Spune-mi întâi cum arată workation-ul pentru tine: cât de lung sau scurt, cu ce frecvență, pe unde mergi. Combini și cu concediu efectiv?

În primul rând voiam să iți multumesc că m-ai ales pentru acest interviu, mă bucur să împărtășesc cu tine și cu cititorii blogului tău detalii și experiențe din călătoriile mele. O să încep în ordinea în care am plecat: primul workation a fost de 9 săptămâni în Tenerife, apoi un altul de 5 săptămâni în Gran Canaria, apoi 6 săptămâni în Sri Lanka și ultimul 4 săptămâni în Bali. Am avut cam unul pe an și am combinat cu vacanță de la câteva zile la câteva saptamâni, depinzând, evident, și de fusul orar, locul în care ne aflam și cât de multă dorință de explorare am avut.

Când ai început să lucrezi din alte părți? În timpul pandemiei, când a devenit foarte popular lucratul remote, sau chiar dinainte?

Am inceput în pandemie, când s-au deschis granițele lucratului remote la noi: a fost revelația secolului, cel puțin pentru domeniul meu de activitate. Primul workation a fost în noiembrie 2020 în Tenerife, cu un bilet doar dus, un bagaj insuficient și mult entuziastm.

 Îți place termenul „workation”? Crezi că descrie bine experiențele tale de muncit de prin alte țări?

Sinceră să fiu, nu-mi place pentru că descrie mai mult “work” și mai puțin “vacation” și, deși acesta chiar a fost cazul meu, tot nu-mi place. Ca descriptor este foarte bine ales termenul, ca vibe nu-l simt pentru mine, cel puțin. Mie imi place să vorbesc despre experiența de a trăi în alte țări, de a lucra de acolo, de a trăi ca un localnic și de a vizita în timpul liber. “Workation” îmi dă mai degrabă această contotație stiff, mai corporatistă.

Sri Lanka: plantații de ceai (sus) și Nine Arches Bridge & cu trenul prin Ținutul Ceaiului (jos)

Știu că nu pleci singură, ci împreună cu soțul și chiar cu mai mulți prieteni. Cum vă organizați: locuiți împreună, cine se ocupă de logistică? Nu e mereu ușor cu un grup mai mare.

Așa este, n-am plecat niciodată singură, fie am fost doar cu Bogdan (în Sri Lanka), fie cu grup mare sau foarte mare în cazul Bali sau Canare. De partea de logistica mă ocup eu (dintre noi doi), iar când plecăm în grupuri mari, să zicem că sunt unul dintre pilonii principali de research și propuneri de cazare. Evident, research-ul de locație și geografie, împreună cu bugetul estimativ îl discutăm cu toții pentru că de fiecare dată noi am combinat munca cu surful și atunci alegeam cazarea în funcție de spoturile de surf.

Când am fost grup mare ne-am organizat cu cazările astfel încât să stăm cât mai aproape unii de alții; nu am găsit mereu o casă atât de mare încât să ne acomodeze pe toți, plus că fiecare muncea și aveam nevoie fie de o sufragerie cu mai multe birouri, fie de o terasă cu destule mese astfel încât să ne putem desfășura și call-urile în liniște. În Tenerife, unde am stat cel mai mult, de exemplu, am schimbat 3 cazări; la început am stat doar noi doi într-un apartament, fiind și prima experiență de muncă remote am vrut să fim siguri că avem un spațiu de lucru mai “controlabil”, apoi ne-am mai relaxat când am vazut că putem sta mai mulți într-o casă, mai ales dacă aveam același program de lucru. Am fost chiar mai productivi pentru că trageam unii de alții și ne împărțeam și rolurile eficient (unul lua cafea, altul făcea micul dejun, altul spăla vasele), astfel încât atunci când terminam programul să mergem împreună la valuri.

Există locuri în lume cu multă „tradiție” în lucratul remote (ex Costa Rica, Bali), cu multe hub-uri și working spaces pentru nomazii digitali. V-ați simțit atrași de astfel de locuri și de ideea de comunitate internațională?

