Canionul acesta nu e vreun loc semi-ascuns, descoperit din greșeală sau „pentru cunoscători”. Nu, e una dintre principalele atracții din Pai și șansele să îl ai doar pentru tine tind spre zero, dacă nu te mănâncă de aventură pe vreo furtună sau noaptea. Nici pentru asta nu aș garanta și nu încurajez oricum bravuri gratuite. Cu toată aglomerația, e însă combinația aceea de frumos și spectaculos care încântă, naște zâmbete largi și multe, multe poze.

Plus că e chiar aproape de sat, zece minute pe scuter și ești acolo. Pai e un fel de Vama-Veche de deal în nordul Thailandei; un sat boem, plin de backpackeri hipioți (sau nehipioți, dar care odată ajunși acolo trec rapid la șalvari și tricou opțional), unde am mâncat cel mai bun și mai mult avocado și am văzut cel mai frumos răsărit cu ceață. Dar asta e altă poveste.

Revin la canion. Nu vă imaginați ceva de grandoarea celui din Nevada, o imensitate stearpă și impunătoare. Cel din Pai e micuț și plin de vegetație; pini, boscheței și agățătoare de tot felul, prin care răsar coaste de pământ roșu erodat, care mai domoale, care mai nărăvașe, care mai largi și mai umblate, care mai înguste și mai puțin abordabile.

Am fost la apus, când e cel mai spectaculos, dar evident și cel mai aglomerat. După principala zonă de observație, însă, pe măsură ce cobori în pădure, omuleții se împuținează și poți să faci pe maimuța cățărătoare într-o oarecare intimitate. Atenție, însă, unele coaste sunt chiar înguste și înalte, e rost de accidentări din prea mult elan.

Clar nu e genul de loc în funcție de care să îți planifici o vacanță, dar dacă te găsești prin Chang Mai și mai ai câteva zile de petrecut în zonă, Pai poate fi o idee, iar canionul în acest caz e musai de văzut.