a-i declara. Dacă aveți mai multe informații despre unde, cum, ce fel se iau în evidență, vă rog să îmi spuneți să completez aici.

O minte deschisă și să ne păstrăm entuziasmul pentru ajutor

Nu toți cei care trec granița din Ucraina sunt ucraineni. Sunt mulți studenți de alte naționalități, familii mixte sau oameni care lucrau acolo. Și ei au nevoie de ajutor.

Mă tem că nu se va sfârși curând și de ajutor va fi nevoie pe termen lung. Dacă nu ați apucat să faceți ceva zilele acestea, faceți când puteți, e binevenit. Și nu vă descurajați dacă v-ați oferit cu ceva serviciu și momentan nu v-a contactat nimeni. Din păcate, cred că vor tot fi oportunități și e important să nu se dilueze implicarea noastră.

Dacă am scris ceva aiurea mai sus, corectați-mă, e un subiect prea important și n-aș vrea să duc pe nimeni în eroare.

Fotografia din header e făcută de Vadim Ghirda și am luat-o dintr-o postare a sa pe Facebook.

Comentarii

Un comentariu la „Cum ajutăm refugiaţii din Ucraina și pe cei care rezistă acolo”
  1. George spune:

    Excelenta ideea cu articolul asta. Sa-l tii la zi. Felicitari Andrutule.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la George Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s