Joaca de-a călătoritul poate fi făcută în multe feluri, dar călare pe un motor cu două roți este printre preferatele mele.

Așa că într-o zi frumoasă de toamnă, eu și Dragoș pregătim tot ce e de pregătit și plecăm. Vrem să facem o tură pe clasicele Transfăgărășan și Transalpina, dar să încercăm și niște drumuri mai puțin cunoscute, de preferat fără asfalt. Ca orice motociclist iscusit, am și eu fixurile mele; în cazul de față știu că o să mergem și pe drumuri forestiere, așa că bagajul trebuie să fie cât mai ușor. Zis și făcut, totul încape într-un singur sac din acela rezistent la apă, jumătate plin cu scule și piese de rezervă, jumătate cu haine. Perfect.

Prima zi e cu plecare după birou, ieșim din București și nu ajungem prea departe, doar la Arefu, chiar înainte de barajul Vidraru. Nimic impresionant de vazut pe drum, însă ziua nu trece fără să se facă remarcată. La prima oprire constat ca bagajul meu ușor a devenit ultra ușor. Se pare că rucsacul s-a amorezat de toba de eșapament, s-a apropiat intim de ea, lucrurile s-au incins și s-a topit de tot. La cazare fac inventarul lucrurilor pierdute în urma aventurii: o pereche de mănuși, două bluze, periuța de dinți și încarcătorul telefonului. Frig și iginenă precară pot accepta, dar diva de mall din mine e chiar supărată: ce facem noi fără baterie la telefon?

Rucsac tip popcorn

A doua zi debutează excelent, un răsărit de soare printre dealuri și un mic dejun strașnic. Se anunță o zi reușită.

Priveliște la răsărit în Arefu

Ne punem în mișcare, ocolim barajul Vidraru pe DJ704I, un drum de pamânt foarte puțin circulat, ne bucurăm de toate serpentinele Transfăgărășanului și oprim pentru orientare. Aici Dragoș se hotărăște că dacă el nu pârlește rucsacul, ceva trebuie să facă și cade cu motocicleta în șanț încercând să se urce pe ea. O ridicăm, măsurăm atelajul din cap până în picioare și constatăm că din maneta de frâna mai e doar un ciot. Câteva telefoane mai târziu găsim o manetă de schimb în Sibiu, mare noroc. Un mic ocol și suntem din nou pe traseu, pe DJ106N, un drum forestier ce trece prin Parcul Național Cindrel.

Lacul Vidra

Ieșim în DN67C (Transalpina), ne odihnim un pic, mâncăm câte un langoș și Dragoș se confesează că ar vrea să mai mergem și pe asfalt. Oare sa-i zic adevărul despre ce ne așteaptă? Neah. Mint și zic că de aici mai e doar un piculeț pamănt și apoi doar asfalt din ăla negru și curat, doar doar să nu dea înapoi. Ocolim Lacul Oașa pe un alt drum care nu are pic de asfalt. De altfel foarte frumos, șerpuiește prin pădure cu porțiuni foarte distractive pe alocuri. De acolo mergem să mâncăm ceva la Obârșia Lotrului și ne cazăm pe lângă lacul Vidra.

Lacul Oașa

Este a treia zi și ne trezim entuziasmați să mergem pe Strategica, un drum de care a auzit Dragoș că ar fi la sud de DN7A. Și nu dezamagește deloc, chiar este peste așteptări; peisajele sunt absolut fantastice și ne oprim des să le admirăm. Verificăm atunci și cam care ar fi drumul bun, sunt tot felul de piste care duc în diferite locuri.

Mic popas la iarbă verde

Odata ieșiți în DN7 (Valea Oltului) la Brezoi, nu ne încântă deloc ideea să o luăm direct spre casă. Dragoș gasește o alternativă și, pe drumuri prăfuite, șerpuite și înguste, ieșim în Curtea de Argeș. De aici știm că distracția s-a cam terminat, alimentăm și mergem acasă.

Ce? Cum? Unde? Cât? cum ar zice Andra

Păi trebuie câte o motoretă, ideal una de om, un pic de vreme bună (opțional) și benzină. Nu cred că este cineva care să meargă pe motor și să evalueze costuri și cred că este mai bine așa, cheltuielile legate de călătorii, echipament, piese și accesorii aftermarket trebuie uitate, iar facturile aruncate. (Nu uitați de garanție totuși)