Deși sună foarte sexy și uber cool termenul de „nomazi digitali”, noi nu l-am vizat vreodată. Miza noastră a fost mereu să alegem un loc mai exotic și mai calduros decât România (am plecat mereu când era iarnă la noi) unde să putem face SURF. Criteriile au fost simple: Se face surf? Câte grade sunt? Ce diferență de fus orar e față de România? Daca locul respectiv bifa cele trei intrebări, se mergea în etapa următoare 😊 De exemplu, America de Sud n-a fost niciodată în carțile noastre pentru că deși se face surf și e cald, diferența de fus orar e foarte mare și ar fi trebuit să începem ziua de lucru la 3 dimineața ora locală. Așadar, nu comunitatea de nomazi digitali ne-a mânat pe noi, ci mai degrabă comunitațile de surferi. Deși noi nu suntem profesioniști, vibe-ul lor ne inspiră mai mult pentru că duc o viata foarte simplă, mânată de pasiune și respect pentru Patcha Mama.

Spune-mi mai multe despre comunitățile de surferi. În ce sens sunt comunități? Locuiesc permanent undeva, se întâlnesc periodic grupuri mari de pasionați de surf în diferite locuri etc?

Ca să creez un pic de context aici, e important de menționat că prima școală de surf și comunitatea construită în jurul sporturilor surf & sup de la noi din țară este SupAcademy a lui Tibi Balica. El ne este și prieten și cu el am plecat în Tenerife la primul work remote din pandemie. Cu familia SupAcademy am trăit cele mai mișto 9 săptămâni de surf & friends după birou.

Comunitatea de surf este o familie extinsă unde oameni din cele mai diverse domenii sunt uniți de un hobby comun: surful. O comunitate înseamnă in primul rând susținere reciprocă, sfaturi, antrenamente și echipamente personalizate de la începători până la intermediari și avansați și, evident, clase diferite în funcție de nivelul de pregatire fizică al fiecărui participant. Viața în camp e mai pe studenție așa: poți sta singur în cameră sau într-o cameră comună alături de alți 2, 3, 4 prieteni sau  oameni pe care ii cunoști atunci, totul este organiuzat în jurul claselor de surf, câteodată ai și 2 sesh-uri pe zi în functie de condiții și de cât te țin brațele sau, dacă condițiile nu sunt favorabile faci antrenamente fizice, de carver sau în piscină ca să fii cât mai pregatit cand intri la apă.

Desigur, în afara de claselor de surf ai și alte activități: hike-uri, ture cu bicicletele etc dar și organizare de gospodărire, cumpărături, pregatit prânzuri, cine, grătare, focuri împreună cu toată gașca. Ce mi se pare foarte mișto la comunitățile acestea de surf este ca te poți duce și singur și cu siguranță nu vei suferi de singuratate; noi am legat prietenii durabile cu mulți dintre cei cu care ne-am întâlnit în 2020 și ne intâlnim constant de atunci nu doar la surf, ci și la snowboard, bikes, hikes, oriunde e rost de niște sport. De exemplu, SupAcademy face tabere în Portugalia vreo 2-3 săptămâni pe an, din octombrie până prin iunie stau in Tenerife și mai au și grupe în Ecuador și Peru prin vară; odată ce ești în grup, afli și care e urmatoarea destinație. 

Cum e să lucrezi pe alt fus orar? E mai provocator să lucrezi dimineața cu noaptea în cap sau seara, după ce poate ai explorat toată ziua?

În Canare am avut diferența de 2h, nu prea le simțeam: lucram de la 8 de dimineața la 16:30, ora locală, deci aveam după-amiaza liberă cât să intrăm în sesh-ul de seară la surf. În Sri Lanka aveam un avans de 3h jumătate, deci aveam jumătate de zi să mâncăm și să facem surf până la 13:30. În Bali a fost mai provocator pentru că diferența de fus era considerabilă, ziua de lucru o începeam la 16:00 și terminam la 00:00, de aceea nici n-am lucrat așa mult remote, doar 2 saptămâni. Overall, cred ca e mai provocator să lucrezi noaptea. Când lucrezi în prima parte a zilei, oricât de dimineață te-ai trezi, știi că la ora 16, 17, 18 etc se termină ziua de lucru; când lucrezi după amiază, stai tot timpul cu idea în cap că nici n-a inceput încă 😊.

Care sunt cele mai mari provocări când pleci într-un workation? Nu e greu să fii într-un loc care „țipă” a vacanță și tu să muncești 8-9 ore pe zi?

Cea mai mare provocare e oboseala. Pentru că muncești 8-9 ore, dar după sau înainte nici nu vrei să stai degeaba. Vrei sa faci și surf, să și vizitezi, să prinzi un apus și ai impresia că ziua ar trebui sa aibă 30 de ore ca sa iți ajungă pentru toate pe care ți le-ai propus. Pe de altă parte, eu m-am încărcat mereu din recunoștința faptului că 4, 5, 6 săptămâni nu văd un bloc, stau desculță, în natură toată ziua, cât mai puțin pe telefon, cât mai mult în apă și un astfel de ritm de viața te mai ponderează, te mai împământează. Localnicii (din Sri Lanka și Bali) au un stil de viață foarte relaxat și foarte simplist și fară să vrei, începi să preiei de la ei. Îți dai seama că nu ai nevoie de atât de multe, înveți mai degrabă să fii recunoscător pentru ce ai decât să vezi ce nu ai și atunci nu mai e greu nimic.

