Ne tot învârtim să organizăm un city break doar pentru noi doi. Adică primul fără Vera. Ioioioi, emoții sigur vor fi, dar ne descurcăm noi. Am ales altă destinație până la urmă, pentru decembrie, dar tot cochetând ceva vreme cu ideea de a reveni la Istanbul, mi s-a făcut dor de el. A fost printre primele vacanțe în străinătate în care am mers împreună cu Costel și chiar dacă amintirile sunt destul de vagi acum, mai mult la nivel de sentiment, niște chestii au rămas cât se poate de clare și după 10 ani.

Ochiul vânăt al lui Costel

De altfel o persoană pacifistă și cu mintea unde trebuie, cu o zi înainte de plecare îl apucă bravura într-un moment de (să-i spunem) veselie și se ia de viața unui individ mult mai masiv la o terasă. Omul are cât are răbadare, apoi nu mai are și Costel are ochi vânăt. Singurul din viața lui. Cele mai emo coafuri le poartă la Istanbul. Plus o pălărie de safari, să nu se insoleze cumva.

Kebap la orice colț de stradă. Și ayran

O săptămână ne hrănim zilnic cu kebap. Bani avem puțini și restaurantele sunt, deci, excluse, iar kebap-ul e bun și ține de foame. Plus că se găsește oriunde și prost să nu-l putem mânca n-am nimerit. De altfel, cu cât vânzătorul aruncă mai cu sictir carnea pe lipie, cu atât parcă e mai bun, nu știu cum funcționează asta.

Sabia lui Ștefan cel Mare

E tot ce rețin din muzeul Topkapi. Asta și faptul că era complicăcios să intri (și implicit să ieși) din zona în care fusese haremul. Costel zice și că a fost foarte scump, eu habar n-am. Revenind la sabie, unui neamț în sandale cu șosete i se pare funny că doi români se uită la dihania de sabie și ne cere să ne pozeze cu ea. Zâmbim frumos.

Sandviș cu pește și ceapă la piciorul Podului Galata

Chiar lângă pod sunt niște bărci care se leagănă amplu pe valuri, echipate cu plite și ticsite de bucătari (sau cum s-or chema) cu fesuri și vestuțe cu model, care întorc de zor fileuri de pește ce ajung într-o jumătate de baghetă, împreună cu multă ceapă. Mirositor, e drept, dar delicios. Hai că nu mâncăm doar kebap.

Bicicleta în tandem

Asta nu e chiar în Istanbul, ci pe Princess Island, până unde luăm ferry. Pe insulă se circulă per pedes, cu bicicleta sau cu trăsura, motiv pentru care peste tot miroase a bălegar. Ni se pare amuzant să luăm bicicletă în tandem. Primele 10 minute. Apoi mă enervez că îmi zdrelește picioarele cu pedalele și cică îi zic ceva urât, legat de stimabila soacră. Nu recunosc nimic.

În Moscheea Albastră miroase a șosete

Poate și în altele, dar le vedem doar pe afară. De altfel e frumos și foarte fotogenic, însă mocheta aia grăsuță s-o fi îmbibat de miile de miresme de picioare transpirate de credincios și de turist. Ce să-i faci, cică amintirile olfactive sunt cele mai puternice.

Pulsul străzii

E primul oraș musulman în care merg și e ciudat să văd femei acoperite, chiar cu burka și în același timp să mă simt confortabil în pantaloni scurți și maieu. Pe stradă e un amestec pestriț de neamuri și vestimentații, vesel și agitat, cu o energie extraordinară. E drept că experiența noastră se rezumă la zonele centrale și turistice.

Negocierea în bazar

Sunt tare mândră că negociez la jumătate prețul unor cutii cu rahat în Bazarul Central. Asta până le găsesc la fix același preț, cel negociat, într-un magazin cu prețuri fixe. Măcar nu ies pe minus.

Ceai și baclava

Moșuleți la măsuțe joase care pun țara la cale și beau ceai. Cea mai ieftină băutură la orice terasă, deci foarte de interes pentru noi. Ceai tare și dulce, excelent și pe căldură. Și baclava, din aia adevărată, cu mult fistic, dulce și grea, din care nu cumpărăm cât am vrea, ci câte patru bucățele deodată, le mâncăm pe stradă și ne lingem bine degetele ulterior.

Autobuzul pe apă

O altă premieră pentru noi să mergem cu barca dintr-o parte în alta a orașului. În lipsă de alte idei, ne plimbăm pur și simplu cu autobuzul într-o după-amiază și admirăm orașul de pe apă.

Cred că mai sunt și altele, dar le las așa, cu dor de a reveni la Istanbul și culorile lui. Poate în primăvară. Și de data asta mergem și la restaurant.