Bebe nu mi-a scăzut apetitul de plimbări. Dimpotrivă, parcă și mai tare mi se face dor de ducă de când viața mea se desfășoară mai mult în cartier, după o rutină joacă-nani-papa-caca stabilită de comun acord cu noua șefă. În plus, am învidiat întotdeauna oamenii care trăiesc la Mediterană pentru clima mai blândă din timpul iernii și pentru faptul că văd mult mai des ca noi soarele la față. Nici nu mai vorbesc de plaje multe cu nisip fin și apă cristalină.

Așa că în noiembrie 2017 plecăm în trei în Sardinia. Zburăm la Alghero, luăm mașina închiriată de la aeroport, avem cazare în centrul vechi. Lăsăm mașina în port într-o parcare uriașă și o luăm pe jos cu valiză și căruț până la apartament. În centrul vechi mai greu să întri cu mașina: străduțe înguste pe care abia încape o mașină, multe pietonale, altele cu acces limitat, lipsă parcări, știți modelul. Plus piatră cubică foarte în relief, așa cum află repede Vera când îi clănțăne gingiile de tremurici pe străduțele de lângă dom. Găsim adresa și realizăm ce echilibristică vom face zilnic cu copilul în brațe în sus și în jos pe scările înguste și abrupte din clădirea veche. Noroc de sistemul de purtare, să avem mâinile libere.

Plouă, e frig și bate vântul. Din toată luna noiembrie, fix săptămâna asta vremea e nasoală. Magic, am tras lozul câștigător. În plus, Vera a învățat să zică „mmmm” cu convingere și patos de câte ori nu îi convine ceva. Wonder Weeks (aplicația aia despre salturile mentale ale bebelușilor) spune că e în plin salt și ca atare va fi mai miorlăită și mai agățată de noi decât de obicei. Corect, e un moment bun în vacanță, când nici vremea nu ține cu tine.

Avem nevoie de cafea. Noroc că suntem în Italia, se procură rapid de la orice băruleț de colț de stradă și e invariabil de la decentă în sus. Pare că și Verei îi place să stea cu noi la bar, în sistemul de purtare, să observe procedeul. Primim și bomboane pentru că e ea simpatică, hai că începe să fie mai bine.

Mergem la piață, asta mă bine dispune mereu. Nu e pentru terapie gratis, avem nevoie de chestii să gătim pentru copilașul recent diversificat. Cumpărăm fructe și legume de la un domn și din una în altă aflăm că ar vrea și el nepoți și fetele lui sunt deja cam bătrâne și încă n-au niciun gând. Îi zic că sunt de-o vârstă cu cea mai mare dintre ele și văd speranța în ochii lui când se uită la Vera dormind în marsupiu.

După-amiază dăm o tură prin centru; e mare și bine întreținut, dar momentan cam posac, nefiind în sezon. Chiar dacă e oraș, cu locuitori permanenți, se vede că Alghero o duce mai bine când mișună turiștii. Portul e imediat lângă, cu bărcuțe multe frumos aliniate și docuri pentru ferryboat. Facem poze cu părul fluturat de vânt, strângem mai bine gecile pe noi și încercăm să aflăm ce putem mânca de seară. Nu de alta, dar colac peste pupăză, primele săptămâni din noiembrie sunt perioada din an în care cei mai mulți cârciumari din Sardinia își iau concediu și închid prăvăliile, aflăm destul de rapid. Cei din orașe, că prin stațiuni sunt închise oricum peste iarnă. Mai adaugă siesta bine cunoscută la Mediterană și iată cum cina și prânzul devin niște probe de tenacitate și perseverență. Nu facem foamea, nici vorbă, dar mâncăm cam multă pizza și focaccia de la take-away pentru câte bunătăți are de oferit bucătăria sardă. Când găsim totuși câte un mic restaurant deschis toată ziua, ne pozăm cu el de parcă ar fi obiectiv turistic.