Ulun Danu Temple și Pura Lempuyang Ulug, Bali

Gili Trawangan, Bali

Ți s-a întâmplat vreo chestie amuzantă legată de a lucra din altă parte, pe altă oră etc?

Mi s-a intamplat chiar acum în Bali să am mai mulți geko în casă care să „facă scandal” și învățasem să mă sincronizez cu ei: când începeau să “țipe” mă puneam pe mute ca să nu îi mai terorizeze și pe alții. Și așa începeam eu fiecare call, răspunzând la întrebarea „Ce mai face geko, mai e cu voi sau s-a mutat?” 🙂 (să știți că eu (Andra) am căutat pe youtube cum țipă un geko. Trebuia să știu; toți cei pe care i-am văzut eu erau pe silent la momentul cu pricina).

În Sri Lanka aveam alte provocări: trăiam cu rație de electricitate pe zi și aveam nevoie de o bună planificare de încărcare device-uri, ca să nu ramân fară baterie la laptop sau la telefon. Știi cum e, aceste experiențe sunt mai mult funny când te uiți în spate decât când le traiești atunci; important este că ne-am descurcat indiferent de provocări.

Nu te voi întreba care sunt cele mai mari beneficii pentru că îmi par evidente, dar te rog să îmi spui ce n-ai fi putut experimenta doar într-o vacanță și ai reușit așa, cu plecări care îmbină și munca?

Cu siguranță nu mi-aș fi permis să stau atât de mult legat ca număr de zile, deci perioada este un prim beneficiu al combinării lucratului la distanță cu vacanța. În afară de asta, mai caștigi și weekend-urile ca timp liber de vizitat, făcut sport sau ce ai tu chef. În Tenerife, de exemplu, pentru că nu este o insulă foarte mare, mi-am luat concediu doar câteva zile pentru că toate activitațile de hike sau sporturi care durau mai mult (biciclete sau enduro) erau pe weekend. Am stat exclusiv pe insulă și atunci nu a fost nevoie să ne luam concediu pentru că eram și într-un ecosistem de muncă: dacă iți luai doar tu concediu, stăteai singur, ceea ce nu mai era fun. Așa că am ajuns să ne sincronizăm cu toții zilele libere de la stat, la care mai alipeam un concediu.

O alta caracteristică sau beneficiu pentru experimentarea à la longue este că deja negociezi ca un localnic, te duci în locurile unde se duc ei, începi să dezvolți mici tabieturi de acolo, the small things pe care în vacanță nu le-ai face pentru că ai o perioada stabilită, cu niște obiective clare de bifat. Poate nici nu vrei sa iți incerci norocul în diverse “cârciumi” sau “bodegi” pe care nu le gasești pe Trip Advisor, dar care sunt adevaratele minunații ale locului.

Gran Canaria și Tenerife

Sri Lanka (stânga), Bali (dreapta)

Din experiența voastră, e workation la fel de scump ca o vacanță obișnuită? (raportat la același timp, de exemplu pe săptămână). Care sunt zonele unde ai simțit că mai poți face economii?

E chiar mai ieftin pentru că una e să îți negociezi o chirie pe 10 zile, alta e să negociezi pe 1-2 luni. La fel se aplică și la echipamentul sportiv sau la mijlocul de transport (noi am inchiriat mașină, scutere, biciclete). În afară de asta, gasești cazări chiar mai bune și mai frumoase care nu se închiriază decât pe perioade mai lungi de timp. Chiar și la restaurante începi să înveți ofertele și să faci o selecție in funcție de Happy Days, half price-uri etc. In afară de asta, ceea ce am observat eu la comportamentul nostru în vacanță versus work and travel este că în concediu, având o perioadă limitată (10 zile, maxim 2 săptămâni), suntem mai despuși să plătim mai mult și să economisim timp prețios versus să cautăm oferte sau sau să stăm la negocieri. Când ai o perioadă mai lungă de timp de stat, parcă începi să fii mai “chibzuit”. Iar referitor la zona unde aș face economii, aceea cu siguranță este shoppingul de lucruri nenecesare: este munca supremă de convingere între mine și mine 🙂

Cât ai fost plecată, ai întâmpinat situații la muncă unde să zici „era mai ușor dacă eram acolo”?