Alghero e un oraș simpatic dar relalativ mic, astfel că plecăm să explorăm împrejurimile. Bosa pare o destinație bună. Dacă dai search pe net, apar poze cu clădiri colorate, înghesuite unele peste altele pe un deal, cu un castel deasupra și un mic râu în față. Mai pitoresc nu se poate! GPS-ul ne indică să o luăm pe autostradă, îl ignorăm și alegem drumul de coastă. Șerpuiește, urcă, coboară, dezgolește cu nerușinare marea să o vedem în toată splendoarea ei agitată, pentru ca în secunda următoare să o ascundă din nou privirii. Frumușică mai ești, Sardinia! Bonus, Vera adoarme datorită serpentinelor. Orășelul e foarte simpatic, dar cam dezolant în extrasezon. Picură ușor și totul e închis, dar măcar avem străduțele înguste și colorate doar pentru noi, iar de sus priveliștea e minunată.

Capo Caccia e fix peste golf, iar ca să ajungi acolo dai roată pe mal maxim jumătate de oră cu mașina. Mergem până unde duce drumul, pe moțul dealului. De acolo se pot vizita niște peșteri, dar nu în extrasezon, bineînțeles. O luăm pe jos, pe marginea șoselei și ne bucurăm de peisaj cu mare, stânci, arbuști și turnuri vechi; din când în când iese și soarele. La un momentat, un drum de pământ urcă pe lângă niște conifere târâtoare și o luăm agale să vedem unde duce. Orice plimbare e de fapt un fel de cardio workout pentru cel care o duce pe Vera în marsupiu, mai ales la deal, dar fără sistemul de purtare n-am fi ajuns în multe locuri, așa că suntem mulțumiți.

Ajungem și la plaja Le Saline de la Stintino, în nord-estul insulei. Sunt, evident, niște saline acolo, pe care vântul ciufulește câțiva flamingo. Plaja e grandiosă: mare, albă, cu pietricele micuțe și sclipitoare, bătută de valuri și de vânt. Trebuie să fie tare frumos pe vreme caldă.

Două zile avem parte și de vreme mai domoală, cu soare și fără vânt, adică fix cea pentru care am plecat din Bucureștiul ursuz, de toamnă. Beach days să fie! Maria Pia, plaja din Alghero, e o surpriză de proporții pentru o plajă de oraș: destul de lată, nisip auriu, dune și pădure de pini, pasarele prin pădurice pe toată lungimea. Cred că e, de fapt, rezervație și mă aștept ca în sezon să fie buluc de lume acolo. Acum mai sunt și alți doritori de soare ca și noi, dar suntem bine răsfirați și fiecare simte că plaja e a lui. Vera descoperă nisipul: cea mai tare chestie. Îl frământă, râde, îl gustă din belșug, oricât de vigilenți am fi și mai râde un pic. Ar merge o înghețată, dar n-avem de unde.

Vizităm și o cramă, în sensul că ne plimbăm prin grădinile frumos amenajată, un pic prin vie și cumpărăm o sticlă de vin. La Sella e Mosca, cel puțin în noiembrie, se fac tururi și degustări cu programare. Dar e atât de drăguț, încât te umple de o stare de bine.

Turismul în extrasezon nu e înfloritor, agricultura e și ea probabil pe pauză, deci din ce trăiește Sardinia? Cred că am aflat noi. Din amenzi. Zău că da, în niciun loc și nicicând n-am luat atâtea amenzi. Au patrule și echipaje și te sancționează la secundă, nici nu apuci să te dumirești că ai comis-o. Varianta doi e cu camere. Noi suntem obosiți să o cărăm pe Vera 15 minute în brațe de la parcarea mare la cazare și găsim una micuță mai aproape. Doar că întrăm câțiva metri într-o zonă în care îți trebuie permis. Greșit, românule, iată că nu merge și așa! După ce revenim acasă, compania de închirieri auto ne debitează cardul cu 100 de euro și ne trimite o notificare ambiguă care face referire la ceva amenzi. Ok, asta e, am făcut-o. Dar, stai!, cum zice la teleshopping, avem o super ofertă pentru tine. Jumătate de an mai târziu primim acasă cinci notificări de amenzi, câte 100 și ceva de euro bucata, de la o companie de recuperat creanțe cu care lucrează poliția italiană. Se pare că minunații de la închirieri auto ne-au taxat doar pentru că au trimis datele noastre poliției, scumpii de ei. Ce să zic, n-am stat niciodată să citesc toate clauzele și nu cred că ai de ales oricum. Bun, acum suntem la faza în care așteptăm amenzile efective, cu maximă frustrare. Am greșit și ne asumăm, dar tare ne-ar fi plăcut să știm pe loc, să achităm prima amendă și să nu mai repetăm. În concluzie, ochii mari la indicatoare și restricții și nu te gândi că nu te vede nimeni. Big Brother is watching.

Ce? Cum? Unde? Cât?

Perioada. Planul de acasă, adică mergem la mai cald și soare, s-a potrivit doar parțial cu realitatea „de pe teren”. Adică am avut și ceva soare, dar ne-a și plouat și vânturat de numa-numa; am folosit din belșug gecile groase. Plus că erau toate cele închise. N-aș mai merge în noiembrie. Dar un sfărșit de septemebrie s-ar putea să fie minunat: încă temperaturi de lenevit pe plajă, dar fără bulucul de august, pe care noi îl evităm de mulți ani. Și iunie aș încerca.

Zbor. Am fost cu Wizzair, pentru că ei au zbor direct cu Sardinia. Am luat scoica cu noi în avion și i-am luat loc și Verei. Practic poți să iei bilet de adult și pentru bebe pentru un loc în plus în avion și nu mai plătești taxa de infant, dar trebuie să mergi cu scoică auto omologată și care poate fi prinsă cu centura avionului. Nu a costat mult mai mult versus varianta cu taxă de infant. 1367 lei cele trei bilete, bagaj de cală inclus. Merită, însă, doar dacă știi că închiriezi mașină la destinație pentru toată perioada (mai economisești și de acolo niște bani așa, neplătind scoica de închiriat), altfel te trambalezi cu un bagaj voluminos în plus. În avion nu a vrut să stea în ea, dar măcar nu a mai stat nimeni lângă noi. Niște detalii în plus pentru procedeul ăsta cu locul separat pentru infant, eu mi-am prins un pic urechile la momentul respectiv: cînd cumperi biletul, la nume treci „Infant Nume de familie”, în cazul nostru de exemplu „Infant Crihană”, iar ulterior suni la call center să adauge copilul cu nume complet pe unul dintre biletele adulților, ca să figureze și ca persoană, nu numai ca loc – asta la Wizz, la altă companie nu știu. Sunatul la call center are preț din ăla nemernic pe minut, dar măcar se mișcă repede.

Cazare. Am stat în două locuri în Alghero; long story short am vrut să ne mutăm și în alt oraș și n-am mai făcut-o, iar cazarea inițială nu mai avea disponibilitate de prelungire. În centrul vechi la Apartament Cavour și la 10 minute pe jos de centru la Andrea Apartments. Destul de ok amândouă, dar n-aș mai lua fix în centrul vechi cu bebe, la fel cum n-aș mai merge în noiembrie. Iar dacă ar fi să revin pe vreme caldă, aș lua mai aproape de plajă.

Mașină. Am luat de la Avis Budget și n-am avut probleme în timpul închirierii. Dar tot au o mare bilă neagră de la noi pentru cum au gestionat partea cu amenzile.

Bagaje. Am avut setul nostru clasic: o valiză de 20 kg, un rucsac-bagaj de mână, un căruț și, de data aceasta, scoica. Pe aceasta am ținut-o în mașina închiriată toată perioada și nu ne-a incomodat căratul ei. Aș fi putut monta scoica pe cadrul de căruț, ca să nu le cărăm pe amândouă, dar nu mi se pare așa de comod pentru copil să stea și la plimbare tot în scoică.

Mâncare bebe. Începusem de vreo lună jumătate diversificarea, astfel că a fost prima călătorie în care am gătit pentru Vera (am ales să nu îi dăm borcănașe dacă am avut posibilitatea). Am căutat cazare cu bucătărie utilată și am luat la noi doar ceva caserole și lingurițe pentru ea, plus un mixer de mână, care nu a ocupat așa mult loc. Am cumpărat fructe și legume de la piață și pui și ouă din supermarket. Sigur, probabil nu a fost cea mai grozavă carne, dar am pregătit-o termic foarte bine și o săptămână a fost în regulă. Și am mai avut la noi calciu lactic și tifon și i-am făcut brânzică acolo. Nu vă imaginați că am stat toată ziua în bucătărie, probabil am gătit de trei ori în săptămâna respectivă și în fiecare dimineață „rezolvam” fructele. Mititica avea doar două mese de solide pe zi atunci, restul la sân.