Nu, nu am avut și asta pentru că am noroc să lucrez într-o industrie în care nu este nevoie de mine fizic la birou. Evident că dacă lucram într-o instituție de stat sau aveam un job care se baza exclusiv pe prezența fizică, nu am mai fi avut discuția asta acum. Cred că post-covid atât organizațiile, cât și angajații au demonstat că lucratul remote este la fel de productiv fie că este de acasă, de la adresa din buletin sau din altă țară, de la munte sau din sectorul 6. Și mai cred că odată deschisă această ușă, ea nu se va mai putea închide vreodată. De asemenea, suntem cu toții destul de inteligenți să cuantificăm calitatea muncii unui angajat nu prin câte ore petrece la birou, ci prin câtă valoare adaugă acestor ore.

Care e locul în care ți-a plăcut cel mai mult să mergi în workation până acum? Și de ce, bineînțeles.

Greu de raspuns pentru că fiecare a fost diferit. În Tenerife a fost primul și acela nu se uită niciodată: cel mai lung și cu cea mai frumoasă gașcă. Ne-am distrat în săptamanile acelea de pandemie cât pentru mulți ani, ne-am conectat și împrietenit cu niște oameni care ne sunt și acum prieteni dragi și cu care am pornit la drum și în urmatoarele excursii. Deci acela a fost kilometrul zero.

În Sri Lanka mi-a placut foarte mult energia locului, am stat într-un sătuc în care se facea doar surf și ne bătea oceanul în poartă la propriu. Conectare mai mare cu natura ca acolo n-am simțit în niciun alt loc. Aveam chiar o mică superstiție: în fiecare zi în care vedeam în apă o broasa țestoasă însemna că am o zi bună de surf. Nu mai zic că surful a fost de top acolo.

În Bali a fost o cu totul și cu totul o altă energie: am vizitat mult, am fost la temple, am făcut ritualuri, am experimentat mult culinar, am mers 2000 km cu  scuterul, dar nu prea am prins valuri de surf. A fost frumos peste tot, sunt prea diferite ca să pot compara corect, dar pot spune că infrastructura de lucrat remote e super în Canare și Bali, față de Sri Lanka, spre exemplu.

Bali

Gran Canaria și Tenerife

Ce ai recomanda cuiva care ar vrea să încerce workation pentru prima dată?

Să iși ia bilet doar dus și să se lase purtat de val, să fie pregatit să schimbe, să experimenteze și să iși îngăduie să nu fie totul plănuit chiar la dungă. Acesta ar fi raspunsul de la versiunea mea libertină.

Raspunsul de la versiunea mea mai pragmatică ar fi să verifice calitatea netului, situația socio-politică, să nu se trezească cu un razboi civil (credeti-ma, sunt pațită!), sa facă un mic research de la ce prize se folosesc pâna la specificul culinar din zonă (după ce manânci 6 săptămâni doar curry, parcă începi să te gândești la ciorbițele din România cu tot soarele și voia bună de acolo), să iși facă musai asigurări bune de călătorie și/sau sporturi extreme, să iși compartimenteze bine bagajele pentru că lucruri se gasesc și acolo, chiar nu trebuie să pleci cu toată casa dupa tine. Aaa, și multă cablistică, încărcătoare de rezervă, chiar și un telefon, un modem ca să fie mai ușor de făcut hotspotul cartelei locale în caz că nu e net la locație.

Legat de cabluri și alte celea: care e echipamentul complet pe care îl aveți la voi și cum vă asigurați că aveți net mereu?

De partea aceasta de logistică și cablistică se ocupă Bogdan: avem un ghiozdan dedicat, de regulă, cu laptopurile, tableta, încarcatoare, 2-3 baterii externe (una mare de la care putem încărca și laptopul la nevoie și alte două mai micuțe, portabile, pentru telefon, căști etc). Mai avem și un modem în care băgam mereu cartela locală pentru internet, ca să nu ne luăm fiecare cartele separat, plus că de pe modem te poți conecta și la laptop (câteodată netul de la locație este slab, sau în Sri Lanka când nu aveam curent funcționam exclusiv pe modem).  Așa ne asiguram că avem net mereu și este și varianta cea mai cost friendly. Kitul de cablistica are și mai multe adaptoare de prize. Cercetăm dinainte ce prize sunt la destinație, ca să ne asigurăm că plecăm de acasă cu ce trebuie.